Aboneaza-te la newsletter





Literatura fantastică – viziune comparatistă

Februarie 2021

Rătăcind printre himere este cel mai recent volum semnat de Gheorghe Glodeanu, apărut la Editura Tipo Moldova, Iași, 2020, o incursiune impresionantă în literatura fantastică de pe continente diferite și în spații culturale inedite, o veritabilă cronică fantastică dinspre continentul american, spre cel european, poposind prin literatura franceză, germană, rusă, austriacă, irlandeză, argentiniană, spaniolă, română. Gheorghe Glodeanu este un împătimit al literaturii fantastice, dedicându-și mare parte din carieră studiului acestui gen atât de prolific și incitant, realizând de-a lungul timpului nenumărate studii și antologii, coagulând voci importante ale acestui segment de la Hoffmann, Lovecraft, Edgar Allan Poe, la Borges sau Mihail Bulgakov. Fiecărui scriitor îi este realizat profilul biobibliografic, dar spiritul acribios al reputatului profesor se concentrează și asupra analizei unor texte reprezentative din panoplia scriitorilor deja menționați: „Prezenta panoramă dorește să sugereze vitalitatea și complexitatea literaturii fantastice, demonstrând, în același timp, locul privilegiat pe care genul îl ocupă în literatura universală”, mărturisește autorul în argumentul lucrării. 
Studiul debutează cu un capitol teoretic menit a defini conceptul de literatură fantastică, acesta comportând diferite accepțiuni de-a lungul timpului, fiind în obiectivul unor cunoscuți exegeți, care l-au abordat distinct și i-au identificat valențe variate. Adrian Marino afirmă despre fantastic că „nu-și poate lua zborul decât din mijlocul fanteziei, singura care-l produce, legitimează și impune ca produs estetic specific”, fantasticul avându-și „originea în fantezia creatoare și are un caracter arațional, prelogic”, afirma Gheorghe Glodeanu. Dincolo de aceste teoretizări cu care ne-a familiarizat criticul literar și în studiile sale anterioare, volumul de față este inedit prin perspectiva abordată, prin acribia selecției, prin dimensiunea critică a operelor alese spre analiză. Este în esență, un dialog între perioade literare, criticul având o viziune diacronică, o abordare comparatistă, ce ține cont de identitarul cultural individual al fiecărui autor antalogat în raport cu identitarul colectiv, este o călătorie fascinantă în spații cunoscute sau mai puțin abordate. Gheorghe Glodeanu nu eludează din studiul său principiul temporalității, criticul lucrează cu metodă și urmărește nota particulară a fiecărei literaturi, dar și a fiecărui artist în cadrul universalității.
Literatura americană se concentrează în jurul coloșilor Poe, Irving, sau nume mai puțin sonore, dar consacrați ai genului, precum William Austin, jurist de profesie, dar devenit celebru prin narațiunea Peter Rugg, dispărutul, apreciată drept capodoperă a genului. Incursiunea în literatura lui Nathaniel Hawthorne, una dintre vocile puternice ale literaturii americane din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se oprește asupra uneia dintre cele mai reușite creații ale sale, Chipul cioplit, o narațiune ce aduce în prim-plan munca de orfevrier a creatorului, geneza operei de artă și travaliul prin care creația prinde viață sub dalta artistului. 
Literatura fantastică se hrănește din mituri și mitologii, iar simbolistica are un rol esențial în realizarea acestui tip de creație. Romantismul a stimulat dezvoltarea genului, iar monstrul Frankenstein, de factură romantică, a devenit sursă pentru artiștii care au creat narațiuni de atmosferă, care mizează pe întâmplări pline de spaimă, terifiante, petrecute în locuri singuratice și misterioase, precum castelul sau mănăstirea, locuri bântuite și susceptibile a creiona suspansul precum în povestirile lui Montague Rhodes James sau Algernon Blackwood, „considerat unul dintre cei mai prolifici autori de povestiri cu fantome”. În spațiul cultural francez se distilează o ideologie nouă, pătrunsă pe filieră germană, producându-se mutații estetice semnificative prin operele lui Balzac sau Maupassant, în timp ce în Anglia, fantasticul se orientează spre frenetic și macabru. Literatura fantastică este mai degrabă de tip local, fiecare spațiu abordând-o în funcție de realitățile sale și de propriile ideologii. Inedit este fantasticul italian, care se dezice cumva de fenomenul fantastic, considerat a fi apanajul Nordului ce vine cu cețuri, cu întunericul specific zonei polare, cu zeități, duhuri în jurul cărora se vor coagula întâmplări misterioase menite a crea suspansul și a întreține tensiunea epică. Sudul este perceput ca fiind Solar, rafinat, preocupat de poezie, aplecat spre genuri ale sensibilității, mai puțin interesat să producă povestiri gotice. 
În ciuda acestei negații, literatura italiană a generat nume importante în categoria genului fantastic, de la fantasticul de factură alegorică al lui Dino Buzzati, asemănător cu cel al lui Kafka până la un moment dat prin prezența absurdului, la realismul magic al lui Italo Calvino. Supranaturalul în opera lui Dino Buzzati „se manifestă la limita indecisă dintre două lumi, o zonă crepusculară aflată între real și supranatural”. 
Fantasticul literaturii austriece este unul ontologic, conturând o lume bolnavă, aflată în anticamera absurdului, iar în acest mediu s-a format unul dintre cei mai importanți scriitori, Franz Kafka. Fantasticul austriac acuză o criză a realului, iar omul se simte strivit ca o insectă de un stat absurd, totalitar. „La Kafka, monstruozitatea și frica impun o tulburare și o neliniște de esență fantastică”, deși apartenența scriitorului la literatura fantastică este pusă sub semnul îndoielii de exegeții genului. 
Literatura fantastică rusă este una cu atitudine, în corpusul ei valorificându-se folclorul, o mistică extraordinară, depășind granița religiosului. Imixtiunea de credințe, tradiții, obiceiuri, întâlnirea dintre nordul extrem și sudul caucazian, care din perspectiva mitologiei grecești era unul dintre stâlpii care susțineau Universul, dintre occident și spațiul ezoteric al orientului, facilitează un dialog între marile culturi și explică în mare parte diversitatea fantasticului rus. Scriitorii ruși se inspiră din realitatea imediată, iar „tragicul, comicul și fantasticul” coexistă în opera lui Mihail Bulgakov. 
Individualul apare în siajul celor mai importante opere antologate în prezentul op. Reputatul profesor universitar își creează propriul sistem de abordare și interpretare, identificând în profilul autorilor de literatură fantastică o anumită autonomie de modele și o creionare a unei identități în ansamblul genului. Incursiunea realizată este asemenea unei ieșiri din timpul istoric și o irumpere în spațiul ficțiunii.
Gheorghe Glodeanu ne conturează, într-un discurs sobru, academic, critic, evoluția impresionantă a literaturii fantastice, purtându-ne, cu dezinvoltura-i specifică, pe meridiane atât de diferite. Cartea este asemenea unui puzzle, construit piesă cu piesă, menită a reda întregul unei lumi fascinante. Distinsul critic literar are meritul de a pune într-un dialog intercultural literatura fantastică din perioade diferite, de a o reda gradual și de a o construi într-o manieră comparatistă, fără pretenția exhaustivității, cum însuși mărturisește.

 

Autor: Imelda Chința