Aboneaza-te la newsletter





Filmografiile Simonei: Tigertail (2020)

Iunie 2020

Gen: dramă  
Durată: 1h 31 m
Regizor: Alan Yang 
Scenarist: Alan Yang 
Roluri principale: Tzi Ma, Christine Ko, Joan Chen, Hong-Chi Lee, Kunjue Li
Filmat în: Taiwan, SUA
Limbi vorbite în film: engleza, mandarina, taiwaneza 
Filmografie: Alan Yang e cunoscut pentru comediile Master of None (2017 – câștigător al premiului Emmy) și Parks and Recreation (2015 – nominalizat la Emmy)

Cu toate că pare oarecum forţată asocierea dintre mitul faustic (desigur, până la un punct) și povestea clasică a unui imigrant, aceasta este impresia spontană pe care vizionarea filmului mi-a produs-o. Să explic: desenul epic al filmului pare simplu – un tânăr care muncește în condiţii precare și care visează la o viaţă mai bună își lasă în urmă ţara, mama și femeia pe care o iubește, fructificând șansa la o viaţă mai bună, pe tărâm american. Dar ţara tuturor posibilităţilor îi oferă o existenţă monotonă alături de fiica șefului său cu care s-a căsătorit din interes. Nu au nimic în comun și pentru el, soţia este de la început reificată: întâi, ea îndeplinește funcţia unui bilet de călătorie taciturn, apoi pe a unei casnice plictisite și însingurate în minusculul apartament pe care-l ocupă. Conștienți de distanţa afectivă care se interpune între ei, de preocupările diferite, cei doi soţi se conduc după principiul enunţat într-una dintre cele mai triste replici ale filmului că, în cele din urmă, chiar viaţa în comun este ceea ce îi va lega. Monotonia este transpusă cinematografic în imaginea sisifică a obloanelor de magazin pe care le ridică și le coboară imigrantul, pentru că visul american pentru care a făcut sacrificiile supreme, nu e o pepită de aur. Pin-Jui (jucat pe rând de Hong-Chi Lee și apoi de Tzi Ma) ne este prezentat în segmente non-lineare ale vieţii sale și cronologia nerespectată permite accesul la zonele ascunse ale sufletului pe care, odată ajuns în America visată, îl închide exact ca pe oblonul micului magazin. Comunicarea se minimalizează, devine poroasă și nici măcar atunci când cuplul are un copil, ea nu umple golurile săpate de timp. Alternarea între copilăria orfanului de tată Pin-Jui și copilăria propriei fiice, pentru care este un tată distant, sunt momente care adaugă la melancolia filmului. În perfectă tradiţie asiatică, Angela, fiica (Christine Ko), urmează cursuri de pian, dar greșeala ei din timpul recitalului e aspru sancţionată de același Pin-Jui care încercase odinioară să se apropie stângaci și fără sorţi de izbândă de soţia sa dăruindu-i un pian-jucărie (pe care aceasta îl ignoră cu desăvârșire). 
Dacă în alte filme viziunea fotografică este pregnantă, aici muzica își construiește un palier de sens numai al ei. Un Pin-Jui tânăr dansează frenetic cu fata pe care o iubește, Yuan (jucată pe rând de Yo-Hsing Fang și Joan Chen), dar se robotizează și devine un solitar într-o vreme în care, dobândind ceea ce își propusese material, nu reușește să lege niciun dialog consistent cu propria-i fiică. 
Atunci când un eveniment nefericit îl determină să se întoarcă în Taiwan, Pin-Jui realizează că sufletul pe care l-a amanetat ar putea fi revendicat și vindecat deopotrivă: încearcă să dea de urma lui Yuan prin intermediul reţelelor sociale și oblojește – așa cum se pricepe – relaţia cu propria sa fiică. Călătorim fragmentar cu el în trecut, evocativ, traversând temporal generaţii diferite. Sufletul său e recuperat în câmpurile verzi de orez ca un râu care se întoarce, puţin cam târziu, în matca pe care, în vreme de secetă a golit-o. Hotărâtoare e și intervenţia bunicii, responsabilă de dimensiunea glacială a nepotului devenit adult, care-i spune că a plânge e un semn de slăbiciune, curmându-i așadar tentativele de exprimare emoţională. A te exprima devine un loc comun în această peliculă, iar acest aspect este evident și în alegerile lingvistice pe care în decursul generaţiilor îl fac personajele migrând de la limba taiwaneză la cea mandarină și apoi engleză, ilustrând o problematică a identităţii care ar merita să fie pusă sub lupă.
Tigertail e un film care ascunde o multitudine de nuanţe suprapuse și pe care aș vrea să-l revăd.

Autor: Simona Ardelean