Aboneaza-te la newsletter





Evoluția socio-demografică a orașului Șimleu Silvaniei (I)

Aprilie 2021

Continuăm serialul nostru dedicat orașului Șimleu Silvaniei, la împlinirea celor 770 ani de la prima atestare documentară, cu evoluția socio-demografică a orașului, începând cu secolul al XVI-lea, până în zilele noastre.
Orașul Șimleu Silvaniei a fost atestat în anul 1251 sub denumirea de Vathasomlyova. De-a lungul timpului a purtat următoarele denumiri: Wathasomlyowa – 1258; Sunlow – 1319; Somlo, Somlyo – 1341; în anul 1429 devine târg și este cunoscut sub denumirea de opidum Somllyo; Somlio – 1530; Somylo – 1553; Somlio – 1585; Simyló – 1850; Szilágy-Somlyó, Șimleu – 18541. 
Primele date referitoare la populația orașului Șimleu Silvaniei le avem din preajma anului 1600. La vremea respectivă, Șimleul avea 47 ½ porți și o populație de 705 locuitori. Spre comparație, orașul Zalău avea 90 de porți și 1.350 locuitori, Cehu Silvaniei 80 de porți și 1.200 locuitori, iar Jiboul doar 18 porți și 360 locuitori2.
După includerea Principatului Transilvaniei în Imperiul Habsburgic, noile autorități de la Viena au văzut nevoia de a efectua o conscripție generală a populației, cu scopul de a afla numărul sesiilor locuite și al celor părăsite. După o încercare nereușită în anul 1696, pentru comitatul Crasna va fi întocmită o conscripție generală în anul 1720, urmată de înregistrarea generală a familiilor sătești în 1721-1722. Conform conscripției, în Șimleu existau 73 nobili, 21 iobagi, 20 jeleri cu casă, 8 jeleri fără casă, 23 copii peste 14 ani și 26 sesii. Numărul familiilor era de 122, iar numărul sesiilor părăsite era de 13. Referitor la zestrea de animale, în Șimleu se creșteau 38 cai, 130 boi de jug, 117 vaci, 67 juninci peste doi ani, oi-capre un singur animal, 114 porci și 71 stupi de albine3.
În perioada 1784-1787 are loc primul recensământ general al populației din întreaga Transilvanie, realizat la comanda împăratului Iosif al II-lea. Evident că scopul recensământului a fost acela de a cunoaște forța de muncă existentă în Imperiu, cu scopul de a o folosi atât în plan economic, cât și militar. Totodată, pentru a stabili impozite, în special nobilimii transilvănene, care s-a opus cu îndârjire efectuării recensământului. Recensământul a durat mai mult și datorită faptului că aproape întreaga Transilvanie a fost cuprinsă de răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan.
Pentru noi, însă, datele recensământului au o valoare istorică deosebită. Avem astfel posibilitatea de a ne face o imagine asupra evoluției socio-economice și demografice a localităților sălăjene. Din datele recensământului rezultă că în orașul Șimleu Silvaniei existau 476 case și 501 familii. Structura populației era următoarea: populația locală – 2278; plecați – 3; veniți – 6; nr. populației prezente – 2281; bărbați căsătoriți – 461; necăsătoriți – 677; total bărbați – 1.138; nr. femeilor – 1.140; preoți – 13; nobili – 67; funcționari – 6; orășeni – 40; țărani – 0; moștenitorii țăranilor sau orășenilor – 29; jeleri – 434; alții – 93; militari lăsați la vatră – 3; copii între 1-12 ani – 353; între 13-17 ani – 100; total bărbați – 1.1384. După cum se poate observa, tabelul se încheie prin a evidenția, încă o dată, numărul de bărbați. Probabil că se dădea o mare importanță bărbaților, fiindcă ei erau folosiți atât din punct de vedere economic, cât și militar.
