Aboneaza-te la newsletter





Nu mă născusem încă…

Decembrie 2020

Nu se poate! Eu nu mă născusem încă și se făceau, deci, filme?? Așa exclam acum văzând filmul lui Orson Welles din 1946 – The Stranger/Străinul, cu Eduard G. Robinson (născut la București în 1893), Loretta Young și Welles însuși. Un film policier, noir, un thriller cu o intensitate dramatică echilibrată, cu suspans solid. Stilul lui Welles transpare cu claritate, mai ales prin umbrele gigantice, premonitorii, proiectate pe pereți. 
E căutat criminalul de război nazist Frank Kindler, care a conceput ideea de genocid, apoi s-a refugiat într-un orășel, și a devenit profesor sub numele de Clarles Rankin. Trebuie să spunem că Welles a început filmările în 1945, când avea loc procesul de la Nürnberg. Lucrurile se leagă, nu? Oportunitatea acestei filmări îl va ajuta pe regizor să-și realizeze filmele ulterioare. Să continuăm… Agentul federal Wilson (G. Robinson) vine în Connecticut să-l descopere pe acel periculos Kindler. Un personaj sobru, eficace, insistent. Cum joacă Welles în rolul lui Kindler? E un pic prea schizofrenic și n-a gradat spaima. De la început e prea agitat și hăituit. Secvența antologică cu orologiul din turn mi-a amintit de filmele mute ale lui Harold Lloyd. Desigur, există un maniheism declarat (până și la hora înger/demon de la orologiu!), dar imaginile sunt curate, montajul fluid, iar premiul de la Veneția (Lion d`or) din 1947 validează multiplele valențe ale filmului. Orson a turnat pe un platou hollywoodian. Nu avea voie să intervină în scenariu, așa era contractul, de aceea remarcăm sărăcia dialogurilor. Să nu uit: există o atmosferă stranie, prin „dislocarea spațiilor”, adică principiul de regie al lui Welles.
Eu nu mă născusem, iar ei munceau… căutau noi unghiuri de filmare, construiau personaje… Welles a început un film, care a fost lansat după 40 de ani (The Other Side of the Wind), după moartea sa, cu ajutorul prietenilor, însă geniul regizorului nu prea transpare. Ca și cum un croitor începe să facă un costum, dar altul îl va termina. Ceva eterogen, însăilat, care rezistă doar ca omagiu adus celui care a avut ideea inițială. 
Pentru mine cinema-ul a fost dragoste la prima vedere. Iată, nimic nu s-a schimbat nici acum, când „mariajul” durează la același nivel. Trăiesc în lumile paralele filmice, mi-e bine, mai ales în alb-negru… deoarece nu se uită prima iubire.

Autor: Alexandru Jurcan