Aboneaza-te la newsletter





Poemul nocturn al lui George Vulturescu

Mai 2019

Cartea cea mai recentă a lui George Vulturescu, Maladiile lămpilor, a apărut la Editura Tracus Arte, București, 2019 și este organizată în trei secțiuni complementare: Poemul de la ora trei noaptea, Discret, precum cineva chemat la morgă să identifice un cadavru și Jurnal de provincie. Așa cum ne-a obișnuit deja, poetul nordului scrie un poem nocturn, într-o irizare selenară a trăirilor izvorâte dintr-un interior galvanizant. Titlurile alese, deși imprevizibile, se coagulează într-o poetică vibrantă, iar volumul, in nuce, este o ars poetica menită a surprinde raportul artistului cu creația și misiunea poeziei în cetate. Poemele vulturesciene redau prefacerea pietrei în pâine, irigarea albiei secate și travaliul artistului față în față cu creația. Instanța lirică este preocupată permanent de actul scrierii, de flexiunea interioară, deopotrivă de receptarea exterioară. Constituit într-un amplu poem cu multiple valențe culturale și interculturale, Maladiile lămpilor este un volum intertextual ce demonstrează că actul artistic nu mai reprezintă o insulă, ci este parte din continent, parte dintr-un întreg, în esență, o amplă geografie culturală. Cravata lui Gérard de Nerval, poetul care nu și-a trădat niciodată visul, devine poemul lui George Vulturescu, o oglindă în care umbra se reflectă în pâlpâiri tăcute. Cu gesturile unui alchimist, poetul prepară logosul, care acaparează ființa până la disoluția totală. Spațiul este asemenea cuptorului în care își găsește sfârșitul Sylvia Plath, însă creația este salvatoare și perenă: „Poemul de la ora trei noaptea/ stă la masă cu viii și cu morții/ pe o ploaie grea rătăcește cu Vallejo/ într-o zi de joi, prin Paris,/ lângă un felinar încearcă să dezlege/ cravata lui Gérard de Nerval,/ vede pe o masă de disecție o mașină de cusut/ și o umbrelă –/ încearcă să deschidă cuptorul Sylviei Plath” (Poemul de la ora trei noaptea).
Logosul se comportă asemenea lutului, se modelează și este modelat, apoi ars în cuptorul eternității: „literele sunt lut moale/ până nu le arzi în cuptoarele orei trei/ din noapte”. Poemul devine o lupă în interiorul căreia se zărește nevăzutul, este Ochiul Orb al poetului, este iscodire: „numai cu ochii poemului poți privi moartea”. 
Motivul Ochiului Orb, recurent în volumele lui George Vulturescu, valorificat și în prezentul op, reprezintă esența ce pătrunde dincolo de aparența Ochiului Teafăr: „Acum Ochiul Orb pătrunde în Ochiul Teafăr,/ Se scufundă și se înstăpânește peste pupila/ Lui neagră, sau albastră, sau verde./ Ochiul Teafăr rămâne, mereu, dislocat/ În afara Ochiului Orb –/ Cum și rășina rămâne în afara scoarței copacului” (Nu credeam să-nvăț...). Poemele lui Vulturescu sunt poeme ale Nordului în care se revarsă literă cu literă trăirile într-un duet existențial: „Te-ai gândit la Iisus care a rezistat ispitei zicând:/ «Omul nu trăiește numai cu pâine»/ și ne-a lăsat să călcăm mai departe pe pietre/ dibuind între pâinea caldă, «pământeană» și/ «pâinea din ceruri» a celor aleși –/ una se mănâncă aici cu gura fierbinte, de carne,/ iar cealaltă doar după ce buzele tale/ au devenit lut și cenușă” (Metafizica sacului gol).
Poemul este sărbătoare, e creat în solitudine și manifestat în singurătatea lumii; e trup curățat de însuși creatorul său, un trup căruia îi lipsește moașa în momentul ivirii, e vocea tremurândă a poetului, care pătrunde neîncrezător în pădurea sinistră a devenirii: „Nu ai moașă la nașterea poemului de azi”, „mâinile tale îl spală de sânge și-i taie/ cordonul ombilical –”, „ei adună oricând doisprezece blajini, doisprezece apostați,/ doisprezece tâlhari/ și te pândesc cum tremuri între litere/ ca într-o pădure sinistră care crește în jurul tău/ cu fiecare cuvânt al poemului de mâine” (Poem fără moașă).