La mijloc de secol XIX, în anul 1850, orașul Șimleu Silvaniei avea 756 case și o populație de 3.455 locuitori. După naționalitate, 785 erau români, 2.396 maghiari, un sas, 19 germani, 47 țigani, 25 armeni, 181 evrei, alții – 1. După sex, 1.683 erau bărbați și 1.772 femei. Numărul bărbaților căsătoriți era de 651, 970 erau necăsătoriți, 62 văduvi și 225 incorporabili, cu vârsta între 17 și 26 de ani. Din cele 1.772 persoane de sex feminin, 655 erau căsătorite, 893 necăsătorite și 224 văduve, de unde rezultă că speranța de viață era mult mai mare la femei decât la bărbați. După religie, cei 785 de români aparțineau cultului greco-catolic, 1.217 maghiari se declarau romano-catolici, iar 1.263 reformați. Mai existau 6 persoane care se declarau evanghelici, 3 unitarieni și 181 izraeliți, adică populația de origine evreiască. În oraș existau 345 capete bovine și 110 cai5.
Peste 30 de ani, conform recensământului din anul 1880, numărul de case a ajuns la 892, iar populația la 4.189 locuitori, din care doar 1.810 alfabetizați. După limba maternă vorbită, 647 persoane se declarau români, 3.372 maghiari, 26 germani, 9 alte naționalități, 132 persoane cu limba maternă necunoscută, probabil țigani și 3 străini. După religie, ortodocși – 1, greco-catolici – 723, romano-catolici – 1.384, reformați 1.282, evanghelici – 15, izraeliți 782, alte religii – 26.
Comparând datele cu recensământul din anul 1850, putem constata următoarele: nu toată populația de etnie română și-a declarat naționalitatea, la presiunea regimului dualist austro-ungar, instaurat după anul 1867, sau din alte interese materiale; o creștere spectaculoasă a populației de etnie evreiască (în doar 30 de ani, de la 181 persoane, la 782!), probabil pe fundalul unei migrații dinspre Europa Centrală și de Vest, unde aveau de suferit?; populația de origine evreiască se declara de naționalitate maghiară; în acest context, este foarte greu de aflat numărul real al populației maghiare, eventual după apartenența religioasă.
La început de secol XX, conform recensământului populației din anul 1900, Șimleu Silvaniei avea o suprafață totală de 7.886 jugăre. Numărul caselor a crescut la 965, iar populația la 5.658 persoane. După limba maternă, 1.095 persoane se declarau vorbitori de limbă română, 4.360 maghiară, 95 germană, 6 slovacă și 102 alte limbi, în marea lor majoritate de etnie rromă. După religie, un singur ortodox, 1.194 persoane se declarau aparținând cultului greco-catolic, 2.018 la cultul romano-catolic, 1.489 la reformați, 8 evanghelici, 7 unitarieni și 941 la religia izraelită (evreii). Pe sexe, 2.727 erau bărbați și 2.931 femei. După starea civilă, 2.156 erau căsătoriți, 3.131 necăsătoriți, 355 văduvi și 16 divorțați. Din cele 965 case, 224 aveau pereții de piatră sau cărămidă, 221 de piatră și pământ, 442 din chirpici sau pământ și 78 din lemn. Acoperișul era din țiglă la 304 case, din șindrilă la 497 și din trestie sau paie la 1647.
În privința natalității și mortalității, din studiul registrelor parohiale de stare civilă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, se observă o natalitate crescută, dar și o rată a mortalității foarte mare, în special a mortalității infantile.
O să dăm un singur exemplu, cel al familiei lui Coriolan și Adela Meseșan, reprezentanți de marcă din generația Marii Uniri, cărora le-au decedat mai mulți copii la vârste fragede, adevărate tragedii, pe care le găsim publicate și în prestigiosul ziar șimleuan „Gazeta de Duminecă”. 
În anul 1902, luna iulie, fruntașul național-român Coriolan Meseșan, care avea 29 de ani, s-a căsătorit cu Adela Trif, fiica vrednicului și eruditului profesor Gavril Trif, care avea vârsta de 23 ani. Nași de cununie le-au fost Andrei Cosma, directorul băncii „Silvania” din Șimleu și soția sa Maria Dragoș8, președinta „Reuniunii Femeilor Române Sălăjene”.
