Aboneaza-te la newsletter





Magia Daciei învolburate

Aprilie 2021

Suntem datori celor de azi și, mai ales, celor de mâine cu o stăruitoare cercetare și o dezvăluire exactă a originii noastre, pentru că suntem o seminție aleasă și greu încercată; pentru că adevărul istoric biruie orice fel de prejudecăți; pentru că strămoșii nației române nu trebuie condamnați la uitare.
În esență, aceasta este profesiunea de credință a prozatorului Florin Horvath care își continuă temerarul proiect, intitulat Cartea neamului, odată cu publicarea unui alt roman „cu iz de străvechi”, Acolo unde se-nfiripă iertarea (Zalău, 2021). 
După o temeinică și laborioasă documentare (similară aceleia din volumele Nașterea Daciei și Testament din țara lucrurilor ascunse), autorul reînvie pe de o parte simplitatea și măreția Daciei păstrătoare a legilor lui Zalmoxis, pe de altă parte lăcomia și trufia Romei coborâtoare din zei, respectiv dorința ei de expansiune. Astfel, în nu mai puțin de 55 capitole, scriitorul prezintă, în paralel, o perioadă importantă din istoria Imperiului Roman, condus de Marcus Ulpius Traianus (98-117) și a regatului Daciei, stăpânit de neînfricatul Decebal (87-106).    
Informațiile geografice sau istorice, ingenios contopite în fluxul narațiunii, sunt copleșitoare prin multitudinea și minuțiozitatea lor, iar rolul acestora este de a conferi autenticitate și, totodată, de a reconstitui, cât mai fidel, o epocă de mult apusă. De pildă, printre multe altele, aflăm despre Imperiul Roman că dispunea de 29 legiuni, depășea ca suprafață 10.000 de kilometri pătrați, având o populație de aproximativ 50 milioane de locuitori dintre care un milion și jumătate trăiau la Roma. De asemenea, capitala Imperiului impresiona și ea prin edificiile sale: 40 arcuri de triumf, 1352 fântâni, 1000 băi publice, 11 terme grandioase, 28 biblioteci, 350 statui din bronz, 160 statui de aur și fildeș, 25 statui ecvestre, 15 obeliscuri etc. Tot pe atât de generoase sunt însemnările despre cariera militară a lui Traian sau despre celebrele realizări din vremea acestuia: podul peste Dunăre, construit de Apollodor din Damasc; Forumul lui Traian; monumentul de la Adamclisi ș.a. Merită, apoi, remarcată creionarea unor personalități ale culturii romane cum ar fi istoricul Tacitus și eruditul Plinius cel Bătrân.
Dacă Roma este lumea civilizației urbane (dar și a desfrâului, și a culiselor politice), Dacia e, rând pe rând, o lume primordială; o binecuvântată Grădină a Maicii Domnului; o „gură de rai” a lui Zalmoxis (acea fabuloasă „poartă solară”) în care Muntele și Lupul rămân principalele simboluri ancestrale. Muntele ascunde în inima lui un imens calup de aur – tezaurul dacic, păzit de scheletul unui uriaș. Tot aici, în Munte, trăiește Ostara (faimoasa „lecuitoare” și clarvăzătoare). Dacii cred în profețiile sale și îi spun Maica Muntelui. Nu în ultimul rând, Dacia este protejată de Marele Lup Alb (care îl ucide pe trădătorul Bicilis) și e guvernată de tradiții nestrămutate. Tradiția spune că o dată la cinci ani, în ziua de 23 iunie, conducătorii celor 40 de dave (cetăți) se întâlnesc la Sarmizegetusa pentru a săvârși un ritual numit „Cina celor aleși”. Pentru buna administrare a regatului, căpeteniile aduc lingouri de aur cu însemnul davei lor. La nevoie, tot conducătorii davelor își aleg regele, ultimul „ales” fiind însuși Decebal. 
Miezul cărții îl reprezintă cele două războaie daco-romane (101-102 și 105-106), iar talentul romancierului Florin Horvath iese în evidență, îndeosebi, aici. Descrierea uneia dintre bătăliile purtate în trecătoarea Tapae (considerată Poarta de Fier a Transilvaniei) denotă o rarisimă forță de sugestie grație imaginilor dinamice și redă, cu acuratețe, haosul infernal, vuietul brazilor prăbușiți peste legiunea romană, zgomotul armelor ce se frâng aducând moartea: „Generali și veterani, pedeștri, călăreți și centurioni, se învălmășesc într-o debandadă cumplită. Bolovanii și brazii seculari se abat iar ca o pedeapsă neiertătoare… Un nou chiot cutremură valea! De data asta, dacii coboară ca niște stihii peste strâmtoarea morții. Se urcă fier pe fier, oțelul falxurilor încearcă tăria scuturilor romane. Zalele cedează, coifurile se despică și scrâșnetul greu al lăncilor se frânge în izbitura ghioagelor”.
Pe tot parcursul campaniilor întreprinse de împăratul Traian în Dacia, atmosfera e una tensionată, ritmul narațiunii este unul trepidant, scriitorul lăsându-se parcă prins în mrejele propriei sale ficțiuni; o ficțiune ce surprinde, cu multă finețe, neliniștea și totodată zbuciumul sufletesc al lui Decebal, viclenia ori dârzenia dacilor înfrățiți cu natura. Nu trebuie neglijată nici intriga pe cât de aventuroasă, pe atât de captivantă a romanului grație ineditului unor episoade: Decebal are un frate geamăn (Liman) care luptă în cealaltă parte a Daciei; umbra Bătrânului din Munte înfioară Senatul Roman; deghizat în centurion, Valerius (alias Vălurel) îl capturează pe generalul Longinus etc.
Uneori sprintenă, alteori domoală, cursivitatea solemnă a scriiturii ne amintește de cronicarul Miron Costin, prin cumpănirea înțeleaptă a faptelor și întâmplărilor din vechime, supuse nu voinței omului, ci vremurilor vitrege, de mare cumpănă. Inclusiv zăbava aceasta asupra cuvintelor (îndelung meșteșugite) și, mai cu seamă, conștiința importanței relevării prin scris a cvasiuitatului (ori nedoritului!) adevăr istoric îl apropie pe Florin Horvath de marele cărturar moldovean, fiindcă romancierul crede și el – cu fermitate – în „puterea slovei ce rămâne”.
Când armele tac, Muzele se întorc, iar paginile de proză se lasă cuprinse de realismul liric, izvoditor de frumuseți nebănuite: „Streșinile începeau să lăcrimeze după amintirea iernii trecute”; „Singurătatea lui Decebal e zdrențuită de potopul copitelor”. E un semn că poetul din tinerețe nu a fost pe deplin uitat...
Scrisă cu ardoarea iubitorului de țară și neliniștea căutătorului de adevăruri, Acolo unde se-nfiripă iertarea este o carte subtilă despre magia Daciei învolburate; o carte plină de naturalețe, ce răscolește trecutul eroic și trezește sentimentul demnității naționale…

Autor: Marcel Lucaciu