Aboneaza-te la newsletter





O plantă de la Tulia. In memoriam Rodica Matiș

Februarie 2014

Prietena mea Tulia e înnebunită după flori. Mi-a dat vara trecută o plantă cu frunze lucioase, într-un ghiveci maroniu. Zicea că ea pleacă în concediu și că planta respectivă avea o sensibilitate stranie. Nu suporta singurătatea. 

După câteva luni, Tulia mi-a scris un mail dintr-o stațiune unde își… repara sănătatea - chiar așa s-a exprimat. I-am răspuns, vorbindu-i despre floare. Într-o zi, prietena Tuliei mi-a dat o veste morbidă: boala ei, a Tuliei, era vicleană, perfidă, totală. Ajuns acasă, am observat câteva frunze ofilite. Unele aveau pete gălbui, gelatinoase. Am udat planta cu apă stătută, am înlocuit pământul, am așezat-o într-un loc mai luminos. Degeaba. Frunzele păreau tot mai leșinate, blegite. Atunci mi-a venit ideea cu muzica și am pus Mozart. O lumină dureroasă venea din concertul pentru clarinetă. Mi-am dat seama că planta trăia într-o legătură fatidică și sublimă cu Tulia. Deodată am auzit soneria. La ușă a apărut o arătare palidă, doar piele și os. 

Am venit după plantă…

Dar… cine ești tu? - am șoptit speriat.

Sunt eu, Tulia… am slăbit puțin…

Am poftit-o în casă. S-a prăbușit moale lângă fotoliu. Am auzit o bubuitură vătuită. Vasul maroniu al plantei explodase subit, aruncând bucăți uleioase de frunze pe pereții încremeniți.                                                            

Autor: Alexandru Jurcan