Aboneaza-te la newsletter





Poem de Ștefan Damian

Aprilie 2021

Femeia care udă florile
 
Femeia care udă florile
în sala de ședințe
are impresia că șterge murdăria trecutului
și că zărește răsăritul
multiplicat în fiecare picătură
căzută pe încălțăminte.
Se lasă purtată de gâlgâitul apei
pe un câmp pe care și-a lăsat copilăria
ca pe o haină ce nu o mai încăpea.
Se scutură deodată: simte cum o străbate 
lumina unui adevăr
care o îmbătrânește.

Autor: Ștefan Damian