Aboneaza-te la newsletter





Despre o realitate alternativă

Februarie 2021

Ziua în care am descoperit internetul a fost una dintre cele mai importante din viața mea. Parcă mi s-ar fi luat un văl de pe ochi, parcă s-ar fi deschis o fereastră, o ușă către o lume pe care o bănuiam că există ascunsă pe undeva și după care jinduisem cu setea unui wannabe intelectual strâns între chingi stalino-ceaușiste. Imagini din lumi îndepărtate unde nu aveam și nu voi avea vreodată posibilitatea de a pătrunde, știri nefiltrate cu pudibonderie, care să „dea bine”, arte și sporturi la care nu avusesem acces, dar mai ales cărți, autori care mă așteptau pe mine să-i descopăr și să le apreciez operele, fără a asculta de influențatorii modelatori ai unei vremi – sper – apuse.
Așa am descoperit scriitori și serii de romane care au fost traduse ulterior sau nu, de care mă leagă trainice fire sentimentale. Eco și Borges fuseseră prezenți din anii care m-au format, dar nu pot să nu mă minunez de adevărul spuselor unui personaj candid care a afirmat cândva necesitatea de a învăța o limbă pentru a putea citi un autor în splendoarea sa originală. Dar, despre traduceri și arta traducătorului, cu altă ocazie.
Anul care a trecut, cu știrile sale panicarde și cu ordonanțele care ne-au făcut să ne baricadăm benevol în casele noastre, a fost pentru mine un bun prilej și o și mai bună motivație pentru a-mi dedica o bună parte din timp lecturii. Nu neg că pandemia este o experiență traumatizantă, mai ales pentru cei care nu s-au descoperit încă pe ei înșiși, care nu știu cum să umple acest timp dilatat, fără socializarea în persoană. Pentru cel care citește, însă...
Intervalul acesta temporar aproape einsteinian mi-a permis să mă întorc la primele mele iubiri, la Eco, Borges și Hesse, dar și să descopăr noi autori. Mă aplec cu bună știință asupra noului val de literatură magic-realistă, povești care înlănțuiesc cu măiestrie happeningul contemporan cu maybe-ul potențialului magic. A fost anul descoperirii autoarei Sarah Addison Allen (Grădina fermecată, trad. Andreea Șeler, 2017, Litera și Anotimpul dragostei, trad. Oana Barbelian, 2018, Litera), în traducere și mai apoi în original, care descrie în mai multe volume legate ideatic viața unei familii guvernate de un măr năbădăios din grădina proprie, măr ale cărui poame induc viziunea viitorului personal pentru cel care se încumetă să muște din ele. Femeile din familie au, fiecare, câte un dar al lor, pe care se străduiesc să îl țină în frâu sau să îl folosească spre binele locuitorilor orășelului în care trăiesc. Această idee onorabilă și profund feminină, a facerii de bine, este prezentă și în seria Dove Pond a autoarei americane Karen Hawkins, în primul volum al seriei, The book charmerer, unde o (aproape) banală bibliotecară dintr-un orășel din Carolina de Nord, care are darul de a vorbi cu cărțile din custodia sa, își propune nici mai mult, nici mai puțin, decât să salveze localitatea de coșmarul depopulării din cauza migrației spre locuri de muncă mai bine plătite. În ansamblul lor, aceste romane sunt mult mai soft decât ale marilor predecesori enumerați mai sus, însă, pe lângă tratate de matematică și educație online pe timpul pandemiei au reprezentat pentru mine o nișă escapistă bine-venită.
Semnele, cuvintele, ideile sunt acolo, zburdând jucăușe în eter, ca niște „hoțoaice aurii” din celebrul joc harrypotterian „vâjthaț” (quidditch în original, traducere de Ioana Iepureanu). Rămâne ca potențialul cititor să le vadă cu ochii minții. 

Autor: Simone Györfi