Aboneaza-te la newsletter





Octavian Goga – „Poetul pătimirii noastre“ (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938)

Aprilie 2021

La ceas aniversar – 140 de ani de la nașterea sa – aducem un modest omagiu poetului Octavian Goga, patron spiritual al Colegiului Național „Silvania” – Zalău. Ecoul vieții și operei sale impresionante străbate prin veacuri până la noi și ne îndeamnă să-i păstrăm vie memoria
La Rășinari, în casa bătrânească de pe „ulița popilor”, într-o familie de intelectuali, printre cărţi şi discuţii despre patriotism şi unire, avea să se formeze cel care a rămas în istoria literaturii române drept „poetul pătimirii noastre”. În jur, tărâmul fermecat al Transilvaniei, care i-a insuflat admirația picurată în versuri de dor și speranță în renașterea neamului său: „La noi sunt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă;/ La noi atâția fluturi sunt/ Și-atâta jale-n casă…/ Avem un vis neîmplinit,/ Copil al suferinței,/ De jalea lui ne-au răposat/ Și moșii, și părinții…” (Noi).
Încă din primii ani ai copilăriei, dus de mână de părinții săi cărturari, a cutreierat cu ochii larg deschiși spre adevăruri istorice dureroase, așa cum mărturisește mai târziu: „Soarta a vrut să iau de la început contact cu realitatea – găsindu-mă pe coloana vertebrală a românismului”.
În perioada adolescenței și mai apoi a studenției la Budapesta și Berlin, a fost intens străbătut de fiorul sentimentelor patriotice: „Am fost toată vremea un revoltat pentru nedreptățile care loveau poporul...”; „Am trăit sub presiune, am protestat, m-am bătut, am scris poezii revoluționare…” Gândurile și versurile sale se întorceau mereu spre pământul natal: „Satul îmi apărea de departe ca o insulă de salvare senină și onestă”. Pe de altă parte, intuia marile frământări ale istoriei: „Mi se părea că trebuie o zguduire puternică să ne aducă la matca noastră”.
Volumul de debut, Poezii (1905), se deschide cu poezia programatică, Rugăciune: „Nu rostul meu, de-a pururi pradă/ Ursitei maștere și rele,/ Ci jalea unei lumi, Părinte,/ Să plângă-n lacrimile mele”. Mărturisirile literare surprind aceeași intenție de a se autodefini drept „un răscolitor de mase”, „un semănător de credințe și biruințe”, „un simbol al vegherii neadormite”.
Ideea eliberării naționale și sociale a Transilvaniei s-a imprimat adânc în conștiința poetului Octavian Goga, contopindu-se cu crezul său artistic. Portretele țăranilor și intelectualilor par coborâte din vechile icoane, meditațiile asupra destinului lumii rurale se desăvârșesc profetic în versuri ce amestecă resemnarea cu protestul și avertismentul istoric: „Dar de ne-om prăpădi cu toții,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni!” (Oltul)
Poetul din Rășinari este un demn continuator al tradițiilor Școlii Ardelene. Acest lucru se vede cu ușurință în volumele Ne cheamă pământul (1909) și Cântece fără țară (1916). Activitatea febrilă desfășurată în pragul Primului Război Mondial demonstrează vocația sa autentică de tribun. În misiunile diplomatice încredințate a pledat pentru intrarea României în luptă pentru eliberarea Transilvaniei și realizarea visului secular al neamului, Marea Unire.
Reflecțiile poetului erau întemeiate şi constituiau entuziasmul care prinsese glas din „dragostea şi ura” de veacuri ale poporului, cântate în versuri nemuritoare: 
„Eu sunt oftatul care plânge 
Acolo-n satul meu din deal, 
Sunt țipătul muiat în sânge 
Al văduvelor din Ardeal. 
Sunt solul dragostei şi-al urii, 
Un visător de biruinți, 
Ce port blestemu-n cerul gurii, 
Drept moștenire din părinți”.  
(O. Goga, Fără țară, în Românul, nr. 17/1918)
 
Poet național în toată puterea cuvântului, Octavian Goga a gravat pe stindardul identității naționale emblema de noblețe, patriotism și talent, cum numai un ardelean cu suflet zbuciumat și sensibil putea să o facă: „Am fost proroc, pe drumul din pustie,/ Când zilele mureau nemângâiate.../ Am fost proroc, izvor de apă vie,/ Toți m-au băut de friguri și de sete”.
 
Dicționarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
Octavian Goga, Poezii, Editura Litera, 2010.
Octavian Goga, Lumina și cântul, Album editat de revista Transilvania, Sibiu, 1981.

Autor: Voichița Lung