Aboneaza-te la newsletter





Muzeul Județean – trecut, prezent, viitor

Mai 2021

Fondat în urmă cu șapte decenii, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău s-a dezvoltat și consolidat permanent. Referitor la evoluția, patrimoniul, proiectele și perspectivele instituției culturale, Corina Bejinariu, managerul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, ne-a acordat un interviu.

„Muzeul nu este doar un depozitar de obiecte, ci o veritabilă instituție de cunoaștere”

Rep.: Doamnă Manager, pentru început, spuneți-ne câteva cuvinte despre momentele cheie din istoria muzeului… 
Corina Bejinariu: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a fost înființat în data de 15 mai 1951, la vremea respectivă muzeu raional, iar Vasile Lucăcel a fost numit în funcția de director. La înființare, muzeul din Zalău nu dispunea de piese și nici de local, dar bogata zonă arheologică și etnografică din Sălaj scotea la iveală în fiecare an materiale care, în lipsa unei instituții specializate, luau drumul altor orașe, precum Cluj, București, Deva, Blaj etc. În august 1951, muzeul obține o locație pentru organizarea unei expoziții de bază, situată la etajul clădirii din str. Crinului, nr. 2 (Foto 1). Este vorba de patru încăperi modeste. În acest context, un muzeograf, care era și director, în persoana lui Vasile Lucăcel, și o supraveghetoare vernisau, la 1 august 1952, prima expoziție de bază a muzeului în două dintre cele patru spații alocate, beneficiind de o suprafață de expunere de aproximativ 72 m2.
Până la Revoluția din decembrie 1989, în evoluția muzeului se disting mai multe etape: 1951-1955; 1956-1965; 1966-1976 și 1976-1986, când are loc ultima reorganizare a expoziției de bază, în conformitate cu rigorile ideologice ale vremii. Ca urmare a creșterii colecțiilor prin donații (Leontin Ghergariu, Ana Teleki), achiziții (Silviu Papiriu Pop, Szekely Bela), cercetări arheologice în principalele situri din județ, dar și prin alocarea unui nou spațiu expozițional (actuala locație), în intervalul de timp 1956-1976 au loc trei reorganizări semnificative ale expoziției de bază (1956, 1961, 1971). Începând cu anul 1955 s-au primit, în mai multe etape, pentru organizarea expoziției de bază a muzeului, câteva încăperi în actualul sediu din strada Unirii nr. 9 (Foto 2), clădirea fiind repartizată muzeului în anul 1969, când se fac reparații capitale și se începe amenajarea unei noi expoziții de bază cu trei secții distincte: istorie veche (arheologie), artă populară (etnografie) și artă plastică. Noul muzeu își vernisează expoziția de bază în august 1971 și nu suferă modificări importante până în anul 1986. În urma inițiativei și donației maestrului Ioan Sima, la 9 iulie 1981 se deschideau porțile Galeriei de Artă (Foto 3), care îi poartă numele. Ea beneficiază de un spațiu nou, situat pe strada Gheorghe Doja, nr. 6, în fosta clădire a Băncii Naționale.
O nouă organizare a expoziției de bază are loc în anul 1986, dictată de către conducerea superioară de partid. Astfel, în locul Colecției de artă contemporană, care se mută în noul corp de clădire construit în continuarea Galeriei de Artă „Ioan Sima”, partidul unic (Partidul Comunist Român) impune organizarea unei expoziții de istorie contemporană, în fapt o sală cu „marile” realizări ale epocii „de aur” (Foto 4). Expoziția a fost vernisată la 9 mai 1987 și s-a păstrat în această formă până după Revoluția din decembrie 1989. În anul 1990, în măsura posibilităților din acea perioadă, expoziția de bază a fost reorganizată, res-pectiv a fost desființată expoziția dedicată „epocii de aur”, care a devenit sală de expoziții temporare și depozit. În urma reorganizării secției de artă, prin restructurarea spațiilor și a tematicii de expunere, s-a eliberat un spațiu în care a fost organizată expoziția permanentă de „Lepidoptere exotice”, cu materialul aflat în depozitele muzeului și achiziționat în anii anteriori de la colecționarul zălăuan, Takács Adalbert.
Din cauza dificultăților tranziției și a problematicei situații financiare, expoziția de bază nu a suferit modificări semnificative până în anul 2010. În perioada 2010-2014 clădirea secției de istorie „Vasile Lucăcel” s-a aflat în reabilitare totală. Tot în această perioadă au fost construite laboratoare moderne de conservare și restaurare. Odată cu reabilitarea clădirii a fost reorganizată și expoziția de bază, fiind redeschisă publicului vizitator în data de 15 mai 2014, cu ocazia Zilelor Muzeului (Foto 5 – 6).
