Aboneaza-te la newsletter





De vorbă, la spartul târgului

Februarie 2021

Niculae Gheran şi-a dedicat mare parte din proiectele editoriale studierii operei lui Liviu Rebreanu. Este, cu siguranţă, cel mai mare rebrenolog şi singurul care a reuşit, printr-o muncă uriașă, ce se întinde pe mai bine de 40 de ani, să realizeze o ediţie „Opere” în 23 de volume („monumentală în toate privinţele” – Şerban Cioculescu). Faptul a fost remarcat de Uniunea Scriitorilor şi de Academia Română, ce i-au acordat premii pentru studierea cu minuţiozitate şi aducerea într-o integrală critică Rebreanu a creaţiei marelui scriitor originar din Ţara Năsăudului.
Volumul „La spartul târgului”, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, aduce în faţa noastră poveşti despre viaţa literară, dar şi cea personală, trăite de Niculae Gheran în cei peste 90 de ani de viaţă. 
Virgil Raţiu reuşeşte să pătrundă în sufletul scriitorului, cel care se lasă destul de greu înduplecat să vorbească despre „lumea” în care a trăit şi şi-a conturat un nume. Dialogurile purtate timp de doi ani oglindesc, în primul rând, prietenia de o viaţă între cei doi scriitori, poate tocmai de aceea sunt atât de pline de învăţăminte, dar şi de lucruri care pornesc de la situaţii reale pe care Virgil Raţiu le cunoaşte foarte bine, legate de modul în care, de-a lungul anilor, Niculae Gheran a desfăşurat o muncă de cercetare amplă, care de multe ori a fost împiedicată de chichiţe administrative. Întrebările pot constitui ele singure un eseu pentru că sunt bine aprofundate şi vorbesc despre soarta pe care scriitorul o are într-o societate în care valorile sunt umbrite de „sclipiciul” fără profunzime.
Declarându-l „doctor honoris causa” în opera lui Rebreanu, Virgil Raţiu îl prezintă pe Niculae Gheran ca fiind singurul ce a reuşit să propună o ediţie integrală „din multele iniţiate şi abandonate de iluştri cărturari români, ca Perpessicius, Rosetti, Vianu sau Cioculescu (de-ar fi doar ei). Cu miile de pagini din cărţile închinate aceluiaşi uriaş, Gheran a concurat de unul singur cu o instituţie”. Întrebându-l cum a izbutit să realizeze integrala Rebreanu, cu miracolul de a reproduce în ediţia Opere toate fragmentele anticomuniste, excesiv naţionaliste, religioase, răspunsul lui Gheran este „insistând pe dârzenie şi răbdare”. 
Întrebările pornesc de la momentul în care am obţinut „libertatea” prin care puteam regândi proiectele ţării prin implicarea intelectualilor, la trei decenii de la Revoluţie, Niculae Gheran afirmând: „batem apa-n piuă”. Acid cu conducătorii noştri, Gheran trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte soarta ţării: „Ne învârtim în jurul cozii. Vorbim mult şi facem puţin. Grav e că ne facem că nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Politica de partid a trecut de mult pe primul plan, înaintea politicii de stat. De 30 de ani suntem într-o continuă campanie electorală, asistăm la o permanentă luptă pentru cucerirea puterii, indiferent de rezultatul alegerilor, în favoarea unor interese de grup, nicidecum de progres în favoarea neamului”. De-ar citi şi politicienii acest interviu, dar ei au alte preocupări, nicidecum cultura. Goana după putere a unora îi face să uite că avem personalităţi care ar trebui respectate, Niculae Gheran declarând că „până n-apuci să mori definitiv nu-ţi simte nimeni lipsa”. Cât adevăr, iar vrajba dintre noi, bine instrumentată, pare să înflorească: „ura sădită în românime, cultivată cu dibăcie şi de forţe revanşarde, ce-şi cunosc interesele, unitatea conştiinţei naţionale deranjând. Ca să înţelegem prezentul, s-ar cuveni să studiem mai bine trecutul”.
În 2019, la aniversarea a nouă decenii de viaţă, am fost, împreună cu regretatul Andrei Moldovan, cu Ioan Pintea, Alexandru Câțcăuan, Olimpiu Nușfelean şi Rodica Lăzărescu într-o vizită surpriză, acasă la scriitor, în Bucureşti. Momentul apariţiei la uşa sărbătoritului l-a impresionat, mai ales că nu ştia nimic din ceea ce avea să se întâmple. Emoţionante sunt trăirile de atunci în care l-am văzut pe scriitorul Niculae Gheran într-o ipostază sensibilă, cu lacrimi pe obraz. Lumea îl ştie în ipostaza de scriitor care la apariţiile în public este întotdeauna sobru, bine documentat, schiţând arareori câte un zâmbet. Sensibilitatea lui însă se răsfrânge atunci când sunt minime gesturi de recunoştinţă, aşa cum a fost şi momentul în care am apărut în casa lui, în ceas aniversar, mulţumindu-i pentru ceea ce a făcut pentru opera rebreniană, dar şi pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. 
