Aboneaza-te la newsletter





Colette și pânza de lumină

Mai 2020

În 1873 s-a născut în ţinutul Yonne scriitoarea Sidonie Gabrielle Colette. Scrie romane, articole, amintiri. Soţul unu, soţul doi, divorţuri, apoi recăsătorirea cu soţul unu... Ne amintim de romanele Chéri, Sido, Gigi etc. Léa de Lonval este personajul principal din romanul Chéri (Livre de Poche, Paris, 1990). Ea devine amanta tânărului Fred Paloux, cunoscut sub numele de Chéri. Poate că e ultima ei aventură, de aceea apar luciditatea şi amărăciunea. Fred se va căsători cu Edmée, încercând s-o uite pe Léa. Ce ne place în romanul de faţă? Pictura intimistă a mediului monden, analiza sufletului feminin şi farmecele seducţiei. Poate că şi umorul... trist al scriitoarei, plus verva povestirii, melancolia profundă, notaţiile amuzante. Léa realizează faptul că trăieşte ultima ei pasiune, de aceea povestea se încarcă de nuanţe noi, grave, sintetice. Ea începe să înţeleagă că îl tratează pe Chéri şi ca pe un copil, că nu-şi poate reprima accentele materne: „Soţia ta te iubeşte (îi spune Léa lui Chéri), e rândul ei să tremure, ea va suferi ca o îndrăgostită, nu ca o mamă devotată. Îi vei vorbi ca un stăpân, nu ca un gigolo capricios... Hai, du-te repede!” (traducerea ne aparţine).
Personal, am apreciat filmul lui Stephen Frears, Legături primejdioase. Nu i-am văzut filmele Liam şi The Queen. Văzând Chéri (2009), cu Michelle Pfeiffer (Léa) şi Rupert Friend (Chéri), am fost profund dezamăgit de regia lui Stephen Frears. Să spun mai întâi ce mi-a plăcut: genericul cu iz de semidocumentar despre curtezanele celebre şi personajul Charlotte (mama lui Chéri), care ţine pe umeri bârfa „elevată” a epocii, şiretenia deghizată în politeţe, viciul înecat în parfumuri rafinate. Ce direcţie ar fi trebuit să urmeze Frears? Greu de spus, însă el neglijează credibilul. Michelle e super-frumoasă, senzuală... Rupert Friend mi se pare total neadecvat rolului. Nici adolescenţă, nici virilitate. Nu există vreo scenă în care actorul să convingă. Să fie ultima pasiune atât de inodoră? „El îi întinse braţele, îşi deschise frumoasele mâini nesigure, îşi dădu pe spate capul rănit şi îşi arătă între gene dubla scânteiere a două lacrimi...”
Mai apoi, dialogurile vivace din roman... devin în film momente fără vlagă, încărcate de un patetism incert. Ironia şi echivocul revin doar în secvenţele din salonul Charlottei, care electrizează orice discuţie, contaminând personajele din jurul ei cu credibilitatea interpretării. Recitim din Colette nopţile de dragoste în patul imens, cu valuri de dantelă, cu jocuri voluptoase, unde Chéri pare răsturnat de un vânt tandru într-o „pânză de lumină rozalie”.

Autor: Alexandru Jurcan