Aboneaza-te la newsletter





„Din ce fund de vis te tragi?”

Februarie 2021

Am profitat de carantină și de intervalul de gratuitate ca să explorez colecțiile vechi de ziare și de reviste de pe arcanum.hu. În paralel, din obligație profesională, am frunzărit sau am citit și cărțile primite la bibliotecă. Cum a fost un an electoral, ni s-au dat fonduri și am cumpărat mai multe titluri decât de obicei. L-am reținut pe Constantin Virgil Gheorghiu, autorul romanului „Ora 25”, pentru că este un scriitor controversat, un fel de Nyirő József român. A debutat ca poet, a fost remarcat de G. Călinescu. De formație militară, a renunțat la o carieră cazonă, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, apoi a intrat în politică. Ion Antonescu l-a numit atașat militar de presă în Croația, dar după 23 August 1944 a trebuit să plece în exil. Cum fusese reprezentantul unui guvern fascist, americanii l-au arestat și l-au ținut doi ani într-o închisoare germană. În cele din urmă, a ajuns la Paris, unde a obținut azil. A fost acuzat de semitism, pentru reportajele din volumul „Ard malurile Nistrului”. Deși nu și-a terminat studiile teologice, a devenit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris, spre indignarea multora, mireni sau înalte fețe bisericești. Paul Goma l-a acuzat că „s-a auto-uns” păstor al comunității de exilați și că a slujit „Securitatea popească”. Din cealaltă parte, Valeriu Anania (versul citat în titlu îi aparține mitropolitului) l-a etichetat drept „un clevetitor de mare clasă” și, absolut onorant pentru orice cărturar, „un scriitor acru ca Dostoievski, Soljenițin”. Acesta este adevărul, avem de-a face cu unul dintre marii romancieri ai lumii, fapt remarcat și de Grigore Gafencu în jurnalul său. Mircea Eliade l-a felicitat entuziasmat, într-un mesaj compus în miez de noapte, fragment reprodus pe coperta „Orei 25” (2019) de la Editura Gramar. În ceea ce ne privește, i-am savurat „Memoriile”, apărute în românește tot acolo. Primul volum (1999) redă amintiri despre cele întâmplate până la căderea dictaturii antonesciene, al doilea (2002) acoperă intervalul de până la refugierea în Franța. Subtitlul este „Ispita libertății”. Merită să le citiți în paralel cu „Marea prăbușire” a lui Jacques de Launay. Altminteri, și bunicul meu, Györfi András, a trăit acele vremuri, întocmai precum au povestit cei amintiți mai sus. Istoria e scrisă de învingători, dar adevărul este surprins și redat în toată complexitatea lui, cu lumini și umbre, succese și nedreptăți, emoții și dezamăgiri, numai de literatură.

 

Autor: Györfi-Deák György