Aboneaza-te la newsletter





Filmografiile Simonei: One Day We’ll Talk About Today (Nanti Kita Cerita Tentang Hari Ini) (2020)

Iulie 2020

Gen: dramă de familie  
Durată: 2h 1m
Regizor: Angga Dwimas Sasongko
Scenarist: Jenny Yusuf, Mohammad Irfan Ramly, Melarissa Sjarief
Roluri principale: Rio Dewanto, Sheila Dara Aisha, Rachel Amanda 
Filmat în: Indonezia 
Limba vorbită în film: indoneziana

Angga Dwimas Sasongko este regizorul indonezian căruia i se datorează și Scrisori din Praga, care e pe lista mea de o vreme, dar pe care încă n-am ajuns să îl urmăresc. Chiar dacă marea masă de filme pe care ajungem să le vedem sunt producţii americane/europene, cinematografia celorlalte pământuri ale lumii mi se pare o alternativă revigorantă, la care apelez ori de câte ori am ocazia. Sunt desigur un privitor neexperimentat, fascinat nu neapărat de exotismul toposului prezentat, cât de universalitatea emoţiilor umane, ale căror contururi sunt trasate uneori evident – occidental, sau în ape pastelate – oriental. Poate că tocmai această disociere picturală, chiar dacă metaforică, îmi explică alegerea. Ţin minte surpriza pe care am avut-o atunci când, la școală, profesoara noastră de desen ne-a indicat evidenta lipsă a unei linii negre care să delimiteze figura umană în lumea reală. „Şi atunci cum știi că e acolo în lipsa unui contur vizibil?” am întrebat noi.
Spaţiile de trecere sunt mai degrabă constructe simbolice. În ceea ce privește reprezentarea grafică a acestei pelicule, m-aș opri la trei figuri geometrice: cercul, triunghiul și pătratul. Fiecare dintre aceste figuri îl simbolizează pe unul dintre copiii familiei Narendra-Ajeng: Aurora (Sheila Dara Aisha), Awan (Rachel Amanda) și Angkasa (Rio Dewanto). Cea mică, Awan, este înconjurată cu o grijă sufocantă de toţi membrii familiei, de parcă singurul lor ţel ar fi să-i asigure fericirea. Prezentul abrupt al filmului, care alternează cu evocări fragmentare într-un desen non-linear, ne prezintă primul eșec profesional al acesteia: e dată afară de la firma de arhitectură unde își face stagiatura, pentru că nu reușește să treacă peste individualism. Chiar dacă reproșul s-ar potrivi oricărui tânăr avântat, cifra 1 se va dovedi mai târziu, punctată în întreaga peliculă, fisura care poate dărâma întreaga construcţie. Ca o latură a unui triunghi – Awan e prinsă între tăcerile misterioase ale mamei și zelul unui tată mult mai aspru cu fraţii mai mari, între obsesiva frică a familiei care vrea să o ţină în siguranţă în cuibul familial și nevoia de independenţă care devine din ce în ce tot mai pregnantă. Avionul de hârtie din scena iniţială, dar și avionul pe care-l sculptează sora ei mai mare la final simbolizează în această formă triunghiulară/aerodinamică tocmai ideea de zbor/ de eliberare, care vine odată cu exerciţiul de comunicare, la care familia, într-un moment de criză, se înscrie nevoit. 
Obsesia cercului pe care-l desenează/sculptează Aurora e forma genunchiului suferind, care-i ratează în adolescenţă șansele de înotătoare și nevoia acută de sprijin patern. Doar că tatăl autoritar, inflexibil (Narendra-Donny Damara), ocupat să întreţină iluzia de unitate familială, pare că scapă din vedere tocmai acest aspect. Între cele două surori se întreţese nevăzută o gelozie unilaterală, care se bazează tocmai pe adevăruri incomplete.
Pentru fratele cel mare – pătratul e forma ramei în care acesta se regăsește în episodul de dinainte de tragedie alături de tatăl său, dar și un număr incomplet pe care filmul îl va dezvălui la final. Responsabilitatea pe care părinţii săi o plasează pe umerii săi aproape că duce la destrămarea relaţiei sale sentimentale, pentru că atunci când nu te poţi desprinde de cuib sau nu ești lăsat să o faci, riști să nu ţi-l poţi construi pe al tău.
Filmul este o ecranizare a cărţii semnate de Marcella F. P., în care este exploatată tema familiei, pe fundalul unei artificiale armonii care ascunde un secret de familie, dar mai ales modul în care alegem să gestionăm social emoţiile negative. E, de asemenea, relevant pentru diferenţa de mentalitate dintre generaţii. Profunzimea conflictelor e dată de colaborarea regizorului Angga Dwimas Sasongko cu scenariștii Jenny Yusuf și Mohammad Irfan Ramly. Cu Yusuf, de altfel, și-a mai împletit efortul creativ și pentru Filosofi Kopi (2015), Mantan Manten (2019 – dar aici doar ca producător), iar cu Irfan a reușit să obţină prin Surat dari Praga (Letters from Prague – 2016), la Festivalul de Film Indonesia, nu mai puţin de șase nominalizări.

Autor: Simona Ardelean