Aboneaza-te la newsletter





Jurnal de Centenar

Noiembrie 2018

Excepționalul episod de acum o sută de ani este așezat în bună măsură și pe aportul cărturarilor, fie ei poeți, scriitori, medici, gazetari, profesori, deopotrivă. Atunci, ca și azi, fapta lor a putut fi element de coeziune pentru toți aceia care trăiesc și simt românește, indiferent unde s-au ivit pe lume, ori și-au găsit un rost. Nu puține dintre înfăptuirile demne de luat în seamă ale ultimului secol românesc au fost cu putință grație a ceea ce s-a întâmplat la 1 Decembrie 1918. La câteva momente cu profil cultural și caracter comemorativ urmează să ne referim în rândurile de mai jos.
*
*      *
În intervalul 7-14 octombrie am participat, la Paris, la un Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Asociația Bibliopolis – Proiectul CentRoArt 2018, ale cărui coordonate esențiale le descriem aici. Tema centrală, Centenarul Unirii, s-a concretizat în lansarea a două volume editate în limbile română și franceză de către edituri din țară, urmată de lecturi publice, conferințe, întâlniri cu studenții, dialoguri și dezbateri. Gazdele acestor acțiuni au fost, alternativ, amfiteatre universitare și librării. Prima carte, Unirea desăvârșită/ Ce am înțeles noi în trecut și ce trebue să înțelegem acuma prin Unire, Bistrița / Paris 2018, a apărut cu susținerea tipografică a Editurii Școala Ardeleană. Îndreptarea și supravegherea textului, precum și un cuvânt-înainte au fost încredințate istoricului Ovidiu Pecican; traducerea în limba franceză de Roxana Bauduin, cadru didactic la Universitatea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines. În cuprins mai găsim o „Foarte scurtă cronologie a evoluției Statului Român”, datorată, probabil, îngrijitorului ediției. De asemenea, după textele în paralel român și francez, urmează reproducerea anastatică a ediției princeps. Circumstanțele apariției textului sunt redate de prefațator în enunțuri concise: „În 1919, […] într-o mică tipografie din Orăștie – numită, nu fără semnificație simbolică ‹‹Libertatea›› – apărea o broșură modestă ca aspect, dar semnificativă prin conținutul ei programatic. Autorul ei rămas anonim, cel puțin pentru cititorii de atunci, făcea apologia ideii de unitate, înțelegând prin ea atât solidaritatea între cei de aceeași limbă, cât și sursa puterii unei națiuni” (p. 5). Lăsându-se pătruns de patosul scrierii istorice, Ovidiu Pecican înțelege evenimentul de la 1918 ca fiind generatorul întregii evoluții în plan spiritual și cultural, până azi: „La o sută de ani de la gândurile pline de frumoase năzuințe din broșura de față, ideea de unire a făcut un salt, făcând din limba română o limbă oficial recunoscută la nivel european, legitimă în Europa comunitară, iar din români protagoniștii unei solidarități cu restul Europei, în numele valorilor comune” (p. 8). Textul propriu-zis e un eseu istoric pe tema nașterii, evoluției și înfăptuirii ideii de unitate la români, cu un accent pe reflectarea acestui fenomen la românii din Transilvania. Distingând „unirea cea sufletească” și „unirea cea de faptă”, autorul anonim cată să vadă, deopotrivă, jertfa ostașului român, „treaba învățaților”, dar și, cu dreaptă măsură meritele „generației de azi”. Factorul catalizator a putut fi acel „cheag sufletesc”, invocat de autor la 1919.
