Aboneaza-te la newsletter





Antologie de proză fantastică a secolului al XIX-lea

August 2020

Gheorghe Glodeanu se dovedește un scriitor prolific prin impresionanta colecție critică oferită cititorului rafinat, preocupat de acest gen literar. Pasionat încă de timpuriu de literatura fantastică, acribios cercetător al genului, autorul revine cu un studiu inedit, Între real și imaginar. Incursiuni în proza fantastică franceză din secolul al XIX-lea, apărut la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, Editura Eikon, București, 2020. Exegeza aduce în prim-plan literatura franceză a sfârșitului de secol XVIII și întregul secol al XIX-lea, coagulându-se în jurul unor scriitori mai mult sau mai puțin cunoscuți, de la Jacques Cazotte, Charles Nodier, la Victor Hugo, Gérard de Nerval sau Guy de Maupassant. Un studiu complex, o incursiune inedită în literatura fantastică franceză, abordată în diacronie, concentrându-se asupra unor perioade diferite, și anume fantasticul de factură romantică (1830-1850), fantasticul francez între 1850-1880 și fantasticul interiorizat (1881-1900). Reputatul critic și profesor universitar își mărturisește fascinația față de literatura fantastică în prefața volumului, O nouă pledoarie pentru literatura fantastică: „Fascinația exercitată de această literatură se explică prin faptul că facilitează accesul către necunoscut, îndemnându-l pe omul modern să redescopere pasiunea pentru semnificațiile ezoterice”. Autorul decodifică limbajul povestirii fantastice dintr-o perspectivă comparativă, analitică și fenomenologică, trecând în revistă principalele teorii ale genului. Fantasticul impune o serie de vârste distincte consacrate unor autori a căror valoare s-a dovedit incontestabilă. De opera acestora s-au preocupat nume importante precum Jacques Goimard, care s-a oprit în studiile sale asupra autorilor englezi, francezi și germani, Olivier Valentin, care reia dubitația lui Stephen King, potrivit căreia fantasticul poate sau nu fi definit. Definirea genului a suscitat numeroase supoziții și controverse, deoarece „fantasticul reprezintă o punte între două lumi formidabile: realul și imaginarul”. 
Scriitorul sătmărean face o incursiune în sfera conceptului de la primele sale manifestări, 1764, odată cu apariția romanului lui Horace Walpole, Castelul din Otranto, considerat primul roman „gotic”. Studiul aduce o contribuție extrem de elaborată în ceea ce privește etapele distincte ale fantasticului, dar și cele mai argumentate exegeze ale genului. Sunt inventariate cu seriozitate tipurile de fantastic, precum: fantasticul psihologic, ocult, jovial și umoristic, sentimental, grotesc sau realist. La baza literaturii fantastice stau Spaimele arhaice și figurile mitice, omul dintotdeauna s-a eliberat de cotidian prin poveste și prin mit, recreându-se lumi posibile, plauzibile, ce concurează realitatea. 
Noutatea studiului constă în abordarea exclusiv a literaturii fantastice franceze, în acest sens este abordată lucrarea de referință a lui Castex, care conține importante repere teoretice pentru înțelegerea speciei. Exegetul francez menționează că anul 1830 este cel în jurul căruia se cristalizează, ca gen autonom, povestirea fantastică în Franța. Anul 1856 este marcant în evoluția povestirii fantastice prin publicarea narațiunilor lui Edgar Allan Poe, în traducerea lui Baudelaire. 
Castex îi acordă o atenție specială în lucrarea sa despre literatura fantastică lui Jacques Cazotte, căruia îi revine meritul de a impune genul în literatura franceză. Circumscris fantasticului de factură romantică, Jacques Cazotte este considerat promotorul povestirii fantastice prin romanul Diavolul îndrăgostit. Metamorfoza, miraculosul, animalul fabulos, spaima, experiențele ezoterice, diavolul umanizat sunt forme de manifestare a fantasticului, care, pe alocuri, se contopește cu basmul. Un alt autor ale cărui scrieri sunt inventariate de profesorul băimărean este Charles Nodier, care are meritul de a face saltul „dinspre miraculos înspre fantastic”, prin narațiuni precum Smarra sau Trilby. Spirit rafinat, Nodier este un fascinant povestitor al epocii romantice, ale cărui motive literare în jurul cărora se țese discursul narativ sunt: visul, himerele, iluziile. În multe dintre narațiunile sale, visul se întrepătrunde cu starea de veghe, particularitate ce îl apropie de stilul lui Hoffmann, remarcă Steinmetz, deși între cei doi sunt diferențe notabile în ceea ce privește scriitura. 
