Aboneaza-te la newsletter





Fascinația mărturisirii

Ianuarie 2019

Misterul mașinuțelor chinezești este cartea apărută sub semnătura lui Florin Irimia, la Editura Polirom și reprezintă o colecție de patruzeci de povestiri autobiografice, în esență scrieri memorialistice, pigmentate discret cu elemente ficționale. Astfel pactul autobiografic coexistă cu cel romanesc într-o poetică a confesiunii, a mărturisirii firești. Scrierea este donquijotescă sub unele aspecte ale autorului, care rostește și se rostește, creând un personaj rătăcitor într-un trecut al memoriei afective. Autorul rătăcește în spații geografice distincte, într-un trecut reconstituit din amintirile prea vii, depozitate în memoria subiectivă, căutând rostul, căutându-se pe sine. Scrierea lui Florin Irimia se distinge, pe alocuri, prin dramatismul și gravitatea celor narate. Rătăcirea prin amintiri este motivul ce leagă povestirile, motiv devenit o hieroglifă a unei lumi pe care adultul încearcă să o descifreze, să o nuanțeze în toată manifestarea ei. Evenimentele sunt redate din perspective diferite, deopotrivă a copilului și a adultului, fără ca tonul să fie lancinant sau vehement. 
Volumul surprinde avatarurile ființei în spațiul familial în care aceasta cunoaște dezamăgirea, fronda, agonia, revenirea și uimirea, reculegerea și acceptarea situației-limită. Personajul își asumă destinul, îl învinge printr-o detașare și o superioritate a simțurilor și a rațiunii. El plonjează în spațiul intim al copilăriei nu pentru a-l recupera, ci pentru a-l decripta, a-l înțelege prin prisma experiențelor distincte și din perspectiva altei vârste: „pereții tăcuți ai debaralei nu se plâng când le scrijelesc pielea”. Copilăria nu reprezintă, cum ne-au obișnuit scrierile clasice, o dialectică a fericirii, ci este în cazul lui Florin Irimia o perioadă controversată a descoperirii și a neliniștii. Mărturisirea este un act revelator, recuperator, chiar salvator din punct de vedere spiritual, iar creația – o aventură pe care autorul o ia în serios, așezând la masă prezentul și trecutul, puse față în față într-un dialog al sincerității. „Când mai mergem la apartament?” este laitmotivul povestirii, iar apartamentul, care i-a marcat copilăria, devine o ființă aflată în simbioză cu persoanele care-l locuiesc, împrumutând ceva din personalitatea acestora. De aceea, despărțirea devine greu de suportat: „apartamentele sunt și ele un fel de ființe vii, mai ales după ce locuiești o perioadă și le împrumuți ceva din felul tău de a fi, după ce le dai și lor puțin din sufletul tău, pentru ca apoi, când e să pleci pentru totdeauna din ele, să-ți dai seama că ceva se rupe în tine și doare, ca și cum ai dezlipi un leucoplast de pe piele”.
În toate aspectele ce-l privește doar pe el însuși ca individ, independența este absolută, iar reflecția asupra existenței este suverană. Ființa își aparține sieși sub toate configurațiile și trăiește independent de colectivitate sau ar trebui să trăiască astfel. Însă peisajul ante-decembrist surprins de autor într-o manieră realistă poate să contrazică aceste afirmații. Fiecare povestire este o piesă dintr-un puzzle prin care se recompune ființa din interior, dar și peisajul lumii noi, a unei societăți neverosimile. Incursiunile pe litoralul românesc a anilor ˋ80 culminau cu achiziționarea unor produse poloneze comercializate în portbagajul „micuțelor Polski Fiat”, pe plajă la nudiști: „polonezii își expuneau mărfurile atrăgătoare pentru noi toți, cei oropsiți. Evident la vârsta aceea nimic nu putea fi mai fascinant decât alăturarea dintre trupuri și mărfuri, sânii și napolitanele (...), primele la vedere, celelalte ascunse în portbagajele micuțelor Polski Fiat”. 
