Aboneaza-te la newsletter





Răsplata de apoi

Aprilie 2021

Au fost colegi de clasă timp de doisprezece ani. Au stat în aceeași bancă, au iubit aceeași fată când erau la grădiniță, și-au împrumutat temele în clasele gimnaziale, au făcut planuri să schimbe lumea când erau în liceu. Au fost vremuri minunate, de care își aduceau aminte uneori. Erau siguri că și-au însușit anumite valori morale cu care vor răzbate în lume. Erau siguri că nimeni și nimic nu le va schimba principiile, în care credeau cu atâta convingere. Anii au trecut și drumurile lor au luat fiecare o altă direcție, diferită de ceea ce își propuseseră ei în vremea aceea. Unul ajunsese dascăl la un liceu, iar celălalt devenise politician. S-au întâlnit de câteva ori, atunci când politicianul avea nevoie de sprijin în campanie și când dascălul, binevoitor cum era din fire, a sărit să-l ajute. Atunci, politicianul îl asigura pe prietenul de demult că, dacă va avea nevoie vreodată de ceva, este gata să-l ajute și o va face cu mare plăcere, că doar acum are puterea să o facă, mai ales că funcția venise la pachet cu imunitatea de demnitar. 
Colegul lui, dascălul, nu avusese nevoie de ajutor pentru că avea tot ce-și dorise. A terminat facultatea cu Magna Cum Laude, a dat examen pentru titularizare pe post și din nou a obținut un punctaj maxim. Acum, cu puțin timp în urmă, își susținuse teza de doctorat, dar la susținere prietenul lui de demult a lipsit, pentru că tocmai era plecat în vacanță în Singapore. S-a întristat puțin dascălul, dar era conștient că dacă ar fi putut ar fi fost prezent în sală, cu siguranță. 
La liceul la care preda, s-a eliberat funcția de director așa că dascălul și-a depus dosarul candidând pentru această funcție, pentru că îndeplinea toate condițiile. La interviu s-a mai prezentat un coleg, cel care era reprezentantul sindicatului. Nu-și făcea probleme deoarece acesta nu putea fi considerat un concurent real. Nu avea cum să obțină punctajul maxim, pentru că se cereau câteva obiective la care nu avea cum să scrie ceva, în afară de liniuță. Și totuși, după interviu, cel care a primit funcția a fost sindicalistul. Dascălul simțea că i s-a făcut o mare nedreptate, așa că s-a adresat fostului coleg, care acum se ajunsese. Nu cerea protecție, nici sprijin, ci ar fi vrut să știe ce s-a întâmplat și care sunt motivele pentru care a fost respins, știind că prietenul lui a supervizat concursul. S-au întâlnit și au discutat fără să se așeze pe scaune, semn că domnul politician avea timpul foarte bine drămuit. Mișcările lui de pe un picior pe altul, darabana bătută cu degetele în tăblia mesei sugerau clar că nu prea are timp pentru nimicuri.
Ajuns acasă, dascălul rememorează dialogul dintre ei, un dialog care părea de domeniul absurdului și care-i lăsase un gust amar.
- Ce crezi, domnule, că este de ici de colo să fii promovat într-o astfel de funcție, care îți poate aduce nu doar recunoaștere, ci și beneficii pe termen lung? Nu pot fi promovați toți „pigmeii și ageamiii”! Tu nu te încadrezi printre aceștia, dar nu ești nici în spiritul atâtor confrați, care văd lucrurile diferit și nu așa cum ai considerat tu, că poate fi raza de lumină a adevărului tău! Adevărul are multe fețe, omule! Este adevărul meu, adevărul lui, al tău și așa mai departe.
Dascălul nu prea înțelegea ce dorea să-i spună, dar s-a simțit jignit când a fost situat între ageamii și pigmei, dar a trecut peste asta, deoarece filosofia lui despre fețele adevărului i s-a părut interesantă și ar fi vrut să intre în mecanismul gândirii fostului coleg, pe care crezuse că l-a cunoscut cândva. Îi căută privirea în timp ce în sufletul lui clocoteau cuvinte, pe care n-ar fi vrut să le rostească, dar uneori cuvintele au viața lor diferită de voința oamenilor.
