Aboneaza-te la newsletter





Povestea copiilor arheologi

Mai 2021

Florin Micu, inginer constructor șimleuan, în vârstă de 70 de ani; pasionat din copilărie de istorie și mai ales de cea a locurilor natale și a moștenirii acestora, a fost nominalizat de către arheologul Horea Pop, șeful secției Cercetare Științifică din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, pentru descoperirile sale din anii copilăriei, cu prilejul celebrării centenarului Liceului Simion Bărnuțiu din Șimleu Silvaniei. 
A.V.M.: Ce a născut în grupul copiilor de pe strada Crinului pasiunea pentru arheologie? 
F.M.: Totul a pornit de la istoria descoperirilor arheologice celebre din jurul Şimleului, în special tezaurul de monede de aur descoperit cu puțin înainte de 1800 de către alți doi copii români, Petru și Simion Bocor, tot pe dealul nostru, Măgura, tezaur expus la Muzeul de Istorie și Artă „Kunsthistorisches” din Viena. Interesul grupului nostru pentru căutările arheologice s-a născut în vreme ce mergeam în expediții spre locurile etalon ale Șimleului: Copacii de Lege, Fântâna Turcului, Piatra Înșoimului, Băile de la Pocoltău... Am mai săpat și în zona Castelului lui Sigismund Báthory, dar fără succes. Am identificat două zone de locuire aflate la distanță de 100-200 de metri între ele; arealul era locuit dinainte, în zona din jurul orașului Șimleu Silvaniei fiind găsite urme ale unor așezări neolitice. Noi doream să găsim fragmente ceramice inscripționate, dar nu am găsit decât elemente de lut ars, simple. 

A.V.M: Vă interesa o anumită perioadă istorică?
F.M.: Preocupările noastre au început cu Evul Mediu şi treptat am ajuns la perioada romană şi dacică. La momentul când am început noi căutările pe Măgură, circulau câteva poveşti legate de tezaurele de aur şi argint descoperite în zonă, în special despre cel mai celebru, de care am amintit, care a fost descoperit la Şimleu şi acum e la Viena. Dacă a ajuns acolo, ne era clar că avea o mare importanţă. Auziserăm de castrul roman de la Porolissum, de zona care era împrejmuită, zona de aliniament de apărare de pe Meseș, știam că de pe Măgură, din Șimleu, se vede atât Meseșul, cât și Porolissum. 

A.V.M: Cum a început aventura copiilor arheologi? 
F.M.: Prin anii ’60 am urcat pe Măgură, împreună cu alți adolescenți, unde am găsit urme de construcție, de locuințe, n-aș putea spune că de cetate, negăsind  ziduri de apărare cum erau cele de la cetatea medievală din Șimleu sau, cel puțin, nu am avut noi posibilitatea de a ne crea o imagine de ansamblu. Prima noastră zonă de cercetare de pe Măgură era în apropierea unui observator făcut din lemn, urcând latura dealului dinspre strada Crinului, unde am descoperit și primele fragmente de vase. În altă zonă în care am găsit cioburi de vase, în vecinătatea locului denumit Fântâna Turcului, am dat la iveală urme de vetre de foc. Fragmentele de vase găsite le-am adus acasă și am încercat să le reconstituim, lipindu-le cu un soi de lac de tâmplărie, fără prea mare succes. Nu am găsit niciunde obiecte întregi, ci doar cioburi. Din ceea ce am putut reconstitui pot aminti un vas asemănător unei fructiere, găsind un picior cilindric ce se continua cu un platou.

A.V.M: Ce s-a ales de fragmentele descoperite de copiii Măgurei?  
F.M.: La mijlocul anilor ’60, când liceului i s-a dat numele „Simion Bărnuțiu”, unul dintre profesori a organizat o expoziție și noi, cei ce fuseserăm în expedițiile de pe Măgură, am dus acolo fragmentele pe care le găsiserăm, să nu se piardă. Nu știu dacă se mai află undeva acele exponate. Interesant este că noi am descoperit vetrele de foc pe Măgură, nu unde ar fi fost normal, în zona citadină a Șimleului. Poziția pe care am găsit vetrele de foc și fragmentele este una înaltă, strategică, nicidecum specifică așezărilor, aflate mai degrabă în vale, la adăpost. 

Autor: Alice Valeria Micu