Rep.: Ce importanță are Muzeul pentru județul Sălaj și pentru nord-vestul Transilvaniei? 
C.B.: Categoric că muzeul este instituția care, prin patrimoniul deținut și informațiile documentate, furnizează principalele elemente ale construcției identitare specifice zonei. Astfel, atât pentru cei din comunitatea sălăjeană, cât și pentru cei aflați în trecere este locul unde pot descoperi ceea ce a definit zona de-a lungul timpului în toată devenirea sa. Mai mult, competențele deținute la nivelul resursei umane specializate, fie că vorbim de cercetători, muzeografi sau restauratori, asigură garanția rigorii științifice informațiilor livrate, dar și pe cea privind calitatea păstrării și comunicării patrimoniului muzeal. Este important de subliniat că muzeul nu este doar un depozitar de obiecte, ci o veritabilă instituție de cunoaștere, întrucât funcția exploratorie, metodologia științifică ne permit nu doar să prezentăm evenimențial trecutul, ci și să explicăm fenomenele care au generat anumite patternuri culturale. Sigur că relevanța sa este dată de faptul că se adresează în primul rând localului, atât colecțiile, cât și zonele cercetate (de unde provin și bunurile culturale) sunt, în proporție majoritară, de pe teritoriul actual al Sălajului.
 Dar, trebuie subliniat faptul că, grație poziționării sale, ca un spațiu de tranzit între Transilvania și Câmpia Tisei, zona Sălajului s-a aflat dintotdeauna într-o zonă importantă a circuitului de idei, bunuri și mentalități vehiculate de oameni la nivel supraregional și chiar pan-european. Situri arheologice precum cele de la Șimleu Silvaniei pentru preistorie și Porolissum pentru vremea romană au reprezentat cu siguranță puncte importante pe itinerariile ce străbăteau continentul în vremurile respective. Acest caracter și-l păstrează până târziu în zorii lumii moderne, când noile rețele de infrastructură nu mai depind decât în mică măsură de avantajele căilor naturale. Apoi, nu trebuie să uităm că Sălajul a dat mari personalități politice care au influențat decisiv evenimente importante ale istoriei noastre, ca atare, reprezentativitatea rezultatelor activității de cercetare, documentare, colecționare expunere, nu presupune doar o contextualizare a localului, ci se adresează, în bună măsură și nivelului regional sau național.
Importanța socio-culturală a muzeului, nu doar cea științifică și educațională este susținută, credem noi, și de datele statistice privind interesul străinilor ce vizitează sau tranzitează județul, instituția noastră fiind, alături de Complexul Arheologic Porolissum și Grădina Botanică din Jibou, cele mai vizitate obiective turistice.

Rep.: În permanență instituția a avut colaborări interne și internaționale în domeniile de specialitate pe care le presupun funcțiile de bază ale Muzeului. Căror fapte se datorează prestigiul Muzeului?
 C.B.: Într-adevăr prestigiul științific al muzeului nostru a fost o constantă în timp și, în acest context, trebuie amintit faptul că încă dinainte de 1989 eram recunoscuți în țară (între instituțiile de profil) prin manifestările științifice pe care instituția le organiza anual. Și astăzi întâlnesc colegi în țară care își amintesc cu plăcere sesiunile științifice de la Zalău, pentru unii fiind chiar debutul unor viitoare cariere universitare. Excelente medii de dezbatere și împărtășire a rezultatelor demersurilor investigative, aceste manifestări furnizau materiale pentru revista muzeului, Acta Mvsei Porolissensis, una dintre cele mai longevive publicații din lumea muzeală (apărută chiar și în condiții dificile, de restricții financiare și ideologice). Și tot în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea componentei de cercetare științifică trebuie amintite congresele internaționale organizate de instituția noastră sau la care a fost parteneră. Astfel, în anul 1997 muzeul a fost gazda celui de-al 17-lea Congres al Frontierelor Romane, la care au participat peste 200 de specialiști din întreaga lume. De asemenea, în anul 2006, muzeul a fost coorganizator al Celui de-al Doilea Congres Internațional de Iluminat Antic (The 2-nd International Study Congress on antique Lighting), alături de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj. Manifestarea a reunit 150 de specialiști din întreaga lume, ale căror preocupări vizează și acest aspect al vieții cotidiene de-a lungul timpului.
Mai aproape de vremurile actuale, în anul 2018 am fost parteneri în organizarea celui de-al 31-lea congres al specialiștilor privind ceramica romană Rei Cretariae Romanae Fautores, organizatorul principal fiind tot Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj. În cadrul manifestării științifice, una dintre zile a fost dedicată unei serii de conferințe ținute la Zalău, respectiv vizitării instituției noastre și a Complexului Arheologic Porolissum (Foto 7 – 8).
