Aboneaza-te la newsletter





Allan Lillelund și zilele fără jurnal

Februarie 2021

Scriitoarea Flavia Teoc a ales să trăiască în Danemarca, dar continuă să scrie în românește – e poetă, publicistă, romancieră, cercetător asociat, doctor în filologie. Iată că a ajuns la invidiatul nivel de la care realizează traduceri din daneză în românește. L-a ales pe Allan Lillelund, prozator și traducător (la rândul său) din norvegiană, care trăiește în Beder și predă cursuri de scriere creativă. Cartea lui Allan a apărut la Casa Cărții de Știință, Cluj, cu titlul Zile fără jurnal. Am parcurs prozele scurte cu satisfacția descoperirii unei voci unice. Nu, nu e o exprimare gratuită, stereotipă. Ai senzația aceluiași personaj multiplicat în oglinzi dezabuzate, dinspre Camus citire. Planul auctorial nu are fisuri, merge pe aceeași direcție diegetică, a non-comunicării umane, iar, din când în când, orice posibilă lumină e gâtuită de disecarea eului dezamăgit. Între oameni se înghesuie obiecte și animale, care să-i îndepărteze și mai mult. Allan cultivă o ironie mușcătoare. Personajul (unic) se complace într-un soi de auto-flagelare, ca unică revoltă. Chiar dacă în unele povestiri el are o mască mai îmblânzită („alte măști, aceeași piesă”), el rămâne un misogin – divorțat sau nu – plonjat într-un cotidian ostil. 
Zilele nu au nimic spectaculos, dar detaliile cotidiene, în acumularea lor, duc spre un fel de suspans. Allan evită orice patetisme, într-o proză cu registre premeditat neutre. O mamă zace în nesimțire, un tată agonizează undeva, așteptându-și sfârșitul. Spitalul e labirintic, ca o inițiere spre moarte, iar fiul aduce tatălui o bomboană cu spumă de banană. Notații sobre, precise, seci. Bolnavii vorbesc singuri, „se plimbă cu pantalonii în vine, se scarpină în fund”. Deodată, o aserțiune neașteptată: „poate că toți ne oprim să mâncăm în drum spre spitalul în care părinții trag să moară”. Singurătăți mai mult sau mai puțin asumate, tristețe, dar și o doză incredibilă de mister. Excelentă proza cu prostituata (O vizită), cu o privire inedită, cu fuga și reîntoarcerea protagonistului, care ia din casa femeii o jucărie. Adică? Nostalgia purității, a copilăriei. În Despre piese asistăm la iadul kafkian de la ghișeele din serviciul populației, unde totul e „îngrozitor și trivial”.
Allan nu evită cuvintele mai deocheate, care consfințesc un naturalism spontan. Există vomă, mațe, caca, masturbare, mai ales în Peștele lui Malthe, unde copilul învață să omoare un pește, să înfrunte tirania sângelui (repede m-am gândit la Moartea căprioarei de Labiș). O perie uitată pe masă, o clanță slinoasă, rahatul moale al pisicilor – mereu elemente declanșatoare de culpe nebănuite. 
Cele nouă povestiri (Salinger, Nouă povestiri) unitare prin stil și teme aduc în fața cititorilor un prozator „economicos”, de o valoare incontestabilă. Un mare merit are munca traducătoarei – Flavia – care a căutat și a găsit o limbă fluentă, de parcă Allan ar fi scris direct în românește!

Autor: Alexandru Jurcan