Din păcate, soarta a fost destul de dură în privința copiilor pe care i-au avut împreună. La vârsta de numai opt luni, în data de 18 mai 1904 se stingea din viață fiica lor, Maria Teofania9. Redacția ziarului „Gazeta de Duminecă” anunța tragicul eveniment: „Pe unul dintre bravii tineri ai Selagiului și stegar prețuit al «Gazetei de Duminecă» d-l Dr. Coriolan Meseșian l-a ajuns mare supărare, perzându-și unica odraslă scumpă a inimei, pe nevinovatul îngeraș Mărioara Teofania. Înmormântarea scumpei defuncte a avut loc Joi, la 4 ore după ameazi, în presența unui numeros public român și strein. Trimitem veneratei familii celea mai sincere espresiuni de codolință, cerând dela bunul Dumnezeu, mângăierea părinților întristați (...)”10.
Tot în acel an, în data de 23 octombrie, li se naște un băiat, căruia i-au pus prenumele Andreicuț. A fost mare bucurie în familie, la care au participat și soții Cosma, Andrei și Maria, născută Dragoș, ca nași de botez. Preot de botez a fost vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, cel care i-a și cununat. După cum reiese din Registrul născuților, copilul a fost botezat chiar în aceeași zi de 23 octombrie11, ceea ce credem că înseamnă că s-a născut cu probleme de sănătate. 
Din nefericire, peste numai patru luni și o săptămână, micul Andreicuț a decedat, fiind înmormântat în data de 3 martie 190512. Tragicul eveniment era anunțat de către părinți în coloanele ziarului „Gazeta de Duminecă”. Sfârșiți de durere, părinții încheiau necrologul cu următoarele cuvinte: „Odor scump și drag! Roagă-te împreună cu semenii tăi pentru mângăierea iubiților tăi neconsolați”13.
În data de 31 octombrie 1905 soarta îi lovește din nou și îi încearcă, prin decesul unicului copil ce le-a mai rămas în viață, Găvriluț, care avea frageda vârstă de un an și nouă luni. A fost înmormântat în data de 2 noiembrie 1905, alături de frații săi14.
În memoria fiului său, după cum reiese din „Monografia școlii din Chieșd”, Coriolan Meseșan va dona câteva zeci de manuale copiilor din Chieșd, unde tatăl său era preot, fiind o perioadă în care se simțea o mare lipsă de mijloace didactice: „Sub nr. 41 – 1905 4. nov. (prin) mărinimozitatea lui Dr. Coriolan Meseșan avocat din Șimleu se transpun lui Andreiu Ignea (învățător – n.n.) 20 abecedare și 9 buc. Legendare de V. Petri, pe seama pruncilor gr. chat. rom. școlare. Gr. chat. rom. să fie spre mângâiere sufletească a mărinimosului donator pentru fiul său pierdut Gavilițiu Meseșanu”15.
În anul 1908, în luna noiembrie16, familia Meseșan are mare bucurie de a i se naște o fetiță, căreia i-au pus numele Dora Astra, botezând-o în data de 21 noiembrie. Nași de botez au fost preotul Alexandru Sima din Pericei, cu soția Regina, născută Deleu, iar vicarul Alimpiu Barboloviciu a fost preotul de botez al fetiței17, care purta numele simbolic al asociației culturale transilvănene.
Din anunțul funebral al lui Coriolan Meseșian reiese că pe lângă fiica Dora Astra a mai avut doi copii care au supraviețuit și ei „bolilor copilăriei”: Carol și Lucica18.