Sigur că la fel de importante sunt și participările specialiștilor noștri la manifestări științifice naționale și internaționale, unde sunt prezentate rezultatele activității de cercetare aferentă diferitelor domenii specifice. Și, în egală măsură, editarea volumelor și a materialelor de specialitate bazate pe munca de cercetare contribuie la vizibilizarea instituției.
„Avem avantajul de a fi un muzeu multidisciplinar”

Rep.: Care au fost cele mai dificile probleme cărora a trebuit să le facă față Muzeul?
C.B.: Ca în viața oricărei instituții și pentru noi au existat momente dificile, unele datorate contextelor social-politice și economice, altele neșansei, dar și provocărilor pe care instituția le-a avut de parcurs în dezvoltarea sa. Poate cel mai trist moment a fost cel al accidentului din anul 2002 (Foto 9), când un camion, rămas fără frâne, a intrat în clădirea muzeului. Sigur că dincolo de distrugerile provocate clădirii, extrem de dramatică a fost pierderea de vieți omenești, accidentul soldându-se cu patru victime, una aflându-se, din nefericire, chiar pe stradă la momentul producerii coliziunii. Dacă aici vorbim despre neșansă, au existat însă și momente în care dificultățile s-au datorat restricțiilor regimului, dacă ne gândim la finele anilor ’80, când personalul muzeului trebuia să găsească tot felul de soluții de autofinanțare, aceasta fiind politica perioadei menționate. Erau frecvente situațiile în care specialiștii confecționau mărțișoare sau felicitări pentru a le vinde în fața muzeului, ceea ce însemna capacitarea eforturilor spre altceva decât activitatea specifică.
Chiar dacă pot părea subiectivă (fiind direct implicată), nu pot să nu amintesc și perioada de după 2004 când, urmare a politizării managementului, au existat numeroase probleme în ceea ce privește raporturile de muncă, o parte a specialiștilor fiind nevoiți să suporte tot felul de șicane și abuzuri, doar pentru că aveau curajul de a se împotrivi unui management neperformant. Am învățat multe din acea experiență, chiar dacă pentru noi a însemnat timp și energie ce puteau fi investite exclusiv în lucruri cu adevărat benefice pentru instituție. Și da, acela e momentul în care am înțeles importanța echipei din toate punctele de vedere, a solidarității pentru cauzele bune, a nevoii de a te opune oricăror derapaje ce pot afecta climatul și performanța instituțională.
Și tot în seria provocărilor aș aminti perioada reabilitării muzeului, acei patru ani când am construit, am demolat, ne-am mutat de mai multe ori, am mutat depozite de patrimoniu, dar și tot ce înseamnă infrastructură muzeală sau dotări (Foto 10). Și să nu uităm că am trecut și prin situații de forță majoră, când, urmare a condițiilor meteo excesive, au fost inundate depozitele de arheologie (din vechea lor amplasare la subsolul corpului administrativ) și am fost nevoiți să spălăm (tot colectivul), zile de-a rândul, materialul ceramic pentru a-l putea recupera și reorganiza, deși, din păcate, unele informații au fost compromise definitiv (Foto 11).
Dar toate aceste experiențe, provocări, încercări au maturizat colectivul și, privind la ce a însemnat devenirea noastră, avem încredere că suntem pregătiți pentru provocările ce vor veni.

Rep.: Ce au de învățat celelalte instituții de cultură din succesul Muzeului?
C.B.: Cred că lucrul cel mai important de învățat din experiența noastră este semnificația muncii de echipă, a modului în care coagularea eforturilor în jurul unor idei și proiecte poate să aducă acel plus de valoare de care orice instituție are nevoie pentru a deveni credibilă. Au existat momente dificile în parcursul nostru, când a fost compromisă această coeziune, specialiștii nefiind încurajați să fie creativi, să vină cu propuneri și idei cu adevărat utile comunității și să facă lucrurile în așa fel încât ele să aibă și impact la nivelul beneficiarilor actului cultural. Un alt aspect important este cel al profesionalismului, mai ales în contextul actual al proliferării pseudo-științei, când opiniile exprimate în social media și documentate din tot felul de surse mai mult sau mai puțin acribioase tind să se substituie informațiilor obținute prin demersuri de cercetare riguroasă. Apoi, la fel de importantă este adecvarea ofertei culturale la frământările și preocupările din societate, dar și la tendințele modernizatoare ale acesteia. Am fost preocupați să ne consolidăm prezența în comunitate, să extindem conceptul muzeului ca „templu al științei”, dezirabil doar pentru inițiați, în sensul unei instituții în care fiecare dintre noi poate să petreacă timp de calitate, să primească informații într-o manieră inteligibilă și atractivă, dar să se și relaxeze, să interacționeze în familie sau grup de prieteni. Paradoxal, preocuparea pentru comunitate a fost mai bine receptată de membrii acesteia, decât de unii reprezentanți ai autorităților publice, mai ales în condițiile în care ultimii șase ani au însemnat canalizarea veniturilor proprii (cele care nu înseamnă alocație de la bugetul județului) spre anumite oferte inovatoare în peisajul muzeal românesc. Străduința de a realiza veniturile proprii și de a le investi în oferte inedite este tot o formă a preocupării noastre pentru comunitate, întorcând astfel spre beneficiul ei investiția ei în noi (fiind instituție publică).
