Aboneaza-te la newsletter





Umbrele trecutului

August 2020

Fiecare om cunoaște în timpul vieții persoane diverse și numeroase. Cum ar fi să le adune pe toate, într-un fel de bilanț, pe o pajiște sau la o petrecere? Sau cum ar fi să conviețuim cu noi înșine la diferite vârste? Eu, adultul, să mă țin de mână pe mine copil. Să-i/să-mi dau sfaturi. Era așa ceva și la Bergman în Fragii sălbatici. Recent, am văzut filmul Chambre 212 de Christophe Honoré, cu Chiara Mastroianni, Vincent Lacoste, Benjamin Biolay, Carole Bouquet, Camille Cottin. Un film din 2019, despre derapajele cuplului, despre iubire, despre uzura relațiilor umane – totul între vis și realitate. O dezbatere în cheia realismului magic. 
După 20 de ani de căsnicie, Marie părăsește domiciliul conjugal și se instalează în hotelul de vizavi, camera 212, de unde își vede clar apartamentul în care soțul (Richard) se plimbă tensionat. Iată că în camera de la hotel vin diverse persoane din viața ei, ca să-și spună părerea despre decizia luată. Apare chiar Richard, tânăr-tânăr, cum era la începutul relației. La fel, profesoara de pian a lui Richard, care n-a încetat să-l iubească. Năvălesc, deodată, toți amanții din viața ei, chiar și fantomele celor morți. Toți vor să asiste, să contribuie, să lumineze. Iat-o pe Marie între cei doi: Richard tânăr și Richard la vârsta reală. Conviețuiri imaginare, bulversante, dubluri, zăpadă, foc, păpușa-copil, suferințe îmblânzite, reconsiderate… Pe patul alb cade o ninsoare de scrum. Metafora purității compromise. Doar că se poate reîncepe de la zero, într-o împăcare totală. Suferi un an, apoi totul trece, nu? Așa crede femeia în vârstă, eliberată de tensiuni juvenile. Se deschid mereu uși, iar persoanele-personaje pătrund în scenă. Întregul film e ca o piesă de teatru, un fel de huis-clos în cheie comică. O remarcă: se fumează cam mult în film. Altă remarcă: Chiara Mastroianni, fiica lui Marcello Mastroianni și a Catherinei Deneuve, joacă excelent, în tonalități colorate, dar reținute, în nuanțe de tăceri subversive sau tolerante.

Autor: Alexandru Jurcan