Nu voi uita niciodată modul în care Niculae Gheran ne-a vorbit despre viaţă şi moarte. Pe această idee, în dialogul cu Virgil Raţiu, spune: „Nu cred în moarte. Sufleteşte sunt pregătit să o întâmpin fără nelinişti, fără să mă laud că-i simt lipsa. Având noroc în viaţă – de n-o fi înger păzitor –, mă rog de-un subit”. Ce frumos completează Virgil Raţiu: „Pe parcursul vieţii – nici prea scurtă, nici prea lungă – mi-a fost dat să cunosc tineri bătrâni şi viceversa. Ca în literatură, când, citind o carte, nu ştii niciodată dacă aparţine unui autor aflat la începutul sau la sfârşitul carierei sale. Literatura n-are vârstă, iar calitatea nu o măsori strict în timp, ci şi după caratele ei... Rareori mi-a fost dat să întâlnesc un confrate ca Niculae Gheran, căruia e greu să-i ghiceşti etatea, după modul cum gândeşte, ce scrie şi rosteşte, după mediul intim pe care îl frecventează”. 
„Sunt un personaj atipic, deşi, paradoxal, consecvent cu mine însumi, fără să evoluez şerpuind de pe un trotuar pe altul”, spune scriitorul nonagenar care completează: „M-ar bate Dumnezeu să mă plâng de hărnicia lui”.
Cu cărţile pe masă sunt dialogurile purtate cu Virgil Raţiu, Niculae Gheran dovedindu-se a fi o adevărată enciclopedie în privinţa vieţii literare, dar şi a celei politice şi sociale, un real patriot care declară că poporul trebuie să meargă înainte chiar dacă „podu-i rupt”, având însă un of: „Ne lipsesc conducătorii de marcă, modele de patrioţi cu iubire de neam şi ţară, noţiuni devenite de la o vreme desuete, guvernanţi care azi acţionează ca nişte marionete la ordine”.
Dialogul se încheie, în actualitate, cu subiectul zilelor noastre „CoVid”, scriitorul declarând: „Virus nou, metehne vechi”. Şi, ca o mărturisire peste timp, dincolo de viaţa pământeană, Niculae Gheran ne spune: „Plec mai departe dintr-o lume... Plec mai departe dintr-o lume învrăjbită, plină de tancuri, avioane, bombe atomice, gaze otrăvitoare, submarine, tunuri, mitraliere, pistoale, armament greu şi uşor, soldaţi, ofiţeri şi generali, armate active şi în rezervă, pregătite toate să ucidă, din păcate cu puţine ventilatoare care să-ţi redea răsuflarea când, bătrân, ajungi să te sufoci, spre bucuria Satanei, când Dumnezeu ne-a dat viaţa s-o trăim. De ce atâta risipă de bănăret în pofida multiplelor avertismente, precum cutremurele catastrofale, ce ne-ar fi îndemnat să fim pregătiţi de dezastre? Măcar atât, dacă nu o folosire mai dreaptă a disponibilităţilor materiale împotriva foamei şi neajunsurilor omului de pretutindeni”. 
În partea a doua ne întâlnim cu dialoguri purtate de Niculae Gheran cu Olimpiu Nuşfelean, Daniela Sitar-Tăut, Mircea Dinutz, Rodica Lăzărescu, Andrei Moldovan şi Lucian Negoiţă. Dacă în prima parte, fiecare segment de dialog, apărut mai întâi în reviste literare precum „Prosaeculum”, „Apostrof”, „Steaua”, are un titlu metaforic, aici acestea sunt intitulate, simplu, „De vorbă cu Niculae Gheran”, lăsând cititorii să parcurgă confesiunile, care nu sunt deloc agreabile pentru unii conducători ai ţării, dar care trag un semnal de alarmă asupra neamului şi a istoriei culturale a acestuia. 
Interesante sunt cele 75 de dedicaţii prezente în volum, selectate din sutele primite de-a lungul timpului de Niculae Gheran, aşezate în ordine alfabetică, începând cu Tudor Arghezi până la Alexandru Zub. Avem prilejul de a descoperi scrisul unor nume sonore ale literaturii române, dar şi modul de raportare al acestora la Niculae Gheran. În loc de Postfaţă, avem un dialog semnat de Rodica Lăzărescu, cea care îl vizitează cel mai des pe scriitor şi care, de altfel, semnează şi nota asupra ediţiei.
Cartea aceasta este un imbold motivaţional de a îţi dedica viaţa proiectelor pe care le consideri cel mai aproape de sufletul tău (integrala Rebreanu), chiar dacă înseamnă sacrificii, prin aşezarea propriei persoane pe locul secund (manuscrisele cărţilor lui Niculae Gheran au stat mulţi ani, cuminţi, în sertare şi în mintea autorului). 

Autor: Menuţ Maximinian