Aboneaza-te la newsletter





Ciucea văzută din castel

Martie 2014

Am ajuns la Ciucea în 1971, repartizat la școala generală ca profesor de franceză. Gândul meu, ținta mea era CASTELUL Goga, unde se aflau cărți rare, reviste în franceză, peisaj, uitarea de Ceaușescu… Trebuia s-o cuceresc oarecum pe Veturia Goga, renumită printr-o personalitate accentuată, adesea implacabilă. Am și zărit-o pe aleea de sus. I-am fost prezentat. M-a întrebat unde mi-am parcat mașina. Am aruncat o minciună. Ce sens ar fi avut să-i spun că aveam doar o valiză neînsemnată? Am intrat în castel. S-a oprit imediat la dreapta, în fața unei uși.

- Ridică mâinile!- mi-a poruncit.

În emoția mea, gândeam că doamna a înnebunit, însă ea voia să iau cheia, așezată undeva sus. Au urmat discuții în franceză. Mereu în franceză. Cred că asta a fost șansa mea. Îmi spunea că a fost la Agatha Christie cu o săptămână înainte, că s-au plimbat ore în șir într-un parc. Pe atunci, eu nu ieșisem vreodată din țară, mi se părea un vis pierdut. Uneori, seara, mă punea să-i citesc versuri de Octavian Goga, în timp ce ea adormea straniu, liniștit. Anii următori am realizat spectacole după versurile lui Goga cu elevii școlii. Veturia se așeza în primul rând. Prin 1973 s-a inaugurat teatrul de vară de la castel, însă eu făceam armata la Zalău. Veturia mi-a trimis o carte poștală generoasă, în care sublinia că absența mea va știrbi din frumusețea evenimentului. 

Știu că atunci, în biblioteca de la castel, am scris câteva strofe:

Am fost fericit în casa ta

lasă-mă, Doamnă, să îngenunchez

mobilele răvășite antic

mi s-au alăturat drept crez.

 

Am fost fericit câteva anotimpuri

lasă-mă, Doamnă, în cetate

îmi picură neodihna în gene

și ochiul demonic se zbate.

Autor: Alexandru Jurcan