Ora astrală/ L’heure astrale, Bistrița / Paris 2018, este antologia de poezie română prezentată în ediție bilingvă la Paris, în cadrul Proiectului CentRoArt 2018. Cuprinde grupaje de poeme selectate din scrisul a opt autori contemporani, aparținând mai multor generații: Roxana Bauduin (n. Sicoe-Tirea), Vasile George Dâncu, Cristina Hermeziu, Mircea Măluț, Viorel Mureșan, Basarab Nicolescu, Mircea Petean, Traian Ștef. De data aceasta, Editura Limes este partenerul proiectului, cartea fiind prefațată de un scurt text al aceluiași Ovidiu Pecican. În succintul său prolog, eseistul surprinde poeți care „descoperă valențele prozaismului”, spre deosebire de alți confrați de-ai lor, ce „revin cu o bucurie nedisimulată la exercițiul ritmic și rimat al creației poetice”. Subliniind, deci, diversitatea și bogăția de formule din poezia contemporană, Ovidiu Pecican situează poemele volumului, în chip de concluzie, între „autenticism, ceremonial și retorică”. În continuare, mă voi opri fugar doar în dreptul acelor prezențe din volum despre care n-am mai glosat cu nicio altă ocazie, sau mi se impun acum prin expresivități de un relief grăitor. 
Roxana Bauduin e scriitoare de origine română, trăitoare în Franța. A publicat, până acum, două volume de versuri și conduce colecția de carte „Doina” (Editura Rafael de Surtis), care promovează cultura română în străinătate. În versurile ei, sentimentul înstrăinării se instalează ca un pattern, adesea autoreferențial, ce nu mai poate fi înlocuit: „mă găsesc din nou în această casă ce nu-i mai a mea/ ce trăiește în afara timpului, ca mine, în afara prafului ei!” (Curățenia de primăvară, p. 12) Prezențele 1 e o subtilă artă poetică, pledoarie pentru poezia cu o ambiguă carnație sentimentală: „un poet bătrân îmi spunea dacă nu scrii/ poezia își ia zborul precum un graur speriat din pricina iernii./ eu cred însă că ea ocolește creierul/ și se-ndreaptă spre inimă./ inima mea colecționează cuvinte necuviincioase umflate roșii ori palide/ alandala/ cuvinte inutile pe care le păstrează din plăcere sau din milă/ așa cum în camera mea încă țin un vaporaș urât/ ce nu va naviga niciodată/ inima mea colecționează cuvinte, nu mai saltă ca o gazelă în piept/ nu mai face deșertul să înflorească/ își târăște bătăile în mulțimea pestriță de vorbe/ care o stăpânesc și-o împing la marginea drumului/ inima mea cerșetoare în propria cetate” (p. 14). Să nu uităm rădăcinile echinoxiste ale tinerei poete. 
Grupajul lui Vasile George Dâncu începe, în stilu-i bine cunoscut, puțin parodic, nițel și narativ, cu această splendidă Rugăciunea editorului: „Tatăl nostru/ Care ești în manuscrise,/ Consacră-se numele Tău/ În volume publicate./ Vie împărăția Ta/ De cultură scrisă./ Facă-se voia Ta/ În difuzarea și promovarea/ Producției editoriale,/ Precum în biblioteci/ Așa și-n librării/ Iartă-ne nouă greșelile de tipar,/ Precum îi iertăm și noi/ Pe cei fără har,/ Deși își spun scriitori./ Nu ne lăsa pe noi/ În ispita cărților comerciale/ Și ne izbăvește de scrierile/ Piratate și plagiate./ Că a Ta este împărăția,/ Puterea și slava/ Cuvântului tipărit/ În numele Autorului,/ Al Editorului/ Și al Sfântului Cititor,/ Amin!” (p. 26). Cristina Hermeziu este jurnalistă, organizatoare de evenimente literare și scriitoare născută la Iași în 1971 și instalată în Franța în 2005. Alături de câteva cărți de interviuri, în 2016 îi apare la Editura Junimea volumul de poezii Parisul nu crede în lacrimi. Cultivă o poezie filiformă, în care cuvântul trăiește poetic doar