Aboneaza-te la newsletter





Sticlă spartă la Casa Vilma

Aprilie 2021

Vântul a răscolit pubelele și s-a auzit zgomot de sticlă spartă. El mergea departe cu trenul. A ieșit pe culoar și și-a aprins o țigară. La sfârșitul călătoriei a ajuns la Casa Vilma. Cum cine? Personajul/autor omniscient din cartea lui Ioan-Pavel Azap – Zgomot de sticlă spartă, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020, cu ilustrații de Cristian Cheșuț (absolut excepționale). 
E al doilea volum de proză, după Câteva ore din viața ta, apărut în 2007 la Galaxia Gutenberg. Cu stilul său inconfundabil, răsfățându-se, Pavel mi-a scris drept autograf în 2007 că… „după ce vei citi postfața, te vei lăsa de proză”! De proză tot nu m-am lăsat, dar nici nu m-am oprit din lecturarea cărților lui Azap. Câte cărți de poezie, proză, cronici de film, interviuri, dialoguri a scris? Vreo 22, cred. E mult, e puțin? Deci ce scria în acea postfață Radu Țuculescu? Că prozele „sunt de un realism frust, nemachiat, cu un bun dozaj al ritmului și contrapunctului”. Să nu uit: pe coperta a patra scria Victor Cubleșan că Pavel povestește „fără încrâncenare, fără superioritate (…) despre acele mii de mărunțișuri care în ultimă instanță se constituie în viața ta sau a celui de lângă tine”. Da, Pavel nu intelectualizează forțat, alunecând spre parfumul unui timp revolut, cu o oralitate de invidiat. Din când în când întâlnim paranteze în mijloc de frază. Care ironizează, atenuează, neagă, într-o pendulare specifică. Ironie, satiră, rigoare, fragmentarism și, mai ales, plăcerea de a povesti. Secvențe în stil cinematografic (se putea altfel?), dialog firesc, colorat, schimbări auctoriale (spre persoana a doua), plus arta portretului. Un exemplu: Maiorul avea „o față comună, prelungă, părul, tuns regulamentar la ceafă și la tâmple, ascundea sub chipiu un smoc rebel… buza superioară îi era împodobită de o mustață subțire, neagră, à la Raj Kapoor, ieșită din modă, care, în loc să-i dea un aer caraghios, îi sublinia și mai mult figura comună” (p. 36).
Trenuri, votcă, țigări, ploaie, ninsoare – elemente recurente, mereu reconsiderate, „filmate” din unghiuri insolite. Proza O trilogie ne duce cu gândul la un scenariu minimalist, cu o încheiere pe măsură: „WC-ul continuă să emane mirosuri fetide”.
Mă bucur că la proza finală scrie „fragment”, deoarece Casa Vilma poate deveni un roman. O călătorie atemporală, un mister de catifea, ieșire din cotidian, nori tonici, culori dintr-o copilărie uitată și frunzele care cădeau ca o ploaie, acoperind masa… totul… Exact: cinefilul Azap, cu știința filtrării exacte. Volumul seduce cititorul printr-o nostalgie convingătoare, dar mai ales prin nespusul incitant. Ioan-Pavel Azap reinjectează poveștile lumii cu ritmuri sensibile și tainice.

Autor: Alexandru Jurcan