Estomparea maladiilor interioare are loc pe tărâmul liber al cărților și pe cel nonconformist al creațiilor sale. Reflexivitatea solemnă este amplificată de frecvența interogațiilor retorice. Maladiile lămpilor redă pas cu pas actul prefacerii, iar poetul este un demiurg, care după zămislirea creației, reeditează gestul creatorului: „E o oră când îți amintești:/ Iisus i-a zis paraliticului - «Ia-ți patul tău și umblă!»”, „E o oră când știi că deții titlul/ înaintea oricărui vers din carte/ că ai gata acoperișul pereților casei/ când cel mai bun acoperiș pe care-l poate visa o casă/ nu-i, oare, viforul?// nu-i el adevărata capodoperă? (Acoperișul casei și titlul cărții).
Marile teme în jurul cărora se coagulează discursul liric sunt căutarea, care se face cu simplitate, dar cu o aprigă înverșunare, frica și singurătatea ființei în univers. Volumul este gândit ca un amplu dialog între eul interior și cel exterior, între ființă și neființă, între trecut și prezent. Astfel poemul, Prințul și poetul stau la taclale cu James Joyce despre sentimentul fricii, despre singurătate și libertate: „spirala aceea, James Joyce, pe care ți-a desenat-o/ în Montparnasse, relativement tel que moi,/ nu e decât un semn al fricii/ de-a ne privi în ochi, le sens du pousser/ pe străzile unde n-au călcat niciodată prinți// «Frica e o colivie», completă Prințul/ fără să se întoarcă spre mine/.../ «Spirala este o mare libertate: ea împrumută/ invizibilul direct de la Domnul», Așa grăit-a/ Prințul. Și eu eram acolo...” (Ulise plătindu-și călătoria în bancnote cu chipul lui Brâncuși).
Poetul devine el însuși o victimă a lecturii, e ardere, iar cuvântul și creația sunt un vitriol ce consumă, din interior, ființa. Poemul se naște din orbire, e rod al ochiului interior, e peștele care înoată în Ochiul Orb al poetului: „Smintit cum sunt, victimă a beletristicii,/ ies pe malul Someșului și-i ascult apele”, „nu ești orb dacă vezi tăciuni –”, „Du-te, râule, mai departe, îți zic,/ la ce-mi folosește să adeveresc frumusețea/ peștelui care a înotat prin ochiul meu/ dacă numai orbirea o poate dovedi?” (Un pește înoată în ochiul tău).
Volumul este unitar, iar în centru se află poemul și poetul. Poezia devoalează realul, este o matrice în care se toarnă existența și se șlefuiește până la forma plenară: „asta duce poezia:/ ce soarbe vâscul din trunchiul copacului”, „Te amețește să fii în toate literele/ te amețește foamea lor/ paginile cu litere moarte și litere vii –/ nu mă recunosc întotdeauna în cele vii/ nu mă pot uita direct în ochii celor moarte/ cum nu mă pot uita în același timp/ la cele o mie de frunze sub care stă cuibul” (Un singur ochi și o singură privire). 
Poetul este un Ulise iscoditor, iar poemul devine Ithaca, o axă spirituală, o căutare continuă, aprigă și efervescentă prin cuvânt: „Tu ai văzut vreodată Versul cel Mare de deasupra/ versului tău...?”
Poemele lui George Vulturescu se înlănțuie precum trupurile în pânzele lui Klimt; poetul face autopsia literelor, devenind el însuși critic al propriei creații: „Poemul care nu simte gheara Vulturului/ pe spatele-i de miel/ nu merită să fie terminat”, „cât sunt de pregătit pentru finalul unui poem/ în care literele ar ieși din text/ – precum melcul dintr-o cochilie –/ și mi-ar înapoia «biletul de intrare»?”
Dincolo de tonalitatea sobră, gravă pe alocuri, se ascunde și o dimensiune discret ludică, printr-un joc de cuvinte în manieră neomodernistă: „«versuri-știma lacurilor/ pe care le vezi doar când te arunci până la fundul bălților/ versuri ști-mă peștele...»”. 
Iluzii de aprins lampa, poemul final scris sub forma unui Jurnal de Provincie, ia aspectul unor cugetări, care au ca motiv central lampa. Este în esență un amplu poem al luminii în spatele căreia este recognoscibilă esența, creația, care traduce zbaterea, malaxarea continuă a simțirii: „Lampa poate face dintr-un suflet orbit un cer înstelat”, „În comparație cu lumina jertfelnică a lămpii, scrisul e frivol: el poate fi întrerupt, șters și refăcut... Dar lumina lămpii arde egal, consumându-și untdelemnul fără nicio vanitate...”, „Scrisul însoțește lumina lămpii precum umbra însoțește omul”. 
Dincolo de aspectul material al logosului, poemul nordic al lui George Vulturescu este scrierea cu lumină izvorâtă din întunericul Ochiului Orb, este ardere interioară și înlănțuire frenetică a trăirilor. 

Autor: Imelda Chința