prin denotație, exprimând mereu stări esențiale: „cea mai frumoasă zi/ e atunci când/ îmi pun/ tricoul/ tău// în gând” (p. 48). Chiar dacă licențiat în matematici, Mircea Măluț cultivă cu hărnicie poezia, critica literară, gazetăria. Ba chiar scenariul de film, uneori! Lirica sa e una cu fața spre tragic, cenușie, ca un castel bântuit de năluci: „așa ne-a fost dat nouă/ să ne naștem între două căderi/ aflați totdeauna în dosarele călăilor/ victimele necesare echilibrului// visurile noastre/ sunt insomniile gropii// umbra îngerului/ și confidenții negației suntem/ de la o vreme numai asfințituri// prezenți la ora aceea/ când se toarnă moartea în lucruri” (Prefață, p. 54). Trăitor în Franța, dar cunoscut în întreaga lume, fizicianul Basarab Nicolescu e, printre multe altele, și autorul unui faimos studiu despre poezia lui Ion Barbu. Din textele publicate aici, vedem că savantul crede în puterea fără margini a cuvântului poetic: „Istoria ar trebui închisă într-un azil de nebuni. Dar atunci omenirea ar putea inventa o istorie dincolo de istorie?” (p. 90). Cele două cărți au fost donate unor așezăminte culturale din Franța, frecventate și de români, într-un număr îndestulător.
*
*      *
În zilele de 19-20 octombrie s-a serbat la Cluj-Napoca semicentenarul grupării și revistei Echinox. Prima întâlnire, la Facultate de Litere, a strâns laolaltă echinoxiști din toate generațiile și oaspeți care, la rândul lor, au fondat și condus reviste studențești de cultură în aceiași ani ’70-’80 ai veacului trecut, în celelalte mari centre universitare. Aproape toate intervențiile s-au axat pe caracterul de „atelier” al Echinox-ului. După-amiaza primei zile a fost dedicată artei și artiștilor vizuali. Am vizitat un salon particular cu tablouri ale unor pictori implicați în evoluția grafică a Echinox-ului. A doua zi, dimineața, la Sediul Asociației Scriitorilor au fost lansate cărțile aniversare: Echinox 50, volum coordonat de Ion Pop și Călin Teutișan, Petru Poantă, Efectul Echinox sau despre echilibru, ambele la Editura Școala Ardeleană. Prin efortul aceleiași edituri au văzut lumina tiparului și au fost prezentate publicului o antologie de proză scurtă echinoxistă, o culegere de texte teoretice excerptate din colecția revistei, precum și antologii de autor ale poeților echinoxiști din prima generație. Culegerea Efect de propagare, poeți maghiari de la Echinox, în selecția și traducerea lui Kocsis Francisko, apărută la Editura Ardealul din Târgu Mureș, a întregit evenimentul. După-masă, la Clubul Universitar, foarte bună lectură publică de poezie echinoxistă. Apoi, la studioul Facultății de Teatru, un nou spectacol cu piesa lui Ioan Groșan, Școala ludică. Emoționantă cina la Crama lui Mongolu’ de la restaurantul „Metropol”, acolo unde s-a semnat în urmă cu 50 de ani, actul de naștere al Echinox-ului.
*
*      *
Al treilea eveniment al lunii octombrie, între 25-26, a fost Colocviul Revistelor Centenare la Centenarul Marii Uniri, organizat de revista Familia, la Oradea. Cele mai importante periodice cu apariție centenară sau mai lungă sunt: România literară, Familia, Convorbiri literare, Viața Românească, Ramuri, Vatra. Lor le-a fost dedicată întâlnirea din 25 octombrie. Cea din ziua următoare, de la Muzeul Iosif Vulcan, a cuprins vernisajul expoziției Cartea și presa în județele graniței de vest în slujba Unirii, un proiect al Fundației Poesis. În încheierea colocviului, lectură poetică, cu o secvență specială: tineri poeți invitați de „Familia”.

Autor: Viorel Mureșan