Aboneaza-te la newsletter





Rațiune și simțire în vremuri bolnave

Aprilie 2020

Unde să mă fi refugiat în aceste zile de panică (coronavirus), dacă nu într-o perioadă romantică, departe de distopiile devenite realitate? Am ales să revăd filmul Rațiune și simțire de Ang Lee, după romanul lui Jane Austen (1775-1817). O perioadă pre-victoriană, unde predomină arta vorbirii și politețea tonică (deși în saloane bârfa își are legile ei). 
Filmul a fost realizat în 1995, avându-i în distribuție pe Emma Thompson (Elinor), Kate Winslet (Marianne), Hugh Grand (Edward), Alan Rickman (colonelul Brandon). Pajiști crude, interioare calde, iubiri febrile, baluri elegante, cu ipocrizii mascate, furci caudine și zâmbete contrafăcute. Totuși, nici vorbă de stare de urgență, de spaima generalizată… nu pot uita de coronavirus?! Nu, pentru că totul s-a răsturnat, prioritățile sunt diferite, planeta s-a revoltat. M-aș refugia în casele din film, cu biblioteci prețioase, cu paturi imense, cu perdele bogate, fugind de acest prezent oribil.
Nici Jane Austen n-a dus-o prea bine, n-a avut succes în timpul vieții, deși cărțile ei respirau o genialitate feminină, o sondare deșteaptă a sufletelor, cu descrieri ingenioase, răsturnări reușite de abordare epică, dincolo de orice caducitate. A cunoscut iubirea nefericită, care a împins-o spre romane cu volute sentimentale perene. Dragostea e exaltare, suferință, așteptare, gelozie, împlinire. Un personaj credibil și bine creionat e colonelul Brandon, cel care iubește fără speranță, se dedică, are răbdare, caracter ales, toleranță și demnitate, inspirând încredere.
Oare vom depăși situația asta neprevăzută, ternă, care ne prinde în carapacele ei murdare de coronavirus? Când vedeam filme S.F. cu pandemii, eram siguri că doar altora li se poate întâmpla. Să mai uit puțin… să văd trăsurile din film și caii falnici… să uit și să țin minte că normalul e rețeta fericirii, că nu știm prețui nimic decât atunci când pierdem. Măcar să nu mai fim egoiști. Zice Elinor în film: „Îți mai pasă oare de altceva decât de propria suferință?” Marianne știe că „a iubi înseamnă să te mistui”, doborâtă adesea de datorie, prudență, acceptare, resemnare. Noi ne vom lăsa învinși? Natura reînvie, biruitoare, reproșându-ne subtil că am tratat-o cu nepăsare. Vom învăța, în sfârșit, ce înseamnă a trăi cu adevărat?

 

Autor: Alexandru Jurcan