Aboneaza-te la newsletter





Avantajele bolii

Februarie 2021

Prea ne-am obișnuit să facem din pandemie (această sminteală elementară, cum îmi place să o numesc), o paradigmă, un reper al vieții noastre cotidiene, ajungând uneori să ne plângem de milă prin vituperări oțioase ori blasfemii tendențioase. E lesne de constatat că, ne place, nu ne place, viața își continuă cursul cu sinusoidele sale, urmând molcomă aceleași canoane sinestezice conform cărora, cine era fericit în vremuri nepandemice, e fericit și în vremuri pandemice, cine e nefericit azi, nefericit a fost și ieri, pe când molima nu exista decât redată/speculată în tratatele de medicină, istorie ori transpusă figurativ în operele unor artiști plastici, mai cu seamă medievali. Urmând coordonatele acestei logici, cine citea înainte de virus, citește și în vremurile lui, ba chiar, stimulat de o flexibilitate a timpului liber, mai abitir și mai cu râvnă decât înainte, profitând copios de prezența morbului, mânat nu de virușii maladivi, ci de alternativele lor mai benigne și mai vizibile, care sunt chiar demonii plăcerii și ai bucuriei de a citi, în spiritul constatării, aproape imperative, prin care Pascal reproșa semenului „nu cunoști neajunsurile sănătății și avantajele bolii!”.
Pentru creator, dacă sărăcia, disperarea, eșecul, deprimarea au constituit mereu surse de inspirație sau au coagulat impulsurile germinative necesare constructului artistic, de ce aceste timpuri endemice nu ar fi la fel de benefice pentru poet, prozator ori dramaturg? Și sunt profitabile, convins că ele avantajează scriptorul, dar numai pe acela care are talentul și inteligența de a le focaliza acribios în scop strict artistic. Ca poet și recenzent (hai să evit termenul de cronicar literar) al unor cărți de poezie, am citit, cum era și firesc, în special volume de acest gen, care m-au translatat, instantaneu, în lumi dintre cele mai diverse, bizare, abisale, hibride, demonice, edenice, aforistice, transcendentale, fabuloase, grave etc. sau chiar în universuri… teratologice, corespondente ale vremurilor pe care le trăim, fiind noi mereu sub povara lor, inclusiv autorii citiți de mine cu pixul în mână, precum Viorel Mureșan, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Gabriel Chifu, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Coande, Vasile Igna, Gellu Dorian, Horia Gârbea, Robert Șerban, Eugen Bunaru, Monica Rohan, Horia Dulvac, Alexandru Sfârlea, Simona-Grazia Dima, Rodica Marian etc. În atare condiții, am devenit, volens-nolens, detector constant al bolilor autorilor citați (adesea contaminat și eu de ele), de cele mai multe ori incurabile, demențiale, acute, imprevizibile, transmisibile, dar și unele (ale unor autori pe care nu-i citez) superficiale, facile, simulate, în dezavantajul bolnavului, recte poetului închipuit. Adică, depistez și etiologia actantului liric, sub impulsul gânditorului latin, care constata „lecto libro, visus est morbus scrisosis”. (După ce cartea a fost citită, s-a vădit boala scriitorului). 
Boală transmisibilă și diseminată semenilor numai prin intermediul unui alt virus, unul cu adevărat select: cel al lecturii.

Autor: Lucian Scurtu