- Bine, dar din câte știu eu adevărul este unul singur, și mai mult decât atât, tu nu vezi că nedreptatea urlă din toți rărunchii? Nu vezi cât este de hâdă și de nocivă? 
- Lasă-mă, dragă, cu lozincile tale moralizatoare! Să știi că mi-ai făcut ziua frumoasă pentru că nu credeam că mai există în lume naivi ca tine. Îmi vine să râd, dar nu o fac pentru că nu vreau să te simți jignit. Voi râde după ce ajung acasă. Ești de o naivitate antologică, dragă! Nu vezi că în lumea noastră cine vrea să urce își caută scară pe măsură…?
- Și dacă scara aceea este imorală și face mai mult rău decât bine? 
- Cui face rău? Ție o să-ți facă bine, așa că mai departe ce te interesează? Cu moralitatea, cu care o tot dai tu înainte, este altă poveste. Știi cum este proverbul acela: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”! Dar dacă ție îți place? Hm? Atunci cum este?
Râdea, sau doar scotea niște sunete ciudate ce imitau un hohot. Râsul acela din rărunchi, un râs vulgar, strident ca însăși figura din fața lui, îi răsuna în creier și-i zgâria dureros principiile. Acesta era omul care-i fusese prieten nedespărțit atâția ani! Acesta era omul cu care dorea să schimbe lumea în bine! Acesta era omul la judecata căruia ajunsese. Acesta era omul care împarte dreptatea fără să aibă nicio tangență cu ea. Privindu-l, cuvintele dascălului ezitau să fie rostite. „La ce bun să încerci să îndulcești un ocean cu un cub de zahăr?” se gândea zâmbind amar.  
- Ai ajuns să dai interpretare și adevărurilor care ne-au orientat viața și pe care noi ni le-am adoptat ca principii. Nu cred că mai este ceva sfânt, de vreme ce limita dintre bine și rău o anulezi complet. Nu este posibil să nu înțelegi că gândind așa faci rău și ceea ce este mai grav este că o faci cu conștiința împăcată. Îți aduci aminte cum gândeam noi, că omul conștientizând răul făcut are șansa să nu-l mai facă, să se îndrepte, dar, dacă nici măcar nu-l conștientizează, este dezastruos pentru că va persista în rău, convins fiind că drumul lui este cel salvator.
- Prea le analizezi tu pe toate! Salvator! Da, salvator pentru propria persoană, că doar în fond și la urma urmei fiecare trăiește doar pentru sine. Ce? Ai văzut tu pe cineva să fi suferit sau să fi murit în locul altuia, cu excepția lui Isus? Eu nu sunt Isus, omule!
Politicianul vorbea privind în cealaltă parte, dar atingându-i umărul, așa cum face părintele când îi spune fiului cu îngăduința celui experimentat, care poate face deosebirea dintre bine și rău: „n-ai greșit, dragul meu, dar altă dată să nu mai faci asta!” apoi continuă pe un ton de superioară constatare: 
- Faci filosofie de doi bani, așa cum o făceau cei din Antichitate. Acum sunt alte vremuri și alte… filosofii, alte doctrine… Lasă-i pe ceilalți cu ale lor! Dacă vrei, poți să răzbați și tu, dar nu așa! Tu aștepți „răsplata de apoi”, așa că mulțumește-te cu așteptarea… hi, hi… râde din nou cu gura știrbă parvenitul.
- Nu cred că este de râs! Cred că fiecare ar trebui să ne gândim că nu se știe măsura cu care ne vor fi măsurate faptele, dar cu siguranță că nelegiuirile și abuzurile vor fi grav sancționate.
- Cine va fi cel cu judecata? Păi tot noi suntem, frate! 
- Există o judecată supremă, care nu se orientează după legile voastre. Acolo este adevărul și dreptatea. 
- Bravo ție! Așa te vreau! Mulțumește-te cu asta! Lasă-ne pe noi cu judecățile noastre, că doar o singură viață trăim… Apropo, dacă tu crezi în judecata aceea, totuși, nu înțeleg de ce te macină gândul că a fost promovat cel care nu se încadrează în limite? Păi, ce? Suntem aici la patul lui Procust? Lasă că tu vei fi promovat după judecata despre care vorbeai mai înainte și în care crezi. 
- Ești cinic! Nu știu cum ai reușit să te metamorfozezi într-un ticălos, că doar erai un prieten bun, un om cu principii morale solide. Erai înainte de toate un Om.
