Aboneaza-te la newsletter





Perdeaua de rubin

Martie 2013

Cum sosesc de la slujbă, spre seară, devin prizonier voluntar al soției mele, acolo în bucătărie, unde ea gătește cele mai sofisticate feluri de mâncare. Ce fac eu? Stau cuminte la masă și o privesc apatic. Simona îmi permite să desfac o bere pe care o savurez în tăcere. Gătitul presupune un ritual tainic, fără dialoguri inutile. De cinci ani respect toate regulile nevestei. Mi-e mai comod. Însă nu prea suntem transparenți. Ne mințim cu tact, cu discreție. Simona a cumpărat o perdea de culoarea rubinului. Prin ea, realitatea devine atrăgătoare, feerică. Să fie, oare, în subsolul biologic al femeilor nevoia acută de a controla bărbații? Se tem de ceva? Simona mă îndoapă, mă îngrașă metodic și destoinic. Uneori, noaptea, visez cum corpul meu se acoperă de bube galbene, scârboase. Tot mai greu mă mișc de la o vreme. Cârnăciori în sos asiatic, orez tailandez cu mușchi de vită, salate asortate, prăjituri cu frișcă londoneză… Dorm greu și sforăi, până mă trezește Simona cu vocea ei de miere… precis vrea și amor, însă dorințele mele sunt secătuite. Într-o zi mi-a reproșat că o sun când sunt pe drum, că am nevoie de o oarecare companie, că o folosesc pe post de… umbrelă! După ce ajung acasă, mi se pun în față toate bunătățile. Sunt dependent de mâncare bună. Abia mă mai deplasez în dormitor, să-mi fac siesta. Noaptea trecută ne-a trezit un șoarece. Urcase pe perdea. Simona a țipat groaznic. Am încercat să-l prind, folosind un borcan gol, dar am ratat. Viața devine palpitantă când se produc asemenea fenomene. Mai ales chestia cu perdeaua de rubin. Că șoarecii, se știe, lasă continuu dâre de urină. Perdeaua e compromisă, iar Simona a făcut criza de fiere. Dacă nu va putea găti, o să cheme o mătușă expertă în arta culinară. Am dat anunț grabnic pentru o altă perdea rubinie, ca să păstrăm intacte culorile căsniciei.

Autor: Alexandru JURCAN