Aboneaza-te la newsletter





Amintirile unei mame

Martie 2021

Am primit ca donații pentru biblioteca din Jibou, din surse diferite, câteva cărți de memorii scrise de mame. Le-am citit cu plăcere, datorită calităților narative deosebite, de unde pui speranța descoperirii unor episoade anecdotice despre copiii acum deveniți adulți, cu nume cunoscute în mediile culturale. Să recunoaștem cinstit, cine nu s-ar emoționa să-l vadă pe Petre Țuțea fotografiat „putti” la șase luni și să spună, „uite, dom’le, ce filosof drăgălaș a fost, țucu-i-aș basca!”
Una dintre ele m-a atras de la început prin titlu: „Copilăria din amintiri”, deoarece era o așezare în ordine inversă a cuvintelor din cel mai cunoscut roman autobiografic românesc. Unde pui că volumul a apărut la editura craioveană Revers, adică „de pe partea opusă”. Titlul de pe spatele unei pagini ținute în lumină apare de asemenea cu textul inversat. Șmecher!
Autoarea, Lucreția „Mili” Mirescu, s-a născut în comuna Târgu Logrești în 1928, din părinții Ana și Codin Opran. A fost cea mai mare dintre cei opt copii, trei pierduți la o vârstă fragedă, deoarece pe atunci nu erau medici la sate și nici nu se găseau medicamente. O hartă ne arată localitatea gorjeană, centru de plasă, situată la egală distanță de Jiu și de Olt. Familia era înstărită, cu prăvălie, ținea cai, vite, creștea oi, a plătit pagubele produse de ele când ciobănița de șapte ani nu le-a vegheat cum trebuie. Ca în „Pinocchio”, copila s-a lăsat păcălită și a îngropat galbenii din zestrea mamei, ca să se înmulțească. A avut bucurii, dar și parte din toate necazurile din și de după Al Doilea Război Mondial: boli, secetă, foamete. Școala a început-o cu preoteasa unui șef de cuib legionar, cleric și profesor de limba română. Cum tatăl fusese dus pe front, copila își ajuta mama la treburile de acasă ori chiar la cosit. Când femeia s-a îmbolnăvit și a început să sângereze, au dus-o la Mănăstirea Amaradia (a cărui etimologie ar putea să fie maghiară: „hamar”, adică „iute, repede”) în trei miercuri la rând și a scăpat, a trăit 81 de ani. Sătenii credeau în strigoi și au pus chinurile soției pe seama unor farmece destinate soțului, lăsate în pragul casei, să dea necazul peste el.
După ce a absolvit școala de educatoare din Târgu Jiu, o vreme a avut grijă de copiii din Roșia de Amaradia, apoi a devenit asistentă socială. A învățat să dactilografieze, la o „drăcie de canțelarie care tipărea conferințe pentru ridicarea nivelului cultural al satelor”. A învățat repede și „a bătut bine la mașină”, astfel încât a fost luată la raion, unde l-a întâlnit pe Aurel Mirescu, „hoț de Coșovei, unde se taie gâtul calului ca să-i subtilizeze zurgălăii” (bârfă lansată de rivalii nemulțumiți că n-au reușit să cucerească inima fetei). S-a lăsat vrăjită, s-au cununat și l-au zămislit pe Marian, zis Maxim, promotor al benzii desenate românești, cândva profesor navetist la Stângăceaua (județul Mehedinți). Ajutată de talent, a lucrat vreme de 21 de ani la Studioul teritorial de radio și televiziune din Craiova. Colegii au remarcat în veselul „Uric de scoatere la pensie” că: „n-a cunoscut sfadă sau gâlceavă, trăind în bună vecinătate cu colegii”. Cum mass-media e concurențială și stresantă, a fost chiar invidiată pentru performanța de a fi apucat să se bucure de vârsta la care mulți reporteri și redactori n-au ajuns.
Oricum, autoarea are darul nemuririi în sânge, a fost înzestrată (nu ursită!) cu harul povestirii și ne-a împărtășit mai multe legende: cum femeile au izgonit turcii pe Dealul Muierilor; cine a fost sergentul Barbu care a spart oul lui Cuza; cum umblau tinerii cu Steaua de Crăciun și se adunau de Anul Nou „la vrăjit”. De Paști, fiecare fată ieșea „la gavie” (la hora din sat) îmbrăcată într-un costum cusut iarna pe ascuns, să nu știe celelalte ce motive a folosit. Sunt creionate diferite portrete de oameni din familie sau de localnici, fiecare cu istorioara lui: Floarea Florilor (citiți-o neapărat, e o bijuterie literară); Greieroaica rămasă văduvă cu cinci copii; Maria cea Mare și Maria cea Mică, mama lotrului Tarbău (uite un alt „ó” maghiar); Moș Grigore Vrăjitorul, care și-a omorât, fără să știe, propria noră (majoritatea căsătoriilor erau aranjate de părinți și se puteau preschimba în tragedii când unul dintre soți întâlnea „dragostea vieții sale”); Petrică cel mâncat de lupi; bunica cea rea; carismaticul Moșu’, prezent și pe copertă; copiii rămași în viață: Ioana, Mița, Elisabeta, Gheorghe – un adevărat roman de tip moromețian, nedezvoltat, rămas „in nuce”.
„Cartea Miliței” a fost lansată în urmă cu doi ani, în 28 ianuarie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova. La eveniment, au participat ca invitați Mircea Pospai, Liviu Gabriel Balica, Liviu Mircea Goga, Mihai Firică și Viorel Pîrligras.

 

Autor: Györfi-Deák György