Aboneaza-te la newsletter





Variații pixelate liric

Ianuarie 2021

Amurgul din afara trupului este volumul de versuri semnat de Lucian Scurtu, apărut la Editura Brumar, Timișoara, 2020, un volum conceput în două părți: Prânzul sicofanților și Vlăsiile galante. Traversăm o perioadă tulburată, sinonimă cu un amurg al existenței, motiv ce îl determină pe artist la o incursiune prin istorii diferite. Astfel, actul artistic al lui Lucian Scurtu este despre vârste poetice identificate și verbalizate, un intertextualism bine dozat într-un intermezzo pe o tematică devenită clasică, dar reconfigurată de poet, și anume trecerea timpului sau chiar o reevaluare a lui illo tempore, cuprins într-o expresie apocrifă, Eppur si muove a lui Galilei, „Și totuși se învârte”, departe însă de o solemnitate afectată. Poezia lui Lucian Scurtu este un malaxor al timpului, o transhumanță dinspre clasicismul liric spre postmodernismul cosmopolit, în care ideile se confruntă într-o abordare inedită. Poetul revine la forma sonetului petrarchian, iar poemele exprimă idei universale într-o tonalitate pe alocuri elegiacă și sobră, pe de alta ludică și exaltată. Artistul este un orfevrier ce își șlefuiește cu dalta sensibilității poemul, iar logosul este căutat și ales cu migală: „O seceră ți-e coapsa, în ea s-a-nzăpezit/ Dalta, precum săgeata în călcâiul dornic/ De spin adulterin, înfipt docil și spornic,/ În miezul marmurei ce a împodobit”, dar îl identificăm și în postura unui Pygmalion orgolios ce își desăvârșește opera: „Pe trupu-ți de bacantă, sculptat orgolios/ De mâna, ce se lasă de utopii furată”.  
Volumul trimite spre barocul rafinat, cizelat cu finețe, ce valorifică, printre altele, și sentimentul tragicului. Ideatica prezentului op variază între hedonism și ascentism, între alteritate și eternitate, între existența sau absența lui Dumnezeu: „Arată-Te, dar, Doamne, coboară-te de sus,/ Fii Tu firimitura vecină cu răbdarea/ Netrebnicului vierme, al Tău, mărunt supus”. Dorința argheziană de a primi un semn, de a revela misterul divinității, tonul psalmistului sunt recognoscibile în poemul Icoana lăcrimează, Tu după ea roșești: „Sfioasa desfătare, ce Te-arătai la ceasul/ Când în întunecime, voiam doar un răspuns,/ Mi-ar ușura supliciul, fiindu-mi de ajuns./ Să Te ating cu mâna și să-Ți aud doar glasul”. 
În spatele unei intonații aparent degajate, se remarcă o melancolie deghizată, o nostalgie după marile perioade ale poeziei, după figurile mitice și motivele antice pe care alege să le valorifice în poem. Volumul lui Lucian Scurtu se bazează pe principiul combinării incongruențelor, în esență o ars combinatoria inedită. Autorul combină vârste diferite, iar imixtiunea dintre secularism și religiozitate trasează o notă distinctă lirismului său: „Bovaric, în splendoarea ținutului demonic,/ Capcana o întinde compasul, și metodic,/ Înfășurat în șoapte, rusalca te-a și prins”; „Maturizat fanatic, sfidând ce nu mai ai,/ Din ce ai fost, un fante, un pelican de-o vară,/ Împielițat, de astăzi de tandrul putregai”; „Și degustate numai de-obraznicul Orfeu;/ Cel răsfățat de muze, perfid și oratoric,/ Când laudă amorul, pitit în gineceu”. 
Devenirea într-un cotidian anost, într-o realitate dezvrăjită și demitizată, într-un banal aflat sub semnul pandemiei, este depășită printr-un escapism al incursiunilor intime. Poetul își asumă vilegiaturi interioare în perioade distincte, edulcorând în acest fel alteritatea: „Atât de dobrogene încât anomalia/ O răcoresc agale satirii, dar nu-i spurci,/ De teamă, să n-apună-n butoaie, pandemia”.
Lucian Scurtu reușește un balans între poezia de inspirație postmodernă și cea de inspirație clasică; poemele se fluidizează, curg și sunt legate ombilical unele de altele printr-un vers. Nota proustianistă este tratată poetic și asezonată cu un condiment de actualitate: „Eșarfa ta-i madlena, cu gust de iasomie,/ Adesea, îmi e teamă, că îți va reteza/ Pe eșafod doar gâtul, partea din trup ce mie/ Legal mi se cuvine, spre-a nu te mai uita”; „Stupidă, încâlcită în vagi schimonoseli/ Pompoase, revelate confuz din măruntaie,/ Sub chipuri aberante, expuse-ntr-o păstaie/ De-aspectul euglenei și plină de pixeli”. 
Se remarcă un echilibru compozițional și ideatic, iar părțile au o tăietură precisă, bine articulată. Tribulațiile ființei sunt parte din poemele cu iz tradiționalist a primei secțiuni, în contrast cu partea a doua în care discursul poetic ia forme ironice, sarcastice, chiar cinice la adresa societății contemporane. Dacă tonul primului grupaj este grav, sobru, impunător, cel de-al doilea se remarcă printr-o voce degajată, exteriorizată, pe alocuri ludică: „Fără de Tine, bezna renaște din unghere, Orfani ai neputinței, cerșim minuni cerești./ Târându-ne bezmetici, ne dai mereu putere”, „Au învățat târârea – acolo scormonească/ Adâncul infamiei – robi simpli, coconiți/ În șura blasfemiei, unde să ostenească”; „Scobiți de pandemie – parcă sunt oameni beți/ De limba unei flăcări, impusă doar privirii”; „Bombănind, coboară vodă de pe bița panicată/ Și declară: „iaste mâna kaghebe-ului rusesc,/ De așeea, măi Ureche, ași am să ctitoresc/ Un motel cu patru stele, pentru răzășimea toată!”. 
Volumul este o radiografie in crescendo a etapelor devenirii, de la primele încercări literare, timide, dar pline de savoare, care au constituit bazele culturii noastre, până la lumea contemporană bazată pe false valori, populată de personaje familiare sau obiceiuri controversate, care contrastează cu un timp revolut. Tonul este sarcastic, pamfletar, asezonat cu fine ironii: „La mătușa Mărioara, în cireș eram în luna/ Lui cuptor, când Maiorescu mi-a trimis pe mail chemarea/ Că-s director la Socola, să-mi scot credite bancare,/ Dar și diploma de doctor, iphon-ul și cununa”; „Fericit că luase bac-ul la Colegiul din Marghita,/ Mergea cu-o pălincă tare, la ministrul de resort,/ M-a-mbiat să beau o vodkă, chiar la Mahomed în cort,/ Cu Dimov și cu Hagiu, Moldovan și cu Nichita”.
Într-o perioadă de expandare a poemului narativ, în care versul este depoetizat, Amurgul din afara trupului este o scriitură atipică, inedită, ce aduce un aer proaspăt în peisajul liric actual. Volumul este condimentat cu esențe fine, cu o savoare neobișnuită, iar Lucian Scurtu devine o voce importantă în contextul contemporan.

Autor: Imelda Chința