Aboneaza-te la newsletter





Zori la Bălgrad

Februarie 2019

Scriitorul Ion Pițoiu-Dragomir, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, pregătește un nou volum de versuri, aflat în curs de tipărire, Zori la Bălgrad. Un grupaj de douăsprezece poeme a fost ales spre lectură în cea mai recentă ședință de cenaclu desfășurată joi, 17 ia-nuarie 2019, poeme cu nuanță patriotică, iar Pisania, care precedă volumul, devine pre-text pentru lectură: „S-a făurit această carte în amintirea sumănarilor care au girat cu viața Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”.
Daniel Săuca remarcă faptul că Ion Pițoiu-Dra-gomir se întoarce spre poezia patriotică printr-un discurs liric personal, fiind o poetică mai degrabă introspectivă decât declamativă, retorică. Prin tăcere, într-o agresivitate mai molcomă, poetul se apropie de sine, abordând o temă gravă, murmurând parcă, sentimentul evident al zădărniciei, dar și al speranței.
Daniel Hoblea surprinde în corpusul poemelor citite o domolire a vervei ludice în contrast cu ceea ce ne-a obișnuit poetul în volumele anterioare, punând parcă în surdină apetența pentru verva lingvistică. Ludicul bine temperat se datorează gravității temei, și anume dimensiunea patriotică, deopotrivă, credința în divinitate, iubirea de părinți – sunt temele majore ale grupajului în jurul cărora glisează întregul discurs poetic. Existența unor subteme contribuie la creionarea temei majore, care este țara, patria. Poemele creează sugestia unui parcurs inițiatic prin imaginea Bălgradului, iar metaforele izbucnesc într-o aparentă acalmie epică: „mănăstirea din bobul de rouă”.
O renaștere, o redimensionare a lui Ion Pițoiu-Dra-gomir este recognoscibilă chiar din titlul volumului, nuanțează scriitorul Florin Horvath. O altfel de rostire se articulează în prezentul grupaj, în care poetul se confundă cu neamul într-un lirism decantat, filtrat.
Președintele cenaclului, scriitorul Marcel Lucaciu, încadrează poemele într-o linie tradiționalistă, iar viziunea este modernă. Caracterul tradiționalist constă în tenta religioasă a versurilor, pe care o întâlnim și în volumele de proză, de asemenea unele motive literare cum ar fi ștergarul, accentuează acest caracter. Dimensiunea religioasă coexistă cu filonul patriotic, dar patriotismul e în surdină, poemele părând mai curând niște litanii. Poezia lui Ion Pițoiu-Dragomir este scrisă din dorința de a păstra acel stil calofil, poetul are grijă față de cuvântul frumos, e o poezie a volutelor stilistice, a metaforelor, a aliterațiilor, „pietre pietruiau”, „firavul fior”. Marcel Lucaciu accentuează tradiționalismul versurilor abordate în viziune modernă, glisând pe marginea unor figuri istorice precum Horea, Mihai. În esență, Ion Pițoiu-Dragomir scrie o poezie în care vibrează, abia perceptibil, patriotismul. Grupajul este unitar, iar poetul este un șlefuitor atent al logosului, un bijutier. În concluzie, Pițoiu scrie o poezie remarcabilă prin expresivitate și prin fluența domoală.
Carmen Ardelean nuanțează faptul că aceste poeme sunt cromatizate diferit, alb-negru, de la începutul până la sfârșitul grupajului, păstrându-se conexiunea narativ-lirică. Poemele sunt impregnate cu energii diferite, corespondențe multiple: „brazii au sutane”, „suntem câmpia trezită la viață”. Poemele redau profilul moral al autorului și al poporului, Bălgradul fiind un reper spațial și temporal într-un joc al distanțelor și al timpului. Este remarcată solemnitatea plăcută a poemelor, dar și tonalitatea care îl avantajează pe poetul Ion Pițoiu-Dragomir. 

Autor: Imelda Chința