Și cred că merită menționată și creativitatea noastră, încercarea de a face mereu altfel lucrurile, să nu urmăm neapărat „căile bătătorite” dând oarecum impresia de „bifare” a lucrurilor, ci să găsim modalități inedite de punere în act a ideilor noastre. Amintiți-vă că în anul dedicat Centenarului Marii Uniri am realizat o expoziție într-un autobuz (Foto 12), care a fost văzută în toate orașele județului, precum și în localitățile de origine ale unor personalități ce au făcut istorie. Nu a fost deloc ușor să materializezi o astfel de idee, dar impactul a fost pe măsura așteptărilor noastre, iar aprecierile publicului au evidențiat tocmai creativitatea unei astfel de propuneri. Și au fost multe astfel de încercări de a depăși conformismul în ofertarea și organizarea activităților, noi fiind, de pildă, singurul muzeu din România care am produs o piesă de teatru („Sunt una dintre fortunate”) (Foto 13). Aceasta a fost bazată pe documentarea fenomenului migrațional în trei comunități sălăjene (cercetare derulată de specialiștii muzeului), cu privire specială asupra bătrânilor, acei „anonimi” ce nu apar în statistici și în politicile guvernamentale destinate contracarării efectelor negative ale acestui fenomen.
Sumarizând, aș putea spune că ne recomandă profesionalismul, spiritul de echipă, creativitatea, preocuparea pentru comunitate și implicarea reală în ceea ce ofertăm (Foto 14).
Rep.: Muzeul adăpostește colecții impresionante de obiecte din domenii precum arheologia, istoria, arta clasică, etnografia și arta populară, entomologia ș.a. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai importante obiecte aflate în patrimoniul muzeal?
C.B.: Este greu de ales din miile de bunuri de patrimoniu care ar fi cele mai importante, fiecare purtând o informație prețioasă și încercând să creioneze aspecte ale epocii din care provine. Din categoria celor mai vechi piese aș menționa o statuetă antropomorfă denumită după locul de descoperire „Venus de Zăuan” (Foto 15). De asemenea, muzeul nostru deține una dintre cele mai vechi piese realizate din cupru și arsen (bronz primar) și anume toporul de la Șasa, com. Ileanda (Foto 16). La fel de important este cunoscutul depozit de la Sâg, datat în prima parte a epocii fierului (prima jumătate a mileniului I î. Chr.), unde se remarcă vasele din tablă de bronz cu un decor simbolizând cultul solar (Foto 17). Remarcabil este inventarul funerar de la Firminiș datat la sfârșitul secolului VII –  începutul secolului VI î. Chr., în care apare o spadă scurtă din bronz cu teaca realizată din același metal și care semnifică racordarea mentalitară a aristocrației acestei perioade la imaginarul lumii nord-pontice, de inspirație iraniană (Foto 18). Să nu uităm apoi de cele peste zece tezaure monetare dacice (Foto 19) și în mod special este de remarcat rebutul de turnare descoperit la Șimleu Silvaniei.
Cercetările arheologice efectuate în câteva dintre castrele romane de pe cuprinsul Sălajului au furnizat și o serie de descoperiri cu caracter epigrafic care atestă nume de veterani, unități militare romane și comandanți ai acestora, oferind informații și despre zonele din cuprinsul imperiului de unde provin aceștia. Este vorba despre diplome militare pe suport de metal descoperite la Porolissum (Foto 20). Nu lipsesc nici descoperirile de la Porolissum legate de practicarea cultului unor divinități provenite și ele din lumea orientală. Este vorba despre baza de statuie cu inscripție și statuia lui Jupiter Dolichenus, sau „vasul cu șerpi” (Foto 21) legat de cultul lui Liber Pater. Menționăm și numeroasele reprezentări plastice din bronz reprezentând divinități de sorginte egipteană, precum Isis sau Boul Apis, dar și grațioase Venere din bronz (Foto 22). Muzeul deține și o bogată colecție de geme și camee provenite dintr-un atelier ce ar fi funcționat la Porolissum (Foto 23). Aceste pietre semiprețioase gravate sau cu ornamente reliefate redau divinități și eroi, precum Mercurius, Hercules, Jupiter etc. Cameea ce o reprezintă pe zeița Atena este una dintre cele mai frumoase piese de acest fel descoperite pe teritoriul fostei provincii Dacia.
