Aboneaza-te la newsletter





Nume de cod: Stroboscopul

Aprilie 2021

21 de zile, 
Bogdan Brătescu
 
La debutul din 2004, cu romanul Triumful, Tudor Urian remarca trăsăturile prozei lui Bogdan Brătescu, unele tributare experienței de jurnalist: cursivitatea frazei, eleganța naturală a stilului, imaginația narativă debordantă, componenta eseistică și umorul discret. 16 ani mai târziu, Robert Șerban fixa, pe coperta a patra a volumului apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2020, formula narativă identificată în romanul 21 de zile, pe aceiași piloni: „Excelent povestitor, Brătescu scrie alert, cu șarm, umor și naturalețe (...)”. 
La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, prin romanele apărute mai cu seamă în 2020, s-au simțit reverberațiile încă puternice ale momentelor care, dincolo de implicațiile social-politice, au schimbat, de multe ori definitiv, destinele celor care, aflați în contexte profesionale sau familiale diferite, au trăit distinct personal dramaticele vremuri ale comunismului. Citit imediat după romanul În așteptare, scris de prozatorul, istoricul și criticul literar Mihai Zamfir, volumul lui Bogdan Brătescu mi-a oferit o alternativă diferită, deopotrivă stilistic și narativ, a aproximativ aceleiași perioade. 
Cu acțiuni derulate, în mare parte, în același spațiu bucureștean, cu implicarea unor personaje ce funcționează în medii intelectuale, pasionate de domenii artistice variate, dar care se intersectează, definitoriu, și cu alte categorii sociale, cele două romane reflectă, prin utilizarea unei metode relativ asemănătoare, pe care aș asocia-o stroboscopiei, segmente, secțiuni transversale ale existenței personajelor. Dacă în cazul romanului lui Mihai Zamfir, capitolele urmăresc, alternativ, viețile unor personaje ce locuiesc în aceeași clădire, în romanul 21 de zile, sunt decupate trei săptămâni din viața personajului central Liviu Alexe, personaj-narator, surprins în trei ipostaze distincte, atât profesional (ca angajat, pe postul de primitor-distribuitor la Teatrul Satiric Muzical „Constantin Tănase”, ca proaspăt admis la secția Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București și ca student în anul I la mult râvnita facultate), cât și personal, sentimental (ca aspirant la statutul de prieten al fascinantei Livia Bratu, în primul concediu la mare alături de iubita Livia Bratu și în apropierea evenimentului care ar fi legalizat relația celor doi viitori părinți). 
Un mai mult sau mai puțin vizibil joc numerologic țese paginile romanului, căci cele 21 de zile sunt prezentate în 21 de capitole, câte 7 capitole pentru fiecare sejur narativ: 28 aprilie-4 mai, 7-13 iulie, 16-22 decembrie. Jocul continuă și în paginile cărții, căci, dacă e să identificăm doar două prezențe semnificative ale acestui număr, 21 de ore îl despart pe Alexe de prima întâlnire stabilită cu viitoarea sa iubită, la finalul primei părți a romanului și 21 decembrie se dovedește a fi data fatală pentru cea care, cu exotismul, umorul și puritatea ei l-a fascinat chiar de la primul eveniment la care au participat amândoi. 
Multe moduri de înțelegere și de interpretare a formulei romanești m-au tentat, în timpul lecturii, căci prolixitatea cărții e, întrucâtva, intrigantă. Similitudinea număr capitole-număr de zile face tentantă analiza cărții din perspectiva unei opere cu intenții de jurnal „în fărâme”. Consemnarea subiectivă, ritmul susținut, atitudinea autocritică ar susține calitatea de fals jurnal al personajului, însă toate acestea sunt puse în umbră de secvențele eseistice, de problematizări, meditații pe cele mai variate și contrastante subiecte: soarta echipelor rivale favorite Steaua, yoga, aspecte filosofice ale existenței, destinul artistului. Lor li se adaugă secvențe narative ample, care par, mai degrabă, reportaje sau filme antedecembriste ce surprind specificul activităților din birourile unui teatru central, profilul angajatului la stat, ridicolul manifestațiilor populiste, prilejuite de evenimentele importante pentru comuniști, penuria din perioada comunistă, tipicul concediu la mare, pe cont propriu, într-o stațiune românească, relația părinți-copii, șef-subordonat. Dialogurile ample, savuroase, ce surprind realist vremurile și reflectă revelator talentul scriitorului susțin puternic senzația de roman ce valorifică tehnici cinematografice. De altfel, această particularitate a romanului m-a condus spre ceea ce am considerat a fi metoda vizibilă în roman, cea specifică stroboscopiei, ce presupune observarea mișcărilor periodice la intervale de timp regulate, puțin mai mari decât perioada lor, fie prin luminare intermitentă și observare continuă, fie cu iluminare continuă, dar cu observare intermitentă. 
Atent observator al caracterelor umane, al deficiențelor sistemului comunist, punctând cu fiecare prilej cutumele condamnabile și restricțiile absurde, fără a-și asuma însă poziția incomodă de violent, vocal detractor, naratorul-personaj luminează și observă intermitent  propriile reacții, comportamente, atitudini, cu o dezinvoltură tipică povestitorului rasat, puțin credibilă dacă avem în vedere cei 21 (sic!) de ani ai personajului. Dilatate, uneori dincolo de firești granițe, prin inserțiile meditative sau retrospective, cele 21 de zile aduc în prim-plan situațiile-tip, locurile comune ale existenței sub comunism, surprinse însă cu umor și cu o seninătate ce dovedește puterea naratorului de a se detașa de acea încrâncenare dăunătoare a eternului revoltat, care ar fi denaturat imaginea acelor vremuri.
Lectură facilă, plăcută, răspunzând așteptărilor multor tipuri de cititori, romanul lui Bogdan Brătescu e o panoramă a unei perioade apuse, dar încă vii în conștiința și în memoria afectivă a multor (supra)viețuitori care mai poartă povara crimelor, a dramelor din acele însângerate zile ale lui decembrie 1989. 

Autor: Carmen Ardelean