Aboneaza-te la newsletter





Malaxorul de martie

Martie 2021

■ Cărți și autori din Bistrița-Năsăud – Andrei Moldovan, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021. „Andrei Moldovan a fost criticul care a ținut în echilibru literatura din Bistrița-Năsăud, de aici de unde a reușit să transmită, prin cărțile sale, mesaje vii, pline de consistență, care au contribuit la structurile actuale din critica românească.” (Menuț Maximinian)

■ În ițari și fără mască, Interviuri licantropice – Menuț Maximinian, Ed. UZP, București, 2020. „Menuț Maximinian vine, în aceste vremuri tulburi, cu un volum în care ne prezintă frumusețile ținutului Bistrița-Năsăud, printr-o serie de interviuri cu oamenii de aici ce au ceva de spus în domeniul artei.” (Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști)

■ Trei istorii cu pânzare și pânzăreni – Nicolae M. Balotă, Ed. Tiparg, Pitești, 2021. „Nu trebuie să existe român care își iubește țara să nu cunoască aceste trei episoade de mare bravură ale trecutelor vieți de marinari ai neamului, păstrate prin hrisoave și-n popor.” (Nicolae M. Balotă, 18 decembrie 1969)

■ Zidari întru veșnicirea Neamului – convorbiri, recenzii, eseuri, Raia Rogac, Ed. Zodia Fecioarei, Pitești, 2020. „De cele mai multe ori, titlul din revistă a fost «De vorbă cu…», dar nu trebuie deloc înțeles că urmează o simplă «șuetă»; toate interviurile sunt pregătite minuțios, precedate de un «Breviar biografic», întrebările au o logică riguroasă, profesionistă, alternând interesul pentru aspecte personale, educație-operă-activitate, cu aspecte grave. Ținând, ca să spun așa, de geopolitica anilor pe care-i trăim. Renașterea națională din Basarabia, situația limbii române, relațiile cu Țara-Mamă, istoria comună, unitatea de neam, unirea în cuget și simțiri și inevitabilitatea, cândva-cumva, (re)unirii propriu-zise, trecătoarele aberații politicienești (gen «limba moldovenească») și multe altele.” (Gheorghe Păun)

■ Poezie fără frontiere – Germain Droogenbroodt (selecție poeme), trad. Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Ed. Tiparg, Pitești, 2020. „«Frumusețea va salva lumea», spus-a Dostoievski, iar asta o știu și o încearcă întotdeauna poeții. (…) Cei doi ne oferă prin cartea de față o adevărată piesă bibliofilă: aproape 270 de poeme, traduse în românește, de peste 200 de autori, unii dintre ei fiind nume mari ai literaturii. Doi profesioniști, entuziaști-împătimiți, o muncă sisifică, un rezultat pe potrivă – o antologie de colecție.” (Acad. Gheorghe Păun)

■ Zone de acces – Daniela Bîrzu, Grupul Editorial Rocart, 2020. „Poemele de factură neoexpresionistă din acest nou volum al Danielei Bîrzu exploatează ingenuu categoria estetică a himericului, Zone de acces fiind mai degrabă ziduri de sticlă decât porți de intrare. De o validitate mereu incertă, corporalitatea acestor abstracte este depistabilă în habitatul contemplat – de regulă orașul –, care dobândește aici statutul de hiperobiect. Pe parcursul acestui dialog continuu cu natura, uimitor este felul în care fulgurațiile fanteziei subiectului poetic concurează dimensiunea ideatică a acestuia, depășind-o exact atât cât să nu o suprime. (…)” (Mihók Tamás)

■ Execuții – Aurel Pantea, Ed. Cartea Românească, 2020. „Aurel Pantea e ultimul taliban al modernismului, ultimul disprețuitor fățiș de cititori (contând și el, firește, pe faptul că disprețul incită, stârnește; că poate fi, așadar, o strategie negativă de seducție, prin respingere, prin ignorare, prin descurajare). El nu vorbește trăgând cu un ochi la cititor și cu altul la vedeniile din față, ci cu ambii ochi ațintiți fix și febril la vedenie.” (Al. Cistelecan)

■ Ady Endre a hepehupás, vén Szilágyban – Dr. Bóné Éva, Zalău, 2020. „Aniversarea a 100 de ani de la moartea lui Ady Endre oferă o oportunitate posterității de a explora cariera și poezia fostului student zălăuan cu un și mai mare interes și a-i comemora existența printr-o serie de evenimente culturale.” (Dr. Bóné Éva)
 
(C.Ș.C.)


■ „La Bihor, președintele Consiliului Județean a intrat cu buldozerul în cultură. Aflu că n-a lăsat nimic neatins: muzeul, teatrul, filarmonica, două reviste, «Familia» și «Várad», biblioteca. Vorba aceea, la ce bun să ai putere dacă nu abuzezi de ea?, unde ar mai fi plăcerea? De ce să nu se amestece președintele la revista «Familia», din moment ce acolo a debutat Eminescu? De ce să lase în pace revista «Várad», că doar e maghiară? Intruziunea puterii politice în cultură, pe ideea că știi tu mai bine decât oamenii de cultură ce anume trebuie făcut, că doar de-aia ai ajuns șef peste ce-ai ajuns, nu este o noutate în România. La executarea lui de Crăciun 1989, Ceaușescu murind și-a transmis duhul rău în câteva mii de ceaușești miniaturali, care, unde apucă, se umflă și-și fac de cap, iar când ei, la rândul lor, pier, își transmit spiritul altora și altora, la nesfârșit. Am auzit, într-o zi, propunerea ca revista «Familia» să fie salvată din donații făcute de semnatarii, câteva sute, ai protestului online care a circulat. Protestul era semnat de oameni de cultură. Cum ar veni, omul de cultură creează cultura, apoi plătește s-o facă publică, apoi cumpără pe banii lui produsul. Rămâne neclară o singură problemă: de unde să își câștige creatorii de cultură, în cazul de față scriitorii, banii cu care să facă toate astea?” Iată cuvintele potrivite faptei de care s-a învrednicit un organ oficial nesăbuit, găsite, în demersul ei gazetăresc, de către poeta Marta Petreu, în primul număr pe 2021 al revistei „Apostrof”. Mai reținem rubrica de istorie literară „Dosar”, unde, comentând un roman al lui Dumitru Țepeneag, Giovanni Rotiroti identifică în prozele lui Urmuz o parte din estetica și mecanismul de producere a textului oniric. Se menționează că prozatorul român stabilit la Paris a și tradus și răspândit în occident opera urmuziană. Înțelegem astfel mai adecvat descendența onirismului din suprarealism, cu, desigur, diferența specifică. „Apostrof” este și singura publicație văzută de noi, care marchează cei 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu (1521). Un gest demn de toată lauda.

(V.M.)

Autor: Redacția