Aboneaza-te la newsletter





Filmografiile Simonei: Adú (2020)

Mai 2021

Gen: dramă  
Durată: 1h 59 min
Regizor: Salvador Calvo  
Scenarist: Alejandro Hernández
Roluri principale: Luis Tosar, Álvaro Cervantes, Anna Castillo
Filmat în: Benin, Spania, Maroc
Limbi vorbite în film: engleză, franceză, spaniolă
Premii și nominalizări: filmul a obținut douăzeci și trei de nominalizări și șase premii. Roque Baños a obținut un premiu pentru Cea mai bună coloană sonoră (CEC Awards), Moustapha Oumarou și Adam Nourou câte o nominalizare pentru Cel mai bun actor nou la același festival, iar Luis Tosar și Álvaro Cervantes au primit pentru Cel mai bun actor câte un premiu în Competiția Iberică CinEuphoria. Un premiu Gaudi a fost decernat întregii echipe de producție, aceeași echipă care a strălucit și la premiile Goya unde, alături de Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor debutant (Adam Nourou) și Cea mai bună coloană sonoră nu a făcut decât să valideze prin multitudinea de categorii la care s-a distins succesul la public și în fața criticilor de specialitate.

Relativ tânăr, regizorul spaniol Salvador Calvo este însă cunoscut și premiat pentru filmele sale Masala (2007) și Maras (2019), pentru care a câștigat premiul juriului la Festivalurile de film din Alicante, Zaragoza, dar și o nominalizare la Goya și Forqué. Preocupat de aspectele din istoria Spaniei, el reușește să trezească în mintea spectatorilor emoții nealterate și să înfățișeze aspecte dureroase ale unei realități în fața căreia, de cele mai multe ori alegem să închidem ochii. În Adu (2020), palierele narative se bifurcă pentru că această realitate de care am pomenit are fațete multiple. În vârtejul unor evenimente aproape incredibile, dar tragice, sunt surprinși fără aparent nicio legătură doi frați, care sunt nevoiți să plece de la casa părintească, un tată și o fiică a căror legătură emoțională pare definitiv fărâmițată și un polițist a cărui conștiință trebuie să se împace cu o slujbă care nu permite erori (nici măcar de imagine).
Secvența cu care se deschide filmul e aceea a unui gard acoperit de sârmă ghimpată care desparte teritoriul spaniol de orice încercare a imigranților africani de a pătrunde în țară și peste care câțiva oameni încearcă să treacă. Într-o lume modernă, în care astfel de garduri sunt în egală măsură elemente de propagandă politică, bariere de protecție, dar și ultimul obstacol în calea unei vieți mai bune/ mai sigure, simbolistica lor ține de zona pe care sociologii o numesc Celălalt. Astfel, Celălalt e în mentalitatea lipsită de termeni de comparație și anxioasă, străinul care amenință un echilibru (identitar, economic, genetic) și care trebuie ținut la distanță cu orice preț. Atunci când Europa a fost covârșită de valul de refugiați sirieni care au mărșăluit sute ori mii de kilometri pentru a ajunge într-o țară mai bogată și primitoare, ne-am aflat în fața unei forme acutizate de inechitate economică, de disperare. Fiecare dintre acești imigranți are propria sa poveste și aici, în această peliculă, ne întâlnim cu Adu, un copil de șapte ani, care fuge împreună cu sora sa de acasă. Adu (Moustapha Oumarou) e inocent și cuminte, dar și martor accidental la omorârea unui elefant pentru fildeșii săi. Teroarea braconierilor se revarsă asupra familiei sale și Adu e purtat de apele acestui torent spre nicăieri. Străbate câteva teritorii africane, își pierde sora într-o inimaginabilă călătorie clandestină cu avionul, înoată în apele reci ale Mediteranei și se împrietenește cu Massar (Adam Nourou), un adolescent care-și dorește și el să scape de traumele trecutului și să ajungă-n iluzoria Europă. Filmul este desăvârșit la nivel vizual, iar petecele diverse de civilizație și peisaj pe care cei doi le străbat sunt un prilej cinematografic excelent pentru a crea atmosfera peliculei.
În paralel, filmul ni-l prezintă pe Gonzalo, un spaniol care lucrează într-o rezervație din Camerun, și care ajunge prea târziu la locul în care fusese ucis un elefant. Nu găsește acolo decât carcasa animalului și o bicicletă de copii, abandonată, pe care o păstrează pentru fiica lui. Sandra e o tânără pentru care relația cu tatăl său e mai degrabă formală și-n această pânză de absențe care se țese din ce în ce mai evident, ea-și găsește refugiul în droguri. Ele sunt un substitut pentru o realitate pe care o percepe distorsionat.
Mateo e un polițist măcinat de o problemă de conștiință, dar care n-a încetat să fie autentic. În lumea în care trăiește, dramele cu care se confruntă zilnic ar trebui să se estompeze. Și poate că o fac. Drumurile personajelor se vor intersecta fugitiv, fără ca vreunul să realizeze impactul pe care fiecare îl are asupra Celuilalt.
Filmul e emoționant. Moustapha Oumarou nu e un copil actor care să fi trecut prin castinguri, împins de la spate de părinții dornici de faimă. Se pare că în Beninul natal, jucându-se pe străzile pe care echipele de filmare se pregăteau să toarne un film, s-ar fi dus direct, curios la oamenii aceia ciudați. Și se mai pare că în pofida faptului că pentru film s-au prezentat mii de copii, puștiul acesta grozav ar fi fost ales anume. 
Cu siguranță rolul e al lui și e fenomenal, iar pentru mine, interpretarea sa e seva filmului. M-a impresionat, de asemenea, și Adam Nourou, dar dintr-o altă perspectivă: prins între două vârste, personajul pe care-l interpretează e capabil de sacrificiu și e înfrânt în serii alternative de secvențe cinematografice. Dacă Adu e inocență pură, Massar e un mic magician prietenos ale cărui trucuri vorbesc despre cruzimea lumii în care aceste suflete sunt aruncate. 
De foarte bună calitate, ca multe dintre filmele spaniole pe care le-am văzut în ultimul timp, acesta are menirea de a deschide o fereastră spre lumea pe care o ignorăm constant. E un semnal de alarmă realist într-o Europă solipsistă. Este un film care excelează vizual și aduce în prim-plan o lume al cărei patos pare că încearcă să traverseze gardul de sârmă al confortului în care noi, cu toții trăim.

Autor: Simona Ardelean