Aboneaza-te la newsletter





Ca un sicriu deschis

Iunie 2013

Vizavi de casa Anei se află cimitirul. Încă din copilărie ea se obișnuise cu el. Acolo se juca, aduna flori, cânta, alerga, împreună cu alți copii. Cum se trezea dimineața, făcea câțiva pași și stătea la soare pe crucile căzute între ierburi obosite. Acum Ana e măritată și locuiește în aceeași casă. Aurel, bărbatul ei, trudește la pădure. Ea are grijă de gospodărie și de părinții bolnavi. Nu se poate dezlipi de cimitir. Nici măcar nu există vreo poartă despărțitoare. Toate ustensilele necesare unei înmormântări sunt depozitate la ea în șură. Anotimpurile sosesc în cimitir cu câteva minute mai devreme. La Crăciun, Ana împodobește bradul de la intrarea în cimitir. Duce acolo și felii de pâine pentru ciorile flămânde. Vaca, porcii și găinile se tolănesc acolo mai bine decât în curtea casei. Tot în cimitir, Ana se întâlnește pe ascuns- mai ales noaptea - cu Mihai, un flăcău în putere, de care a prins drag. Ea știe că feciorul năvalnic are nevoie de femeie, iar ea dorește tinerețea lui zbuciumată. Se întindeau grăbiți pe o cruce lată, căzută de-a curmezișul mormântului. Ana nu se simțea vinovată față de Aurel, care o mângâia doar o dată pe lună. Într-o noapte de iunie, Ana l-a chemat pe Mihai în miez de noapte la o întâlnire. Lângă crucea răsturnată ardeau bujori sub lumina de jar a lunii. S-au așezat amândoi cu fața spre stele. Crucea se afunda încet în pământ, ca o corabie răpusă, ca un sicriu deschis spre aromele nopții fără întoarcere.

Autor: Alexandru JURCAN