Aboneaza-te la newsletter





Instantanee cinegrafice

Septembrie 2018

Prin periplul imaginar pe o insulă cinematografică – pentru că, nu-i așa, cinematografia a devenit o cenușăreasă a artelor – lectura are rol de mediator, de fir al Ariadnei prin „labirintul neordonat al viziunii regizorale”, așa cum afirmă în Introducere, Simona Ardelean, autoarea volumului Cinegrafii, apărut la Editura Caiete Silvane, 2018, volum prefațat de bine-cunoscutul scriitor clujean, Ioan-Pavel Azap, care, de altfel, nuanțează rolul minimalist al cinematografiei în secolul actual, precum și penuria de critici de film.
Simona alege să-și ordoneze cronicile ca pe o tablă de șah imaginară, în care piesele își joacă strategic rolul, în șase secțiuni: Turnul, Pionul, Regele. Regina, Căluțul de lemn, Nebunul, Pătratul. Distanța. Scrierile s-au concentrat asupra unor producții cinematografice recente, mai exact, intervalul 2006-2017, două fiind mai vechi 1994, Una pura formalità, respectiv 1999, The Straight Story. Cronicile sunt, în esență, reflecții ale Simonei având pe alocuri, note diaristice, pătrunzând discret în laboratorul creației autoarei: „Uneori, dar foarte rar, mă uit la filme luând notițe”, „La The Correspondence am mâzgălit vreo patru pagini”, „N-aș revedea multe din filmele pe care le-am văzut”. Elementele de intertextualitate se conjugă, într-o notă personală, cu reflecțiile pe marginea subiectelor alese, cu noțiuni de critică și estetică literară. Autoarea comentează producțiile cinematografice prin prisma experiențelor culturale și realizează conexiuni; dialogul din filmul Una pura formalità este apropiat de literatura lui Kafka: „dialogul pare o reinterpretare a procesului kafkian”, la fel secvențe din Mr. Pip (2012) amintesc de piesa soresciană, Iona: „Pentru părinții copiilor, profesorul este prilejul ca ei, în calitate de invitați, să-și împărtășească înțelepciunea adunată din generație în generație despre crabi, grădinile care cresc în ocean sau foarte poetica imagine a viselor sfărâmate, care pot fi întâlnite la țărm sub forma peștilor cu ochii căscați care nu pot să creadă că li s-a terminat apa, lucru care mi-a amintit inevitabil de Iona lui Sorescu”.
Atentă la detalii, la multitudinea de simboluri pe care le decodifică acribios prin prisma lecturilor vaste și a sensibilității artistice, autoarea își exersează spiritul critic: „Sunt câteva scene aparent neînsemnate (o frunză care stăruie la geam, un câine care nu se desprinde de ea în parc...), dar care sunt responsabile pentru partea de poezie a filmului și care ar trebui să explice metaforic dimensiunile multiple”, „E adevărat, filmul se mișcă lent, dialogurile sunt forme poetice ușor neverosimile, momentele de tensiune se disipează către final...”, sau: „După mine, dacă e să indic eventuala carență a acestui film, episodul înstrăinării celor doi nu a fost pe deplin exploatat” (The Theory of Everything – 2014).
Adeseori memoria este declanșată involuntar, Simona Ardelean reface legăturile, așază piesele printr-o mutare inteligentă, abil construită și premeditată. Comentariile subiective sunt secondate de cele detașate, obiective, asumate și coagulate într-o interpretare plină de forță, dar și de o viziune critică sobră: „Numele lui Stephen Hawking mi s-a fixat în memorie la finalul liceului... datorită unui film Donnie Darko (Iată cum filmul, după aproape 15 ani, a însemnat pentru mine umplerea cu emoții a unei coperți de carte pe care – nu știu prin ce minune a memoriei selective – mintea mea o păstrează nealterată”), „Desigur, filmul are un ton general luminos și chiar și aspectele discutabile, serioase (dreptul la sinucidere asistată) sunt sub forma unei tușe de penel care deschide loc interpretărilor și nu opac, închis, cu ton de judecată morală” (Me Before You – 2016).
Turnul cuprinde o selecție de șase filme, bine alese, a căror evoluție pe axa verticalității sau orizontalității, surprinde, emoționează sau îndeamnă la reflecție pe marginea unei tematici universale interconectate: dragostea, timpul, senectutea.
Partea a doua, Pionul, un grupaj de șapte producții, necesită o parcurgere nu doar liniară, ci pas cu pas pentru a reda întregul, iar trimiterile culturale susțin această idee: „După vizionarea acestui film, voi parcurge invers firul timpului, vizionându-i film cu film până la debutul său (...). Salcâmul lui Moromete ar putea fi prima imagine ficțional autohtonă care să ne vină în minte” (The Olive Tree – 2016). Simona Ardelean nu este un critic de întâmpinare, ci își selectează atent producțiile cinematografice, atât subiectiv, cât și obiectiv în funcție de aprecierile asupra filmului sau de valoarea acestuia: „Cred că am obiceiul dobândit de a cerne calitativ filmele pe care le voi viziona”. Adeseori, elementele de teorie literară converg spre un scenariu critic, secondat de viziunea personală a notațiilor: „Tehnica narativă pe care filmul se bazează e analepsa. (...) M-am întrebat pe parcursul filmului de ce Nawal nu le-a dezvăluit totul copiilor săi...” (Incendies – 2010).
Secțiunea Regele. Regina cuprinde o selecție de opt creații cinematografice de top, cu mesaje înscrise în realitate, cu o tematică provocatoare, sunt asemenea unui „caleidoscop ale căror piese proiectează” o poveste multicoloră, asemeni producției The Best Offer (2013), un scenariu croit pe tipicul operei aperta, care cultivă misterul. Filmele aduc în prim-plan relațiile interumane, dependența emoțională, nevoia stringentă a omului de comunicare și puterea de a ierta, elocvent în acest sens fiind Last Love (2013).
Bal (2010) din secțiunea Căluțul de lemn are ca punct de plecare o cronologie inversată (adult-tânăr-copil), iar altele precum Brothers of the Wind (2015), creează impresia de documentar în care firul poveștii se schimbă. Nebunul cuprinde șase producții ce propun un scenariu fantastic (The Giver – 2014), o societate distopică menită a face o analiză socială a unei lumi spre care ne îndreptăm. Atenția se centrează nu asupra jocului actoricesc, ci asupra imaginii abil construite „de la alb-negru la colorat”.
Limbajul cinematografic în joncțiune cu cel filosofic într-o producție precum Ex Machina (2015) este fin decriptat de Simona Ardelean: „Pentru Wittgenstein cuvântul primește semnificație doar atunci când este exprimat. (...) Dar provocarea constă, conform lui Nathan, așezat în fața unui tablou de Pollock, să nu acționezi, să nu te exprimi în mod automat”.
The Straight Story (1999), o producție mai veche, este inclus în ultima secțiune a cărții, Pătratul. Distanța, film ce explorează subconștientul, visul, coșmarul, straniul, într-o perspectivă ce oferă posibilitatea de a gândi și interpreta simbolic întregul.
Simplitatea, naturalețea, firescul din scrisul Simonei Ardelean o impun ca o voce veridică în spațiul, de ce nu critic, autohton.

Autor: Imelda Chința