O voce a literaturii franceze care nu mai necesită nicio prezentare este Honoré de Balzac. Autorul Comediei umane se impune și în spațiul literaturii fantastice, P.-G. Castex considerându-l „un geniu vizionar, care aspiră să descrie omul nu numai în relațiile sale cu semenii, ci și cu îngerii și demonii săi”. Visul, ca motiv literar, metamorfoza, obiectul cu puteri miraculoase sunt recognoscibile în narațiunile scriitorului francez, care recurge la tehnica simetriilor în realizarea fantasticului. Victor Hugo este considerat cel mai important reprezentant al romantismului francez, în viziunea Irinei Mavrodin, „prin unele din creațiile sale, marele scriitor se poate înscrie, la limită, într-o antologie de proză fantastică”. Sfârșitul Satanei (1886) anunță chiar din titlu proza de factură onirică sau universul fabulos al credințelor populare. Gheorghe Glodeanu are în vedere în demersul său interpretativ diferitele studii care au abordat opera scriitorilor menționați, realizând o sinteză a interpretărilor, exprimând totodată și propria viziune asupra unor narațiuni consacrate. Motivul diavolului este des întâlnit în proza de factură fantastică, recognoscibil și în narațiunea lui Hugo. Autorul băimărean apropie acest motiv de scriitorul român I.L. Caragiale, a cărui sursă de inspirație a fost universul folcloric autohton. Părerile sunt împărțite în ceea ce privește proza scurtă a lui Victor Hugo, Castex le apropie mai degrabă de legendă decât de povestirea fantastică. 
Un autor mai puțin cunoscut în spațiul autohton este Charles Rabou, pe care Irina Mavrodin îl prezintă mai succint în studiul său, menționând că, după moartea lui Balzac, acesta va finaliza romanele neîncheiate ale prozatorului Comediei umane. Ca autor de narațiune fantastică se impune prin Procurorul, în corpusul căruia Rabou prelucrează motive precum mortul-viu sau cel al strigoiului și pe care criticul Gheorghe Glodeanu îl aduce în prim-planul cititorului român preocupat de literatura fantastică. 
În a doua parte a studiului, o secțiune importantă din economia cărții îi este consacrată lui Gérard de Nerval, prezent în antologia Irinei Mavrodin cu câteva texte semnificative, Mâna fermecată, Pandora. Narațiuni incitante, dominate de nerv artistic, având un caracter anticipativ, Nerval anunță fantasticul modern al secolului XX, în care ruptura este substituită printr-o comunicare „adesea imperceptibilă dintre lumi, dintre realitate și vis”. Și Castex este preocupat de opera scriitorului francez, dedicându-i un capitol intitulat Nerval și drama lui. Cercetătorul fenomenului fantastic în literatură afirmă că „viitorul poet își descoperă vocația pentru supranatural încă din copilărie”. 
În secțiunea a treia, Fantasticul interiorizat, Gheorghe Glodeanu antologhează scriitorii abordați de Irina Mavrodin în studiul său. Astfel, secțiunea se deschide cu Théophile Gautier, Moarta îndrăgostită fiind una dintre cele mai cunoscute proze fantastice ale autorului francez. Gautier este „considerat un precursor al parnasianismului și un promotor al «artei pentru artă»”. Proza sa se distinge prin câteva trăsături specifice remarcate de critica de specialitate cum ar fi: fantasticul macabru și exotic, satanicul, bizarul și straniul, alături de viziunile edenice. Castex îi acordă, de asemenea o atenție sporită în exegezele sale, menționând că scriitorul a fost cuprins de „un obscur presentiment al realităților invizibile”. 
Guy de Maupassant rămâne o figură impozantă a prozei scurte în literatura universală, adept al fantasticului psihologic. Narațiunile sale se coagulează în jurul unei teme ce revine obsesiv, spaima, autorul prezentând cazuri de demență și analizând aberațiile provocate de spaimă. 
Între real și imaginar este o antologie de proză fantastică din spațiul francez al secolului al XIX-lea, ce se distinge prin rigurozitate analitică, prin obiectivitatea selecțiilor. Un studiu serios, complex, despre proza fantastică, ne propune criticul Gheorghe Glodeanu, care devine călăuză în spațiul amplu al literaturii fantastice franceze.

Autor: Imelda Chința