Sigur că reprezentative, mai ales pentru specificul local sunt și cele din colecțiile de etnografie și poate că e suficient dacă le amintesc pe cele de port popular ca elemente de identitate zonală. În acest context, ilustrative sunt, de exemplu, două cămăși de pe Valea Barcăului, numite și „spăcele cu fodră”, importanța lor fiind dată de faptul că fac parte din tipul vechi de cămașă cu motive decorative realizate în război și cusături „închingăturește pe crețuri” (Foto 24 – 25). Apoi ar fi de amintit colecția de lăzi de zestre, majoritatea realizate în centrul de lădari de la Sângeorgiu de Meseș, între care deținem și exemplare datate 1868, respectiv 1886 (Foto 26 – 27) sau colecția de ceramică etnografică, cu un important nucleu de piese aparținând centrului de olari din Zalău.
Întrucât avem avantajul de a fi un muzeu multidisciplinar, colecțiile noastre sunt diversificate, ca atare ne putem adresa diferitelor interese ale publicului. Piese valoroase se regăsesc și în colecția de artă plastică, dar sigur, nu putem omite, în primul rând lucrările maestrului Ioan Sima, cel în jurul căruia s-a constituit galeria ce îi poartă numele. „Colecția Sima” enumeră câteva Autoportrete (Foto 28) deosebit de reușite, realizate în diferite perioade ale carierei maestrului, cum sunt cele din 1931, 1949, 1956. Totodată, naturile statice (Foto 29) cu preferatele Flori de maci, altele intitulate Ploaia de aur sau Floarea soarelui, sunt reprezentative pentru temele preferate de artist, împreună cu peisajele din satul natal, de exemplu Podul din Pericei, ciclul de anotimpuri, dar și Podul Suspinelor (Foto 30) din Veneția. Merită amintite câteva piese reprezentative din colecția de artă modernă și contemporană, precum cea a lui Rudolf Schweitzer „Cumpăna (Stradă la Paris)”, Tors-ul lui Ion Irimescu (Foto 31), Cap de copil realizat de Romul Ladea sau Meșterul Manole aparținându-i lui Victor Gaga (Foto 32). Și pentru că vorbeam de reprezentativitate pentru identitatea locală, din colecția de artă socialistă trebuie menționată o compoziție a lui Cornel Brudașcu despre Nicolae Ceaușescu aflat în mijlocul unor muncitori; o compoziție de dimensiuni mari, intitulată Întîlnire de lucru, realizată în urma unei vizite a acestuia la fabrica „Armătura” din Zalău (Foto 33).
Și, bucurându-se mai ales de aprecierea publicului de vârstă școlară mică, merită amintită întreaga colecție de entomologie, în mod special fluturii colecționați de Takács Adalbert din toate colțurile lumii, care exercită o atracție specială asupra vizitatorilor (Foto 34).
Rep.: În ultimii ani ați derulat numeroase programe educative adresate copiilor preșcolari și elevilor. Cum vedeți rolul Muzeului în educarea tinerei generații?
C.B.: Într-adevăr componenta educațională a activității muzeului s-a consolidat semnificativ în ultimii ani, cu predilecție din 2014, după redeschiderea muzeului, reorganizat conceptual și muzeotehnic. Am încercat diferite formule, urmărind în permanență impactul lor, reconceptualizând sau restructurând acele activități care nu aveau suficientă priză la publicul tânăr. În acest sens, un rol important l-a avut colaborarea permanentă cu școlile, muzeul ofertând o serie de ateliere interactive cu diferite tematici, unde școlile aveau posibilitatea să se înscrie și să participe în fiecare zi de vineri din structura anului școlar (Foto 35). De asemenea, am gândit o serie de activități la fel de dinamice a căror tematică a fost asociată cu cea a expozițiilor temporare, ceea ce ne-a permis o mai bună vizitare, dar și înțelegere, a problematicilor abordate în cadrul acestora. Un aspect important este legat de faptul că am gândit activități pentru toate categoriile de vârstă tânără, adolescenții fiind segmentul vulnerabil al publicului școlar. Am reușit, într-o oarecare măsură (sigur, mai avem de lucru în acest sens) să identificăm formule atractive și pentru ei, iar programul major de introducere a noilor tehnologii în comunicarea muzeală și-a avut rațiunea exact în nevoia atragerii acestei categorii de public. Credem cu toată convingerea în rolul educativ al muzeului și experiența interacțiunii cu publicul, cel puțin cel de la nivel local, ceea ce ne arată că, în fapt, noi nu avem un public format, educat în sensul consumului cultural (dar situația este caracteristică întregii societăți românești). În consecință, misiunea noastră de ceva vreme este una