Până la izbucnirea Primului Război Mondial, orașul Șimleu Silvaniei se dezvoltă în continuare din toate punctele de vedere: demografic, social și economic. Astfel, conform recensământului populației din anul 1910, orașul avea o suprafață de 7.750 jugăre, 1.209 case și o populație de 6.885 locuitori. După limba maternă vorbită, 759 persoane declarau limba română, 6.030 maghiară, 20 germană, 7 slovacă, unul ruteană, unul sârbă și 67 alte limbi. După apartenența religioasă, situația se prezenta astfel: ortodocși 13, greco-catolici 1.285, romano-catolici 2.240, reformați 1.880, evanghelici 21, unitarieni 6, izraeliți 1.440. Pe sexe, 3.386 erau bărbați și 3.499 femei. După starea civilă, 2.580 erau căsătoriți, 3.852 necăsătoriți 424 văduvi și 29 divorțați. Din cele 1.209 case, 328 aveau pereții din piatră sau cărămidă, 493 din piatră și pământ, 296 din chirpici sau pământ și 92 din lemn sau altceva. Acoperișul era din țiglă la 555 case, șindrilă la 500 și trestie sau paie la 15419.
Din analiza datelor recensământului se poate observa intensificarea procesului de maghiarizare forțată. Astfel, dacă la recensământul din anul 1900 au declarat limba română ca limbă maternă 1.095 persoane, în anul 1910 numărul lor a scăzut îngrijorător la 759 persoane. În schimb, numărul persoanelor care declarau ca limbă maternă maghiara a explodat pur și simplu: de la 4.360 persoane în anul 1900, la 6.030 în numai 10 ani! Dacă stăm și calculăm numărul aparținătorilor cultelor romano-catolic și reformat (fără a-i lua în calcul pe germani și slovaci), rezultă 4.120 persoane. 
Peste numai patru ani, locuitorii români din orașul Șimleu Silvaniei și-au adus și ei jertfa de sânge în timpul primei mari conflagrații mondiale. Astfel, din cei 1.792 locuitori români, câți existau la începutul războiului în oraș, au fost mobilizați 152 de bărbați, toți la partea activă pe front. Dintre cei mobilizați, 9 au decedat pe front, doi au decedat în alte împrejurări, iar 24 au fost declarați dispăruți. Dintre cei întorși acasă, 7 erau invalizi, unul rănit și 109 sănătoși. În urma celor decedați sau dispăruți au rămas 9 femei văduve și 18 copii orfani20. 
Cei 11 eroi din Șimleu Silvaniei (9 decedați pe front și doi în alte împrejurări) erau soldați plugari : 1) Florian Ardelean; 2) Florian Kerekes Izidor, caporal; 3) Petru Ghile, născut în Valcău de Jos; 4) Ilie Oltean; 5) Demetriu Neaga, n. Nușfalău; 6) Nicolae Vicaș; 7) Ioan Ardelean; 8) Teodor Cherecheș; 9) George Cherecheș. Cei doi eroi decedați în alte împrejurări (în spital, din cauza rănilor, temniță) au fost: 1) Mitru Gale; 2) George Bordaș. Lor li se adaugă 27 soldați dispăruți, despre care nu s-a aflat niciodată unde și în ce condiții și-au dat obștescul sfârșit.
Din tabelul care cuprindea datele de mai sus, trimis de către Ioan Deleu, primarul orașului Șimleu Silvaniei, și notarul Ivan Petryșin, Comitetului Central al Astrei din Sibiu, la 16 ianuarie 1922, aflăm informații importante legate de ocupația bărbaților mobilizați pe front. Marea lor majoritate erau plugari, dar mai erau și alte categorii sociale: avocat (Dr. Alexandru Aciu), consilier la Curtea de Apel (Dr. Coriolan Meseșian), Virgil Barboloviciu, consilier, învățătorii Simion Oros și Valentin Câmpian, sergenți și agenți de oraș, muncitori, morari, pantofari, servitori, conductor CFR, pădurar, comercianți. De asemenea, gradele și decorațiile pe care le-au obținut. Cel mai mare grad în armata austro-ungară obținut de către românii șimleuani în timpul Primului Război Mondial a fost cel de căpitan. El a fost obținut de către Dr. Coriolan Meseșian, consilier la Curtea de Apel, decorat cu „signum laudis I” și Dr. Alexandru Aciu, avocat, ajuns după război, printre alte funcții importante ocupate, director al băncii „Silvania”, decorat și el cu „signum laudis”. Ar urma, apoi, sublocotenenții Victor Deleu și cumnatul său, Nicolae Munthiu, dar care nu sunt trecuți în tabel, și Virgil Barboloviciu, consilier, decorat cu Coroana de fier III cl. argint și cl. I pentru ofițeri. Ca elevi plutonieri îi găsim pe învățătorii Simion Oros și Valentin Câmpian, pe Eugen Moisa, funcționar, decorat cu Coroana de fier cl. II, argint și bronz. De asemenea, pe notarul Ivan Petryșin, la vremea respectivă subnotar, care a fost decorat cu Crucea Carol cl II, argint21.       
