Aboneaza-te la newsletter





Speranța și oglinzile

Noiembrie 2013

Sébastien Japrisot a tipărit primul roman la 18 ani, apoi a scris scenarii pentru cinema, revenind la literatură în 1978, cu romanul Vara ucigașă. Cel mai mare succes l-a avut romanul Un long dimanche de fiançailles, convertit în film în 2004, de către Jean-Pierre Jeunet. La noi a circulat cu titlul O logodnă foarte lungă. În ianuarie 1917, cinci soldați francezi au fost condamnați la moarte de consiliul de război. Cel mai tânăr avea 20 de ani și era logodnicul Mathildei. După război, fata luptă să-și regăsească iubitul, viu sau mort, în ciuda oglinzilor malefice, înșelătoare și malițioase. Ceilalți se sperie de speranța ei nerușinată, nedomolită, de ancheta ei dură, istovitoare, anacronică. Fragilă, încăpățânată, copleșitoare, Mathilde devine un personaj memorabil. Poate de aceea regizorul a ecranizat romanul. Jeunet, autorul filmului Amélie, are, așadar, predilecție pentru personajele feminine accentuate, singulare. În rolul Mathildei joacă aceeași Audrey Tautou, în alt registru decât în Amélie, secondată de Marillon Cotillard, Jodie Foster, Gaspard Ulliel. Filmul e o reușită certă, alternând scenele dure de război cu demersurile încordate ale eroinei. Imaginile in sepia asigură veridicitate și alură de documentar. Cronologia e deconstruită în favoarea fugilor temporale. Tranșeele umede, exploziile, ororile – toate acestea trec indiferente pe lângă îndrăgostitul Manech, care continuă să scrie pe copaci tonica literă M. Ancheta sui-generis a Mathildei seamănă cu un policier romantic, în timp ce un albatros coboară peste farul impozant. Nu vreau să divulg finalul, nici să „strivesc corola” structurii filmice ori romanești, doar să sugerez că merită adesea să mergi dincolo de oglinzi.

Autor: Alexandru Jurcan