de pionierat, cu rezultate în durata lungă, scopul fiind acela al formării gustului pentru cultură încă de la vârsta școlară mică. Îmi vine în minte un exemplu suficient de relevant: în anii de liceu, fiul meu a fost într-o excursie școlară la București, iar când s-a pus problema alegerii între o vizită la muzee și petrecerea timpului în zona mondenităților (de exemplu o socializare la Starbucks), alegerea majorității a fost cea de a doua variantă, deși era o șansă specială să vadă marile muzee ale capitalei României. În această zonă va trebui dusă bătălia muzeelor, care sunt puternic concurate de inflația de oferte privind petrecerea timpului liber, iar succesul nu poate fi obținut decât printr-o colaborare susținută cu școala și, mai ales, cu nucleul profesoral. Sigur, este obligația muzeelor de a face eforturi în privința creșterii atractivității lor, dar să nu uităm că ele vor trebui să rămână totuși instituții de cunoaștere, bazate pe apetitul pentru explorare și învățare, chiar dacă formele prin care se ating aceste obiective au și componente de entertainment. O particularitate a rolului educativ al muzeului, în raport cu școala, este legată de faptul că expune și livrează informații legate de istoria și specificul local, ceea ce manualele școlare reușesc prea puțin. Ori a cunoaște asemenea aspecte ține de a-ți construi o identitate, cea care te legitimează oriunde ulterior viața te va purta. Este tot mai evident că în fața tendințelor globalizante, identitatea pe care ți-o dă localul răspunde nevoii de a nu te pierde într-un anonimat uniformizant.

Rep.: Cum ați descrie activitatea instituției din ultima perioadă? Cum a resimțit Muzeul efectele generate de pandemia de coronavirus?
C.B.: Categoric că anul 2020 a determinat o răsturnare a tot ceea ce a însemnat proiect gândit în condiții normale, la începutul anului. Am fost nevoiți să regândim toată oferta culturală precum și activitățile specifice, cele de „interior”, cu mai puțină vizibilitate la public. Prima schimbare a presupus mutarea în online a activităților și adaptarea lor la posibilitățile existente în mediul virtual. Am încercat să menținem oferta expozițională chiar în condițiile în care știam că vizitarea nu e posibilă, dar pentru un impact sporit am preferat ca unele expoziții să fie realizate chiar fizic și să transmitem vernisajul online. Îmi amintesc că prima dintre expozițiile din această categorie a fost cea dedicată Zilei de 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii, când am expus lucrări din colecția de artă plastică contemporană axate pe tematică, din perioada regimului comunist (Foto 37). Și la fel de bine îmi amintesc cât de dificil și provocator a fost pentru noi, organizatorii expoziției, să vorbim doar în fața unei camere de filmat, fără public și fără interacțiunea vizuală directă cu acesta. Am resimțit acest disconfort la fiecare dintre materialele realizate ulterior, fie că vorbim de proiectul „Poveștile patrimoniului” sau de expoziții precum „Bibelou, pește, mileu – decorarea spațiului locuit în comunism”, ceea ce ne arată cât de importantă este pentru toți interacțiunea reală dintre omul de muzeu și public (Foto 38). Și chiar dacă mutarea activităților în online are totuși beneficiul creșterii considerabile a adresabilității, o primă consecință majoră a contextului pandemic s-a resimțit la nivelul cifrelor de vizitare, întrucât a scăzut dramatic numărul vizitatorilor în spațiile și expozițiile muzeului. Și nu vorbim doar de expoziții ca evenimente care ne facilitează prezența în comunitate, ci și de acele programe culturale de tradiție, precum Noaptea Europeană a Muzeelor, Noaptea Cercetătorilor Europeni, Porolissum Fest, toate menite să mențină legătura noastră cu un public deja fidelizat. Sigur că adaptarea la contextul pandemic nu s-a limitat doar la transferarea în online a activităților, am ieșit și în stradă cu o expoziție inovativă, menită să documenteze în timp real maniera în care societatea românească a parcurs prima etapă a epidemiei, respectiv cea a stării de urgență (Foto 39). Inițiativa reunirii a patru fotografi din țară într-o expoziție cu imagini legate de viața urbană și rurală în pandemie a însemnat și un exemplu a ceea ce subliniam anterior și anume nevoia racordării ofertei culturale la frământările și provocările contemporane, depășind viziunea unui muzeu cu o orientare exclusiv paseistă.
