Aboneaza-te la newsletter





Narațiuni cu miros de poveste

Februarie 2019

Cartea lui Daniel Moșoiu, Țigări umede, Editura Limes, 2018, este un soi de inventar al unor experiențe de viață, fără ca tonul să fie neapărat nostalgic, ci reprezintă o călătorie în timp, o felie din existența unor medii distincte, a unor spații domestice, dar și familiare. Cele zece narațiuni împletesc întâmplări din timpuri diferite, amalgamând cu nonșalanță și dezinvoltură dimensiunea aproape mitică a lumii vechi cu noua realitate. Autorul ne oferă o literatură tratată în manieră realistă, purtându-ne într-o călătorie plină de farmec, în încercarea de a readuce în prim-plan gustul unei contemporaneități referențiale, anii dinaintea căderii regimului comunist și primii ani după Revoluție, povești în corpusul cărora descoperim medii distincte, conturate verosimil prin savoarea lexicală dublată de tonul ironic.
Țigări umede reprezintă un furnicar narativ plin de vervă, mișcare și viață, este un volum ce reeditează fragmente, fapte și reflecțiile unei lumi cinetice, impregnate de mirosurile, perioadele și extazierile ei. Detaliile, cu rol de captatio benevolentiae, evidențiază apetența, gustul pentru observația realului, creând o pauză descriptivă, menită a contura medii sociale readuse la viață prin povești: „Negri de fum, pereții țineau loc de agendă pentru abonații casei care însemnau cu pixul numere de telefon... . Mesele înguste, așezate de-a lungul pereților și scorojite la colțuri, purtau încă urmele trufiei clienților de altădată”. Se poate recunoaște toposul asupra căruia planează încă miturile, un loc degradat de timp, devenit „cafeneaua asta infectă. Jegoasă de-a dreptul. Arizona...”, însă în spațiul ei a rămas încă sentimentul „continuării poveștilor și întâmplărilor”, un topos cu trecut cultural, ornat cu povești și cu destine. 
Ceea ce surprinde lectorul de la primul contact cu scriitura lui Daniel Moșoiu este firescul narațiunii, stilul lipsit de ornamente și decorațiuni stilistice, de frazări greoaie, care să creeze impresia de artificial. Dimpotrivă, simplitatea discursului accentuează verosimilitatea faptelor narate. Avem așadar, o carte despre destine simple, despre oameni reali, desprinși din medii diferite ce uneori contrastează, alteori se completează: chelnerița, scriitorul, profesorul de română, umilul slujbaș, Vasile Ojog, măturătoarele străzii, Bubulina, Ciulina, slujbașul Fane Gurău, pensionarele, Tanti Florica și Maria, fostul constructor, țiganul cu bilete de papagal. 
Poveștile de viață sunt pigmentate cu spiritul ludic și ironic al autorului, cu limba neaoșă a personajelor, cu faptele narate prin îmbinarea naturală a registrelor: „Cât îs de șmecheri oltenii ăștia... Știi bancul ăla cu olteanu` care a mușcat din banană când a intrat trenul în tunel?”, „Îi ud on drac... Tăt mai bune moșinile mele”. Autorul reface o lume astfel încât lectorul să recunoască îndărătul ei urmele trecutului: Carpați fără filtru, pachetul de Assos, televizorul Sirius au fost realități pe care poporul le-a trăit timp de câteva decenii. Nu sunt eludate nici tarele vremii, metehnele unei societăți în care avansarea profesională era preferențială: „Dacă până și Ciupei a ajuns șef de birou... Asta în vreme ce el rămăsese același umil slujbaș, la aceeași instituție unde adunase 22 de ani bătuți pe muchie. De avansări nu avusese parte, la premieri era, de regulă, ocolit”. Oamenii simpli duceau o viață anostă și austeră, frustrați din cauza lipsurilor și a nenumăratelor nevoi: „Oricum, în cazul lui, fondul se prezenta întotdeauna subțire, cât să-i permită o dată pe lună, cel mult de două ori, să se oprească la birtul unde se adună toți chiulangiii și bețivii instituției”, „Și s-a scumpit gazul, ce s-a mai scumpit! Degeaba ne mai dau șase mii la pensie... Ce să faci cu ele? Că și curentul electric s-a scumpit. Nu le mai pasă de noi, ne lasă să murim...”. 
Pe de altă parte este evocat un episod care reamintește de perioada începutului carierei unui dascăl, nevoit să-și facă stagiul acolo unde lua repartiția: „Cu mânuța mea mi-am ales locul repartiției, dintre sutele, miile de localități înșirate pe listă. Și l-am ales numai pentru că avea un nume poetic, învăluitor: Trestia!”, în esență un loc pitoresc, neatins de civilizație, fără curent electric, în care nici colectivizarea nu s-a putut instaura: „Deși ne apropiam de anii `70, pe aici nu pătrunseseră nici «tovarășii», nici colectivizarea”.
După căderea regimului comunist, omul se redescoperă, învață confortul și normalitatea: „Noii orășeni învățară încet-încet să tragă apa la closet și să se afunde în apa caldă din căzile de fontă”, lumea se schimbă, „se schimbaseră și banii. Nu mai aveau nicio valoare. Se scumpiseră toate”. 
Țigări umede este un volum de micro-narațiuni în care cotidianul este tratat natural, iar figurile ce populează scenariul sunt familiare, surprinse de autor în gesticulația lor firească, existența lor reducându-se la rutină: serviciul, ieșitul la o bere sau un mic, tăiatul porcului sau peregrinările prin orașul schimbat. Toate aceste secvențe alcătuiesc o poetică a sincerității, reconstituie o epocă, recuperează un timp într-o tonalitate lipsită de ostentație. Daniel Moșoiu își păstrează prospețimea discursivă într-o delectabilă lectură.

Autor: Imelda Chința