Banca de Investiții devine o insulă într-un decor sumbru, gri, auster construit de comuniști, aceasta este parte din copilăria autorului: „Mi-am petrecut mai toată copilăria la Banca de Investiții”, aici trăiește cele mai interesante experiențe pentru acea vârstă; aici simte ce înseamnă să te îndrăgostești de o fată, să fii mușcat de un câine sau să tragi pentru prima oară dintr-o țigară: „Banca de Investiții devenise o oază de verdeață în mijlocul unui deșert din ce în ce mai mare, o insulă de aer curat unde nimeni nu dărâma nimic ca să construiască nimicuri”, care totuși se dovedește a fi o iluzie, o amăgire: „Ca și norul de radiații, comunismul era peste tot, chiar dacă uneori părea invizibil”.
Pentru a stăpâni impresiile de viață, autorul trece de la pasivitate la activitate, reproducându-le prin jocul creației, prin actul mărturisirii. Copilăria trăită în spații distincte îi marchează devenirea, accentuându-i anumite trăiri și aducându-i în prim-plan experiențe variate. Iașiul îl atrage pentru tramvaiele lui și tot acolo primește cel mai mare număr de jucării, iar mașinuța achiziționată din Bulgaria, un Volkswagen Beetle albastru, uitată la prietenul Răzvan, va deveni motiv de suferință și frustrare. Toate experiențele au menirea de a-l maturiza și sunt mărturisite pe un ton calm, firesc, dezmorțind parcă sufletul prea contorsionat. Căderea în puț determină alte căderi, demolări, despărțiri, îmbolnăviri, dispariții, în esență este recompusă naratorial, imaginea unei lumi în declin: „Cât despre mine, după ce am ieșit din canal de unul singur, fără ajutorul nimănui, am trăit câtva timp cu impresia că voi putea ieși și din alte gropi, poate mai întunecoase, mai mâloase și mai pline de broaște, pe care viața mi le va arunca în cale. N-a fost tocmai așa. De fiecare dată am avut nevoie de ajutor și nu sunt sigur dacă nu cumva chiar acum, când scriu aceste rânduri, mă aflu într-una din ele”. 
Una dintre cele mai tulburătoare povestiri este cea care dă și titlul volumului, Misterul mașinuțelor chinezești, mașinuțe pe care le descoperă întâmplător, când în urma unei serioase răceli, mama decide să îl izoleze în casă. Sentimentele sunt distincte la vederea acestor prețioase jucării în anii totalitarismului comunist. De la extaz la agonie, experimentează trăiri intermediare: neliniște, tensiune interioară, dezamăgire, chiar frustrare când descoperă că erau destinate altui copil: „Apariția și dispariția mașinuțelor chinezești s-a lămurit în mai puțin de un an. Până la Crăciunul următor maică-mea și taică-meu erau divorțați, iar eu aveam o a doua mămică și un nou frățior, care, când i-am trecut pragul casei, m-a poftit, politicos și binevoitor, să mă joc cu mașinuțele lui chinezești”.
Misterul mașinuțelor chinezești este un bildungsroman al trăirilor, al sentimentelor unui copil, apoi al unui adolescent, care își găsește bucuria în lucrurile simple ale existenței, trăiește dezamăgirea odată cu destrămarea familiei și învață din propriile experiențe. Mărturisirea devine și un motiv de reflexivitate asupra vieții, privită oarecum cu detașare: „M-am gândit adesea dacă nu cumva toate dezamăgirile mele își au originea în divorțul alor mei, dacă nu cumva ceea ce a început ca o existență completă, rotundă, petrecută împreună cu mama și tata s-a transformat rapid într-o viață ciuntită”.
Misterul mașinuțelor chinezești este o carte despre dezamăgire, pierderi, captivitate, răni, vis, dar și despre dor. „Am pierdut-o de atâtea ori pe mama”; toate sunt pierderi menite a-i pregăti dispariția definitivă, o boală cumplită îi va curma de timpuriu existența. Visul devine un univers care compensează trista devenire: „Într-un final adormeam și uneori visam ceea ce nu puteam să fac în realitate”. Florin Irimia scrie patruzeci de povestiri, ce reconstituie etape din destinul frământat, secvențe ce se derulează asemenea unei pelicule cinematografice. Volumul se detașează prin naturalețea rostirii, dar și prin simplitatea episoadelor narate. Autorul se salvează și își salvează trecutul, rememorându-l.

Autor: Imelda Chința