Unul dintre cele mai puternice efecte negative a fost serioasa afectare a misiunii noastre educaționale, nemaiputând derula atelierele interactive și diferitele activități bazate pe parteneriatele instituției noastre cu școlile din județ. Chiar dacă am apelat la formula unor ateliere derulate în online, multiplele dificultăți ale școlii din mediul virtual precum și izolarea socială au dus și la o suprasaturare în raport cu multitudinea ofertelor existente aici. În acest context, resimțim ca un potențial pericol zădărnicirea eforturilor noastre anterioare prin îndepărtarea unui segment de public (cel școlar), pe care am început deja să îl formăm.
În egală măsură, ne-am văzut în situația de a amâna demararea unor programe de promovare a patrimoniului prin tehnologii moderne pentru a putea respecta reglementările menite să asigure protecția împotriva răspândirii virusului Sars-Cov 19.
O altă componentă a activității noastre care a avut de suferit, urmare a restricțiilor pandemice, a fost cea de cercetare științifică, în speță cea istorică și socio-etnografică, fiind imposibilă intervievarea subiecților din rural, dar și accesul la informațiile din arhivele publice și biblioteci universitare. Sigur, perioadele în care specialiștii au efectuat munca la domiciliu au fost alocate, cu predilecție, prelucrării rezultatelor cercetărilor anterioare, sistematizării acestora, elaborării de materiale științifice trimise spre publicare revistelor de specialitate. De asemenea, participările la evenimentele științifice au fost afectate, chiar dacă au existat (undeva după jumătatea anului) unele manifestări organizate online, volumul acestui segment de activitate a fost diminuat comparativ cu anii precedenți.
În aceste condiții, anul 2020 a însemnat o orientare mai consistentă a activităților spre cele de „culise”, respectiv verificarea inventarelor bunurilor culturale, întocmirea documentațiilor de evidență și clasare a acestora, lucrări de curățenie și întreținere a spațiilor de depozitare, respectiv a celor expoziționale.
Categoric că, oricât de adaptabili și creativi am încercat să fim, revenirea la situația firească, la vizitarea propriu-zisă a expozițiilor, la participarea fizică în cadrul evenimentelor culturale ofertate este esențială pentru ca un muzeu să își poată atinge obiectivele și îndeplini misiunea de actor implicat în viața comunității.

„Comunicăm cu tinerii folosind instrumentele ce le sunt familiare din interacțiunile lor cotidiene”

Rep.: Instituția pe care o conduceți reprezintă un muzeu demn de secolul al XXI-lea, deschis și spre noile tehnologii media. Vă rugăm să ne prezentați, pe scurt, principalele programe bazate pe tehnologii de ultimă generație.
C.B.: Vă spuneam că de ceva vreme ne-am asumat misiunea formării unui public de muzeu, iar în acest sens repetatele noastre analize au arătat vulnerabilitatea segmentului adolescenților. Pornind de la această constatare ne-am decis să încercăm să comunicăm cu tinerii folosind instrumentele ce le sunt familiare din interacțiunile lor cotidiene. Așa a apărut nevoia de a introduce tehnologii moderne în comunicarea muzeală, fiind, în același timp și o nișă puțin exploatată în muzeele din România, ceea ce putea să ne confere un atu și, implicit, atractivitate sporită. Ca atare, în anul 2015 introduceam primul element de valorizare a tehnologiei moderne, respectiv un asistent virtual (Foto 40), gazdă a vizitatorilor, amplasat chiar la intrare, în ideea de a capta interesul încă de la debutul turului de muzeu. Nu am ales întâmplător acest asistent virtual, i-am dat o identitate legată de istoria locală, este de fapt proiecția împăratului roman Caracalla, cel a cărui trecere pe la Porolissum este atestată documentar. Rolul lui este acela de a oferi informații esențializate despre patrimoniul muzeului, dar și despre vestigiile și istoria acestor locuri, ca o introducere la ceea ce vizitatorul urmează să descopere din vizitarea expozițiilor. Apoi a urmat un stagiu de documentare la muzee importante din Europa pentru a identifica astfel de soluții inedite, documentare pe care am aprofundat-o și pe baza informațiilor din mediul virtual. Așa s-a născut, la finele anului 2017, Clio High Tech (Foto 41 – 42), o sală de expoziții temporare virtuale, care se vizitează exclusiv cu soluții de realitate augmentată și realitate virtuală, iar prima tematică a pus în valoare vestigiile antichității romane, componentă semnificativă a istoriei noastre locale. Sala a fost gândită să își schimbe periodic conținuturile, iar la finele anului 2020 am reușit să ofertăm o altă tematică, respectiv un tur virtual al centrului Zalăului de la începutul secolului XX (Foto 43 – 44). Astfel, suntem singurul muzeu din țară care oferim publicului două tururi virtuale de orașe din perioade diferite, ceea ce nu e puțin lucru.
