Aboneaza-te la newsletter





Note fin acordate

Octombrie 2020

Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, publică în 2019 o carte-eveniment, ce va deveni tot mai valoroasă odată cu trecerea anilor, pe măsură ce absența regretatului Alexandru Vlad va fi, în esență, o prezență prin cuvântul plin de semnificații și prin tonalitatea molcomă, dar radiantă, prin tandrețuri îmbrăcate în fine ironii, printr-o sensibilitate și melancolie bine camuflate. Meritul cărții Acordul fin. Convorbiri cu Alexandru Vlad îi revine lui Daniel Moșoiu, binecunoscutul scriitor și realizator de emisiuni culturale, o voce inconfundabilă a Radioului clujean. Volumul cuprinde interviurile cu Alexandru Vlad, un Cuvânt înainte purtând semnătura reputatului critic Al. Cistelecan, comentarii critice, un Epilog (de Ion Mureșan), dar și un panoptic fotografic menit a imortaliza personalitatea boemă a artistului în compania prietenilor de breaslă. Dialogurile socratice exprimă acordul fin între omul și scriitorul Alexandru Vlad, un pariu cu el însuși, dar și cu scrisul său. Titlul sintetizează raportul artistului cu creația, surprinde creatorul față în față cu opera pe care trebuie să o acompanieze până ajunge la expresia cea mai fină; diferențele de grade, de tonalitate creează o construcție disonantă, neacordată: „când compui, când scrii la prima mână, important este să vezi că cele două capete cu care se pornește în direcții largi, diferite, se întâlnesc la punct fix. (...) Dar, când am ajuns la acordul fin, am descoperit diferențe de 5 grame, de 20 de grame, pe care a trebuit să le rezolv”. Provocat să definească „acordul fin”, A. Vlad răspunde: „Undeva există un acord atât de fin, încât nici nu ți-l pot spune acum. (...) Cititorul trebuie să iasă din orice simetrie și totul să meargă lin înainte. Ei, aici undeva e problema aceea a acordului fin”.
 Daniel Moșoiu își construiește strategic întâlnirile radiofonice, își structurează acribios întrebările și reușește să intre în laboratorul creației marelui romancier, deopotrivă în laboratorul interior, pigmentat cu neliniști. Interviurile sunt o „Divina Comedie” reinterpretată, ce surprinde parcursul scriitorului dinspre Purgatoriul unei existențe apăsătoare, spre Paradisul creației. Alexandru Vlad a fost un scriitor discret, însă valoros prin prozele sale, care s-au bucurat de receptare și apreciere critică. Scriitorul, în general, vorbește rar, își ascunde timiditatea în fine ironii și doar uneori, de cele mai multe ori întâmplător, aflăm aspecte intime din procesul prefacerii cuvântului în artă. Iar aici, Daniel Moșoiu și-a dovedit perspicacitatea, persuasiunea de a extrage esențe, de a pătrunde, fără a inoportuna, strategia de lucru a lui Alexandru Vlad, de a afla detalii despre arhitectura cărților sau despre concepția scrisului. Chiar din debutul interviului este recognoscibil pactul artistului cu spontaneitatea și sinceritatea în artă, efortul orfevrierului pentru meșteșugul său: „Niciodată nu trebuie să se observe cât de greu ai scris textele”. Alexandru Vlad se confundă cu cărțile sale, încearcă necontenit a se menține în centrul cercului, în interior, în momentul creației. Este el însuși un curcubeu dublu al spațiului literar românesc: „M-am străduit să mă păstrez undeva într-un loc care știam eu că-i centrul cercului a ceea ce voiam să fac. Mi-ar fi fost foarte greu să explic de ce am ales această structură cu textele. Sau pot s-o fac din exterior, ca un cititor, mai degrabă. Dar, din clipa în care am găsit formula, după foarte multe încercări, am fost sigur că asta este...”. Alexandru Vlad nu se sfiește a mărturisi că textele impun efort, creația este o odisee care trebuie parcursă lent, în ritmul interior al creatorului, scriitorul este el însuși un cititor pretențios, iar doar când rezonează cu ceea ce scrie, când e mulțumit de frecvența pe care o impune discursului, dincolo de modele sau structuri, poate valida textul: „când simt eu că se creează flama din nou, la recitire, flama care a existat la scriere, atunci spun «da»”.
Provocat a vorbi despre Curcubeul dublu, Alexandru Vlad compune o dialectică a pendulării între satul românesc, care ar trebui să asigure liniștea și orașul cosmopolit, care agresează uneori ființa. Existența artistului se rezumă la o geografie limitată, Mihăieștiul spiritual și Clujul intelectual. Literatura contemporană este „o manifestare citadină” în viziunea scriitorului, „literatura română a cucerit orașul, (...) prin poezie și prin proză. Am trăit la oraș, am scris la oraș”. Literatura urbană are și ea tragicul ei, iar autorul creionează cu luciditate lumea de dincolo de geamul subțire al paradisului terestru: „Partea tragică sau tristă din textele mele este prezentă chiar și în mediul paradisiac al copilăriei”. 
