Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Vasi Cojocaru-Vulcan

Februarie 2021

***
Alb infinit
pe cuprinsul câmpiei.
Doar vântul
duce 
rugăciunile frunzei.

***
În fața cireșilor înfloriți
am uitat de timp.
Ici, colo,
căzând tăcut,
câte o secundă.

***
Cine poate
iubi mai mult
poienile
decât greierii
în pragul toamnei?

***
Unde
să te duci
când
ești doar
o stea căzătoare?

***
Atâtea flori cad!
înveșmântată
în straie albe,
ca oamenii de-odinioară,
primăvara aceasta.
    
***
O, dragoste,
Fii făuritoare de lume
iar eu să-ți fiu
ziua ta
de duminică!

***
Oceanul
cu valurile sale
fără sfârșit,
un mod de a te gândi
la acasă

***
Tot căzând
între ram și pământ,
ce viață lungă
a avut
această floare.

***
Apropierea iernii.
O, de-ar fi să se întâmple 
primăvara,
odată cu ninsoarea florilor
de prin livezi!

***
Valurile mării,
stuful, ierburile stepei, codrii,
doar amintiri.
Coliba mea de pe stâncă 
rămasă sub vântul toamnei.
     
***
Doar privește!
Floarea aceasta
mai frumos
înflorește
în liniște.

***
Nu-ți fie teamă!
Ce înseamnă apusul
decât
un alt răsărit
privit peste umăr?

***
Cine vor mai fi cei
ce vor privi cireșii?
O floare cade,
un suflet
se înalță.

***
Moartea,
o singură floare de magnolie
înnobilând copacul
agonic.
Primul dans al nunții.

Autor: Vasi Cojocaru-Vulcan