Aboneaza-te la newsletter





Filmografiile Simonei: Mucize (2015)

Februarie 2019

Mahsun Kirmizigül este o întâlnire regizorală neaşteptată. Ştiam doar numele lui Semih Kaplanoğlu a cărui trilogie evocă note de miere lichidă şi melancolii vegetale. Cu Bal (2010) a lui Kaplanoğlu, cinematografia turcă mi-a aruncat o nadă pe care n-am putut-o ignora. Periplurile mele prin Istanbul n-au făcut decât să se adauge sensibilităţii pe care am simţit-o multiplicată ca o vibrare la unison cu spaţiile încărcate de miez dulce de smochine şi glasuri duioase precum cel al lui Sezen Aksu.
Mucize sau The Miracle (în versiunea engleză a titlului său) se bazează pe o întâmplare reală din anii ’60, în mediul rural al Turciei estice anatoliene. Un profesor idealist, Mahir (Talat Bulut) decide să-şi lase în urmă familia şi să trăiască o vreme alături de nişte săteni care răspund toţi într-un glas şi care vieţuiesc parcă la capătul pietrificat al unei lumi ancestrale. Atunci când drumul cu autobuzul se sfârşeşte brusc şi profesorul e nevoit să coboare în mijlocul mut al unui peisaj care ar face să tresalte inima oricărui fotograf sau montaniard, şoferul nu poate decât să-i indice direcţia satului: dacă treci de muntele acesta pe care-l vezi, mai e un munte. Şi dincolo de el, e satul pe care-l cauţi. Desprinși de lumea comunităţii de care provin, bandiţii care stăpânesc munţii nu jefuiesc, ci trăind în munţi, departe de justiţia unei lumi pe care n-o recunosc, coboară pentru a le da o mână de ajutor sătenilor atunci când e nevoie. Nunţile se pun la cale de mame guralive a căror bărbie se ridică mândru atunci când sunt întrebate de fiii lor, dar le ignoră acestora, ca unor copii răi, rugăminţile. Inserată într-o monografie hilară, nunta pare un spectacol de păpuși în aer liber. Impregnat de note comice, filmul are totuşi un fundal tragic. E ca şi cum filmul s-ar deschide precum un fruct, şi râsului sănătos din deschidere îi urmează sâmburele amar. Sunt câteva fire narative, câteva povești care, din punctul meu de vedere, ar fi putut fi exploatate într-o peliculă ce urmează tiparul borgesian al potecilor care se bifurcă: avioanele de hârtie, lipsa figurii paterne, povestea bandiţilor. În satul lipsit de şcoală în care trebuie să predea, profesorul descoperă nu numai copii lipsiţi de cunoştinţe minime, afectuoşi şi dornici de cunoaştere, dar şi ignoranţa unor săteni faţă de Aziz, „nebunul”, care are, de fapt, dificultăţi motorii şi de vorbire. Amintind de Gămanul blagian, Aziz (Mert Turak) comunică nu cu oamenii, ci cu forţele primare: cu ploaia şi ninsoarea, cu calul său, departe de înţelegerea lumii obişnuite, de prejudecăţi, de cuvintele care dor. Interpretarea lui Mert Turak e naturală şi convingătoare, în pofida rolului greu şi „îmblânzirea” sa de către profesor nu pare un artificiu cinematografic forţat, ci o lecţie de curaj şi umanitate. În fond, aceasta este esenţa peliculei și a lui Mahsun Kirmizigül în dublul său rol de regizor și scenarist: iubirea transformă, modelează destine. Cu toate acestea, despre miracolul care se petrece între protagoniști nu aflăm decât aluziv, în ultima secvenţă. Trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să recuperez această felie, deși întregul parcurs alături de kurzii zaza e îmbrăcat într-o emoţie constantă, înlăcrimată. Poate de acest aspect se va ocupa Mucize 2: Ask, care va fi lansat anul acesta, având în vedere că în limba turcă, cuvântul așk înseamnă iubire (romantică). Mi-au plăcut în rolurile de bătrâni ai satului Ali Sürmeli (în rolul lui Haydar), Cezmi Baskin (Isa), Erol Demiröz (Muhtar Davut) și Meral Ҫetinkaya (Hazar). O anumită interpretare demnă, chiar și atunci când situaţiile erau amuzante îi caracterizează la modul general. Pe de altă parte, Tansel Ӧngel (Cemilo) și Erdem Yener (Celal) sunt cu ușurinţă hohotul personificat al filmului în forme satirizate. Nu știu dacă regizorul a intenţionat să surprindă această diferenţă de generaţii. Una din replicile lui Celal-fiul, atunci când e acuzat de ignoranţă, e memorabilă. Explicaţia sa pentru abandonul școlar e firea rebelă de convins călător, care înţelege că adevărata înţelepciune ţi-o dă drumul, însă, deși a lăsat în urmă școala pentru călătorii, n-a coborât din munte decât de vreo două-trei ori. E interesant astfel melanjul acesta dulce-amar, care persistă câteva zile după vizionarea filmului.
Din scenografia lui Mahsun Kirmizigül mai fac parte Beyaz Melek (2007), Günesi Gördüm (2009) pentru care a primit premiul Silver Screen Award la Festivalul de Film Internaţional din Singapore, dar și la cel din Tokyo, precum și Cinci minarete în New York (2010). Carierea sa a început târziu pentru că, regizorul născut în 1969 e și cantautor, actor, om de afaceri, dar începutul de drum regizoral pare promiţător.

Autor: Simona Ardelean