Aboneaza-te la newsletter





Rugăciunea și muntele

Mai 2019

Mi-am dorit mult să văd filmul lui Cédric Kahn, mai ales că lucrez cu tineri și le intuiesc crispările, îndoielile, exuberanța și căutările. Care film? La prière/The Prayer/Rugăciunea, cu Anthony Bajon în rolul principal, recompensat cu un mare premiu de interpretare la Berlin. Mai joacă în film Damien Chapelle,
Alex Brendemühl, Louise Grinberg.
Thomas a avut probleme cu drogurile. Ajunge la o comunitate izolată în munți cu speranța redresării. Acolo e muncă și rugăciune. Pustietate. Fără alcool, tutun, droguri. O terapie într-un loc izolat. Thomas e violent, nu suportă constrângerile, ochii lui disperați privesc în jos, cu teamă și ură. Are 22 de ani și stă între tineri care încearcă o repornire de la zero. Foști toxicomani, desigur. La un moment dat, Thomas pleacă de acolo, dar va reveni, mai ales îndrumat de o fată (Sybile).
Exact, filmul evoluează în parametri de clișeu, e puțin convențional, însă trebuie văzut pentru contorsiunile sufletului uman. Thomas începe să asculte, să socializeze, să cunoască prietenia, dar și dragostea. Îi revine zâmbetul, deschiderea. În comunitate, fiecare își afișează problemele cu voce tare, în fața celorlalți. Interesantă scena cu stareța venită în vizită, care nu crede în afirmațiile optimiste ale lui Thomas și îl pălmuiește cu o înțelegere aparte, spunându-i: „Nu ești fericit, nu crezi în rugăciune, trăiești în minciună!”
Scena cu muntele mizează pe o decriptare legată de credință. Acolo a fost declicul, revelația? Nu cumva era o senzație legată de o situație limită? Thomas are piciorul rănit, cerul e glacial, noaptea teribilă și atunci el se adresează altfel divinității. Nu cred că e un film despre credință, ci despre căutări adolescentine. Finalul e revelator în multe sensuri. Păcat de secvențele discursive, cu acele aplauze… americănești, după fiecare discurs-spovedanie. E un film necesar, cu impact emoțional elocvent.

Autor: Alexandru Jurcan