 - Hi, hi! Și acum ce sunt? Dacă sunt un ticălos, de ce ai mai venit la mine? Ce poate să-ți facă un ticălos? Poate el să-ți facă dreptate? Nici vorbă! Nici nu vrea și… nici nu vrea.
- Am venit la cel care-mi era prieten. Am venit să văd cum se poate motiva încălcarea unui Regulament, pentru că este acolo un Regulament…
- Ești un naiv! Un mare, mare naiv! Repet asta până îți intră în căpățână. Păi, omule, Regulamentul este pentru cei ca tine! Oricât vă veți „înghesui” în articolele regulamentului respectiv, nu veți reuși să intrați pe poarta aceea rezervată altora… Știi? Ai avut și tu o oportunitate, ba chiar două, dar le-ai refuzat. Știi tu! Te-am chemat să-mi fii consilier... să te am aproape... dar tu nu, tu nu faci politică! Nu știi că și tăcând faci politică? Ai avut oportunități, dar nu le-ai folosit, așa că, ce să-ți fac? Se spune că doar o dată în viață trece pe lângă tine „un cal galben” cu un corn în frunte…
- Adică un inorog…
- Mda, mă rog, așa i s-o zice, că doar tu ești cel cu doctoratul pe bune, ha, ha! Află însă că dacă nu pui șaua pe el, se duce și nu se mai întoarce.
- Și ce-ai fi vrut? Să stau pe aproape și să profit de licitațiile care să-mi aducă avere încât să-mi școlez progeniturile prin cine știe ce școli cu nume sonor? Să-mi „scarmăn” toate alea prin  hotelurile și sălile, așa-numite, de studiu? Să mă ridic pe suferința altora? Nu! Asta niciodată!
- Nu știi că dacă nu dai, nu primești? Du-te la oricare magazin din lumea aceasta și vezi dacă-ți dă cineva ceva așa pe dai-boju. Nimeni! Nimic! Vrei să ai? Atunci, dai!
- Nu am ce să dau! Eu cred în adevăr, în bine și frumos!
- Bravo ție! Îmi vine să te aplaud, numai că nu ești pe scenă deschisă. Scena ta este închisă în utopia în care trăiești de o viață întreagă. Uneori s-a nimerit să ajungă și la tine câte un licăr din bunăvoința celorlalți. Doar atât. Nu te autoamăgi! Ești ca bietul Lazăr la masa bogaților… Și-apoi să știi că și sindicalistul are doctoratul…
- I-a fost anulat titlul, deoarece a luat câteva fraze de ici, câteva de colo, le-a însăilat și le-a făcut „operă”?
- Lasă, dragă! Nu a anulat nimeni nimic… Are copertă? Are tot ce trebuie pe prima pagină? Are numărul de pagini și culoarea potrivită? Are bibliografie? Are o recomandare cu „ecou”? De aici încolo, gata! Cine are timp și disponibilitate să citească toate tâmpeniile doar de florile cucului, vorba Chiriței? Unii spun că nu se bagă în a susține pe cineva, dar o fac și nu chiar discret. Alții își vând cuvintele pe valută! Ehe! Păi, dacă vrei să le arăți celorlalți cât ești de bun și de talentat, trebuie să rogi pe cineva, care are la beregată „microfon”, să pună o vorbă, să spună cât ești de special. Crezi că se vor ridica pigmeii să spună că nu este așa? Ia, să îndrăznească! Păi, le zboară „titlul” și caviarul de subsioară!
- Eu nu înțeleg ce tot îndrugi acolo! Eu eram nemulțumit că, deși mă încadrez în articolele regulamentului, am fost șters de pe listă, iar tu îmi înșiri verzi și uscate.
- Nu înțelegi și nu vei înțelege niciodată, pentru că nu suntem pe aceeași lungime de undă! Eu sunt sus, aici unde se vorbește așa-zisei elite, tu ești jos, acolo unde se tace, așa că, mulțumește-te cu cât este și, vorba aceea, „ciocul mic!”
Dascălul a înțeles că nu înțelege nimic din tot ceea ce se întâmplă dincolo de catedra lui, dincolo de ușa apartamentului lui, dincolo de rafturile bibliotecii lui...

Autor: Silvia Bodea Sălăjan