Aboneaza-te la newsletter





Istorii și ideologii

Ianuarie 2020

Condiția umană nu se ameliorează decât prin educație și prin cultură, afirma pertinent Nicolae Iorga, iar evoluția acesteia nu se poate realiza decât în contextul unei cunoașteri și recunoașteri a trecutului istoric, falsificarea adevărului fiind sinonimă cu stagnarea. Trăim printre forme de cultură, forme de istorie sau forme de actualitate, fapt ce ne determină să ne formăm necontenit. Unele ne formează, altele dimpotrivă ne deformează viziunea, principiile, ideologiile asupra devenirii noastre ca nație.
Perspectiva polimorfă a studiului realizat de profesorul László László constă într-o abordare interculturală și interdisciplinară. Volumul intitulat Visul meu... Interferențe istorice și culturale româno-maghiare a apărut în Colecția Memoria, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2019 și este o colecție de eseuri istorice, cum însuși le definește autorul, în esență, un amplu dialog între perioade istorice, între culturi și etnii diferite. Este o carte despre acceptare, înțelegere, toleranță, într-o diversitate culturală, politică, socială. Autorul pledează pentru dezideratul conform căruia istoria nu este un simplu monolog, ci trebuie acceptată maniera dialogică. Potrivit scriitoarei germane Brigitte Freund, „monologul națiunilor trebuie schimbat în dialogul internațional”, pentru a avea o viziune holistică asupra trecutului. 
Cartea este structurată în zece eseuri reunite sub același titlu, devenit motto semnificativ, Am un vis... . Visul nu este cel al oniriștilor, ci al unui intelectual acribios și se coagulează în jurul ideii de normalitate, de cunoaștere, de redare netrucată, nefalsificată a istoriei, a unei relații tensionate de secole, relațiile uneori tabu, româno-maghiare. Ceea ce leagă este ceea ce desparte cele două națiuni, care nu pot evolua ca insule, ci părți din continent. Ne leagă coabitarea, schimbul lingvistic și cultural, ceea ce ne desparte este dezinformarea, sentimentul acut de xenofobie infuzat de politicii și politicile vremii: „Iar dacă nu s-ar găsi pretext de ceartă, atunci se răscolește – se scobește ceva din trecut”. Societatea contemporană este o societate de tip informațional și în ciuda acestui fapt, ea izolează omul fără o gândire critică sau creativă, manipulându-l. De aceea este nevoie de o flexibilizare a conținuturilor, de o interacțiune între idei, o deschidere și un dialog viu, o dinamică și o relație dialectică, schimbări reale și potențiale pentru a constitui o fraternitate europeană, așa cum prevedea chiar din 1833, Victor Hugo: „Va veni ziua când războiul va părea la fel de absurd... . Va veni ziua în care tu, Franță, tu, Rusie, tu, Italie, tu, Anglie, tu, Germanie, voi, toate națiunile de pe continent, vă veți contopi strâns, fără a vă pierde calitățile distincte și glorioase individuale, într-o unitate superioară, constituind o fraternitate europeană”. Acest vis pare o utopie în actualul context și nu poate fi plauzibilă până când nu se va avea ca obiectiv interdependența dintre națiuni, în vederea unei colaborări pentru soluționarea problemelor actuale. 
Profesorul László László face o incursiune în trecutul popoarelor europene, subliniind faptul că au existat de-a lungul vremii conflicte între vecinii din toate părțile Europei, nu doar relațiile româno-maghiare au fost tensionate: „La câtă nedreptate au fost supuși irlandezii și cât sânge s-a vărsat. Chiar și astăzi mai sunt tensiuni”; „Clasicul exemplu al relației franco-germane: doar între 1870-1945 francezii și germanii au purtat trei războaie nimicitoare, pe viață și pe moarte. (...) Nici italienii cu francezii nu au fost prieteni la cataramă mai multe secole din evul mediu, până după Al Doilea Război Mondial...”.
Disensiunile româno-maghiare au pornit de la revendicarea aceluiași spațiu originar, Transilvania: „Drama celor două istorii este că ele își revendică același spațiu originar, Transilvania”. Intenția exegetului este de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește cunoașterea și recunoașterea valorilor culturale și istorice diverse, dar și conviețuirea pașnică într-o diversitate etnică, lingvistică, religioasă. Astfel, cercetătorul realizează o incursiune în istoria îndelungată a poporului, de la Dragoș, întemeietorul Moldovei, până la „dinastia” Drágffy. Afirmațiile se bazează pe argumente de ordin istoric greu sau imposibil de contestat. Tonul este unul sobru, cronicăresc, iar informațiile au un caracter de document. László László face o trecere în revistă a unei istorii comune, menționând că interferențele culturale sunt străvechi. În secolul XIV, doi frați, Balc și Drag au întemeiat mănăstirea Peri din Maramureș, acest locaș de cult având ulterior „un rol important în păstrarea culturii și credinței”. O altă personalitate marcantă este „regele Matia – în narațiunea românească «regele român al Ungariei» –  în narațiunea maghiară «regele cel mai mare și cel mai drept al Ungariei», ar putea fi personalitatea care să ne apropie mai mult, ca un erou comun”. 
Demersul continuă cu prezentarea activității lui Nicolae Olahus, autor al lucrării Hungaria, scrisă la Bruxelles în 1536, în esență o monografie istorico-geografico-etnografică, cu detalii semnificative asupra descrierii Transilvaniei. 
Autorul nuanțează doar infor-mații argumentate științific, spe-culațiile nu sunt încurajate, fapt semnificativ pentru conștiința scrisului: „Dar aceasta este doar o simplă speculație, lipsită de probe certe”; „Fără să ascundem viziunile și aspectele contradictorii, faptele trebuie să fie prezentate nu prin exagerări, omisiuni sau «înfrumusețări», ci dacă se poate complet și în context”. Chiar și cazul menționat al Ecaterinei Varga întărește faptul că „istoria noastră din Transilvania nu se poate reduce simplist la o opoziție, contradicție, de subordonare etc. dintre români și maghiari, dintre nobili și iobagi, cum apare în cele mai multe manuale ori cum se crede în general”.
László László realizează, dintr-o perspectivă analitică, un studiu comparatist asupra manualelor existente, care, nu de puține ori, se contrazic în afirmații. Istoria nu trebuie privită unilateral, ci pluriperspectivist, iar interesul ar trebui să fie pentru adevăr, echitate națională și socială, cum a fost și atitudinea lui Mocsáry L., patriot maghiar care a servit cauza minorităților naționale. 
Eseurile coagulate într-un vis invită la reflecție, reprezintă un demers analitic și interpretativ lăudabil, au rol de educație interculturală, iar informațiile fac posibilă relaționarea dintre perioade și istorii și au menirea de a înlătura stereotipiile, neînțelegerile sau prejudecățile. Sunt scrise dintr-o nevoie imperioasă de elucidare a unor erori voit infuzate, care vizează instabilitatea, generarea de conflicte și sunt scrise cu atitudine și responsabilitate izvorâte dintr-o conștiință istorică și o gândire pozitivă, dar și o cunoaștere rezultată dintr-o cercetare a unor surse diferite. Transilvania este o unitate în diversitate, este o punte între culturi, iar rolul României, prin poziția strategică între Orient și Occident, ar trebui să fie de mediator între istorii și ideologii.

Autor: Imelda Chința