Aboneaza-te la newsletter





Julieta lui Almodóvar

Ianuarie 2019

Filmul Julieta de Almodóvar (2016) se numea inițial Silencio, după unul din cele trei capitole ale trilogiei Runaway (Chance, Soon, Silence) de Alice Munro (premiul Nobel, 2013). Almodóvar a cumpărat drepturile de ecranizare încă din 2009. Scriitoarea canadiană s-a născut în 1931. Premiul Nobel a numit-o „maestră a nuvelei contemporane”. După premiu, lumea s-a înghesuit în librării. Prima carte pe care am citit-o a fost Prea multă fericire. Mi-amintesc de un citat demn de Almodóvar, care alege mereu personaje feminine complexe: „Când bărbatul iese dintr-o încăpere, trage ușa după el, pur și simplu… Atunci când pleacă o femeie, ia și amintirea tuturor întâmplărilor trăite în acea încăpere” (traducere de Dan Costinaș).
În filmul Julieta joacă Emma Suárez (Julieta azi), Adriana Ugarte (Julieta tânără), Daniel Grao (Xoan) și, bineînțeles, Rossy de Palma în rolul guvernantei. Nu pot uita că Almodóvar a descoperit-o pe Rossy într-o cafenea, unde ea era serveuse de café. Nu e ciudată viața? De atunci, o distribuie în filmele sale. 
Filmul excelează prin poveste, culori, muzică și peisaje. Abordarea specifică lui Almodóvar e clasică, dar există sublinieri metaforice neostentative (vezi cerbul ce fuge pe lângă tren). Aici vocea din off e un liant necesar, pe lângă faptul că anulează orice tentă de melodramatic. Un film despre complexul vinovăției, despre incertitudini, cu întrebarea mai mult sau mai puțin retorică: de ce îi abandonăm pe cei pe care îi iubim? Julieta se întreabă mereu de ce n-a discutat cu omul din tren, care s-a sinucis mai apoi; de ce i-a făcut reproșuri lui Xoan înainte de furtună și de moartea lui pe mare. Și-a înțeles tatăl, care, copleșit de boala soției s-a lipit de o tinerică? Dar cu fiica ei, cu Antia, a empatizat mereu? Culpe, culpe, femei bolnave, absențe ucigătoare. Antia a plecat fără adresă, iar Julieta face în fiecare an un tort de ziua ei, după care îl aruncă la pubelă, gândind: „absența ta îmi umple complet viața și mi-o distruge”. Vine șocul, accidentul, dar și lumina de la capătul tunelului: Antia îi scrie și îi trimite adresa. Poate că „tunelul” a fost necesar spre purificare totală. Umanitate profundă în acordurile unei muzici subtile, care rezonează cu subiectul până la contopire hipnotică. Refuzând orice nuanțe calofile, Almodóvar a realizat un film care curge dezinvolt printre rănile umane spre exorcizare plauzibilă.

Autor: Alexandru Jurcan