 Pe lângă pierderile de vieți omenești, războiul a însemnat și o perioadă de foamete, sărăcie și boli, precum tifosul exantematic și la sfârșitul războiului epidemia de gripă spaniolă, care au secerat nenumărate vieți. De asemenea, războiul a avut consecințe dezastruoase, în special asupra micilor gospodării, contribuind la reducerea drastică a producției agricole și la scăderea numărului de animale.
Din fericire, a venit „anul astral” 1918, cu dublă semnificație pentru români: sfârșitul războiului și desăvârșirea unității statale, la 1 Decembrie, la Alba Iulia.
În ceea ce privește evoluția socio-demografică a orașului Șimleu Silvaniei după Marea Unire, până în zilele noastre, ea va face obiectul următorului studiu. 
 
Note:
1 Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol. II (O-Z), Editura Academiei RSR, București, p. 173.
2 Ernest Wagner, Sălajul în epoca luptei pentru unire a lui Mihai Viteazul, în Mihai Viteazul și Sălajul. Guruslău 375 – (3 august 1601 – 3 august 1976), Zalău, 1976, pp. 381-386.
3 Géza Kovách, Conscripția satelor din comitatul Crasna din 1720-1722, în Acta Mvsei Porolissensis (AMP), IX, Zalău, 1985, pp. 343-357.
4 Ernest Wagner, Populația Sălajului la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în AMP, VI, Zalău, 1982, p. 185.
5 Studia Censualia Transsilvanica, Recensământul din 1850. Transilvania, Ed. Staff, Cluj, 1996, pp. 272-273.
6 Studia ..., Recensământul din 1880. Transilvania, Cluj, Ed. Staff, 1997, pp. 290-291.
7 Studia ..., Recensământul din 1900. Transilvania. Cluj, Ed. Staff, 1999, pp. 502-505.
8 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (în continuare se va cita S.J.A.N. Sălaj), fond Colecția Registrelor de Stare Civilă, Registrul nr. 1122, p. 62.
9 Idem, Registrul nr. 1125.
10 Gazeta de Duminecă, nr. 21, 22 mai 1904, pp. 6-7.
11 S.J.A.N. Sălaj, fond Colecția Registrelor de Stare Civilă, Registrul nr. 1124, p. 111.
12 Idem, Registrul nr. 1125.
13 Gazeta de Duminecă, nr. 8, 5 martie 1905, p. 6.
14 Idem, nr. 43, 5 noiembrie 1905, p. 7.
15 S.J.A.N. Sălaj, fond Revizoratul Școlar al județului Sălaj, dosar nr. 46/1933. 
16 În Registrul nașterilor, la Dora Astra nu apare ziua nașterii, numai cea a botezului.
17 S.J.A.N. Sălaj, fond Colecția Registrelor de Stare Civilă, Registrul nr. 1124, p. 128.
18 Gazeta de Duminecă, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 4. 
19 Studia ..., Recensământul din 1910. Transilvania, Cluj, Ed. Staff, 1999, pp. 484-487.
20 Paul Abrudan, Documente inedite privind participarea sălăjenilor la revoluția din 1918 şi Unirea Transilvaniei cu România, în AMP, nr. V, Zalău, 1981, p. 489.
21 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sibiu, fond Astra, județul Sălaj, dosar 852/1922, ff. 9-11.

Autor: Marin Pop