Aboneaza-te la newsletter





Captiv în sălbăticie

Mai 2018

Tânărul Cris McCandlers ia modelul lui Tolstoi, arde tot ce are, inclusiv banii și merge în Alaska, unde moare în 1992. Jon Krakauer se documentează, adună dovezi, mărturii și publică o carte despre Cris, tradusă și la noi de Iulia Blaga – În sălbăticie – Humanitas, 2012 și 2018.
Mirajul sălbăticiei îi poartă pe mulți spre Alaska, deși acest loc „e necruțător, nu dă doi bani pe speranțe sau doruri”, însă ei cred că „imensitatea de-acolo le va astupa găurile din propria viață”. Cris e inconștient la început, neechipat, luând doar o hartă și niște orez. Avea o admirație deplină pentru Tolstoi, a ars banii, și-a abandonat mașina, și-a schimbat numele în Alex, iar în jurnal scria la persoana a treia. Credea că bogăția e rușinoasă, corupătoare și că esența spiritului omenesc consta în pasiunea pentru aventură. Că mulți oameni trăiesc în nefericire și, cu toate acestea, nu iau inițiativa de a schimba situația în care se află, „pentru că sunt condiționați de o viață sigură, confortabilă și conservatoare, care ar trebui să le aducă liniște interioară”.
Vorbind despre Cris/Alex, unii spuneau că era generos, însă avea și o latură întunecată: manii, egocentrism, nerăbdare. Viața lui s-a sfârșit în autobuzul ruginit. Ultima carte citită: Doctor Jivago. Știa că va muri și și-a făcut o fotografie. Avea o față scheletică, trupul îl trădase, după ce a mâncat doar rădăcini de cartof sălbatic. Pe o coajă de mesteacăn scrisese ce trebuia să facă: să peticească pantalonii, să scoată cenușa din sobă, să acopere cu plastic geamurile lipsă ale mașinii. Mai notase din Fericirea conjugală de Tolstoi că „singura fericire sigură a vieții este aceea de a trăi pentru ceilalți”. Să fi înțeles, în final, că singurătatea nu era benefică și că bucuriile se cer împărtășite cu alții? Autorul Krakauer (1954) a ajuns și pe Everest, după care a scris cartea În aerul rarefiat. În 2007 Sean Penn a ecranizat romanul În sălbăticie/ Into the Wild. Rolul principal e jucat de Emile Hirsch. Filmul începe cu finalul poveștii, cu găsirea autobuzului. Reconstituirea filmică preferă o compoziție puzzle, cu imagini în paralel, cu peisaje extraordinare, cu multă muzică, în ritm poematic. Scenele cu Ron sunt cele mai reușite. Mai subliniem că „fericirea e reală când e împărtășită”, dar și că „dacă vrei ceva în viață întinde mâna și apucă acel lucru”. Iată cum moartea lui Kris a alunecat în legendă, apoi în succes de librărie și mai apoi în cel cinematografic. Tragediile inspiră, acolo e diversitatea, ineditul, surpriza, pentru că – vorba lui Tolstoi – „toate familiile fericite se aseamănă”, ceea ce ar însemna monotonie și lipsa suspansului. 

Autor: Alexandru Jurcan