Interviurile surprind prin spontaneitate și sunt un exercițiu de sinceritate. Daniel Moșoiu nu cosmetizează faptele, nu camuflează trăirile. Intervenția în dialog a lui Ion Mureșan este ca o continuare firească a discuției. Curcubeul dublu este considerat de poetul Ion Mureșan o reabilitare a romanului ca specie postmodernă, care s-a cam uzat. Un alt aspect care surprinde, dincolo de valoarea incontestabilă a scriitorilor menționați, este prietenia durabilă a acestor doi scriitori, Alexandru Vlad și Ion Mureșan, care și-au recunoscut reciproc valoarea, care își conștientizează locul și rolul în peisajul literar românesc. Nu lipsesc spiritul ludic, șicanele, glumele, care condimentează și pigmentează dialogul: „Dacă nu cumva le-a scris Mariana... (soția prozatorului). Nu, nu, astea sunt glumele dintre noi. Noi vorbim aici de un experiment care dă dimensiune clasică postmodernului și dă dimensiune postmodernă clasicului. Asta reușește Alexandru Vlad”. 
Cărțile lui A. Vlad sunt și despre singurătatea într-o societate în care nu mai este timp pentru conversație: „Un om care își fierbe singur un ou e o paradigmă a singurătății”, iar viața e un soi de cioburi, care trebuie adunate pentru a reda întregul: „Ei, când ajungi la această vârstă, îți dai seama că viața și destinul tău sunt cioburi. Dar cioburile acestea pot fi adunate și se pot reconstitui cu ele o lume și o biografie”. 
Cuvintele memorabile rostite de A. Vlad sunt ca un frontispiciu pe secțiunile create de D. Moșoiu. Sunt reproduceri ale sincerității debordante, dar și a profesionalismului asumat: „Nu poți să te bați cu Cehov sau Conrad în stilistică, dar în sinceritate poți să încerci.(...) Ei m-au învățat că sinceritatea este una din cele mai mari mize ale stilului”. A. Vlad este un meșteșugar al detaliilor, un observator rafinat al realului, muncește cu metodă, lasă materialul la decantat, apoi îl recitește critic, pentru ca în cele din urmă să ajungă la editură. Creația se află într-o legătură ombilicală cu artistul, iar proza sa este una reflexivă, „o proză a rememorării, a notației, ..., e un fel de proustian al postmodernului”, afirmă Ion Bogdan Lefter.
Daniel Moșoiu este un reporter provocator, incitant, își conduce cu abilitate dialogul spre răspunsuri de finețe, complexe, din care se poate extrage substanța artistului și detalii ce vizează atelierul intim al scriiturii. Sunt întrebări bine ticluite ce stârnesc admirația interlocutorului, D. Moșoiu este un reporter bine informat, dar mai puțin temperat, este temperamental, cu nerv, care iscodește pentru a compune și a recompune personalități: „Am ajuns la pagina 300 a doua oară și aici am o mică problemă care se rezolvă prin stat și așteptat, prin lene, prin găsirea cheii, a soluției... Textul e acolo, însă, e acolo! Probabil unii l-ar publica așa cum este”; „Când scriem un roman, atunci avem pretenții de constructor și avem peretele din sud, din nord, avem acoperișul... Aici e o meserie”. Scrierea lui Alexandru Vlad este capricioasă, se construiește când vrea și cât vrea: „sunt texte care sunt atât de lungi cât vor ele să fie”.
Daniel Moșoiu realizează o geografie intimistă a lui Alexandru Vlad, purtându-l prin spații distincte și oferindu-ne un panoptic complex, de la notațiile din atelierul creației, la detalii tehnice, la stilul artistului bine temperat și foarte bine calibrat, poposind în atelierul de lucru în care se distilează esențe și în care se disecă subiecte despre scris, popularitate, lectură, viața anostă, nașterea sau moartea scriitorului: „scriitorul își provoacă nașterea, dar își poate provoca și eșecul. Poate și muri, se poate și naște cu o carte”, afirmă Daniel Moșoiu. 
Acordul fin este o carte în carte, este despre cel puțin două personalități, cea a valorosului romancier Alexandru Vlad și cea a celui care-l iscodește, Daniel Moșoiu, în calitatea lui de reporter inteligent, care-și construiește cu abilitatea unui inginer intervenția. Daniel Moșoiu reinterpretează genul, redând o poveste de viață cu inserții de filigran, ce se poate recepta în registre distincte. Acordul fin este o carte care trebuie păstrată în biblioteca personală.

Autor: Imelda Chința