Tot în seria soluțiilor menite să crească interesul pentru informația istorică furnizată, în anul 2018, în contextul celebrării Centenarului Mari Uniri am introdus în expoziția de bază o carte interactivă (Foto 45), menită să pună în valoare destinul de excepție și personalitatea lui Iuliu Maniu. Întrucât se răsfoiește prin gestul palmei, are componentă audio și vizuală, informația devine mai atractivă pentru tineri, iar complexitatea redării are un impact mai mare decât o simplă prezentare pe un panou informativ. Mai mult, cartea conține și filmări de arhivă, ceea ce dă un plus de credibilitate informației livrate.
Și așa cum se întâmplă când pornești pe un astfel de drum, proiectele derulate ne-au dat idei pentru alte proiecte, astfel că la începutul anului 2020 am finalizat o aplicație de expoziții temporare virtuale în cadrul programului „VR(eau) la muzeu” (Foto 46), care cuprinde o sală de expoziții unde sunt încărcate modele 3D ale pieselor de patrimoniu, iar vizitatorul poate interacționa cu ele, le poate mișca, apropia pentru a vedea în detaliu diferite aspecte. Programul este gândit să vizibilizeze instituția și competențele privind digitalizarea patrimoniului, prin colaborarea cu zece muzee din România, care vor beneficia de modelarea 3D (de către noi) a propriilor expoziții, iar echipamentele noastre vor fi împrumutate acestor muzee pentru ca și comunitățile lor să poată beneficia de aceste modalități moderne de comunicare muzeală. Din păcate, pandemia a intervenit exact când am finalizat aplicația, ceea ce a făcut imposibilă demararea programului, noi realizând doar expoziția noastră „Dacica 3D”, pusă la dispoziția publicului anul trecut în septembrie. Sigur, urmează ca programul să se deruleze anul acesta, mai ales în contextul relaxării restricțiilor de vizitare. Dar faptul că ne-am dezvoltat competențele de digitalizare a patrimoniului (folosind resurse umane din interiorul instituției) a fost extrem de benefic, întrucât am putut să ne adaptăm contextului pandemic, realizând în 2020 programul de expoziții online „Digi History” (Foto 47), în cadrul căruia prezentăm, la diferite intervale de timp, modele 3D ale bunurilor culturale din toate colecțiile noastre (arheologie, istorie, etnografie, artă). De altfel, încă din 2019 am început să ne specializăm în această direcție a digitalizării, noi participând la târgul național de expoziții muzeale de la Buzău („Museum Fest”) cu o expoziție de realitate virtuală bazată pe modelarea 3D a monumentelor epigrafice romane din Lapidariumul muzeului și fiind singurul muzeu cu o astfel de ofertă. Apoi, în același context, trebuie menționată participarea noastră din toamna anului trecut la Noaptea Cercetătorilor Europeni, o ediție online cu foarte mare vizibilitate. Astfel, în seria celor peste 300 de materiale încărcate pe pagina dedicată evenimentului de către participanți, filmul nostru „Porolissum 3D” (Foto 48), care a prezentat vizita în sit a specialiștilor însoțită de ghidaj, apoi de vizualizarea (cu ajutorul ochelarilor VR) a reconstituirilor 3D a cinci obiective ce au fost cercetate în timp, s-a bucurat de un număr mare de vizualizări. Astfel, materialul nostru s-a clasat pe locul șase, cu mențiunea că a fost singurul prezent în topul celor zece care aborda o tematică legată de patrimoniul cultural.
Și, în același context al deschiderii către inovație, trebuie amintită colaborarea noastră cu Institutul Național al Patrimoniului în cadrul unui proiect inițiat în 2019, „Pixels for Heritage” care își propune salvarea digitală, prin fotogrammetrie și modelare 3D, a monumentelor istorice amenințate de degradare și colaps (Foto 49). Sigur că toate aceste proiecte au necesitat achiziționarea unei infrastructuri care să ne permită derularea lor, respectiv a unor echipamente specializate, dar și dezvoltarea unor competențe de utilizare a acestora. Ne-am asumat însă misiunea de muzeu de secol XXI și, chiar dacă există voci ce afirmă că ar trebui să așteptăm ca astfel de soluții să se ieftinească, noi considerăm că neadaptarea la modernizarea societății, riscă să mențină imaginea stereotipă a muzeelor ca spații prăfuite, învechite, neinteresante și neatractive. Iar efortul nostru e cu atât mai important cu cât aceste soluții de tehnologie modernă au fost finanțate aproape exclusiv din venituri proprii.

Rep.: Care credeți că sunt cele mai mari provocări pe care Muzeul, ca instituție, le va avea de înfruntat în viitorul apropiat? Unde vedeți instituția peste cinci ani?
C.B.: Ca orice instituție publică de cultură, muzeul se confruntă cu fenomene precum impredictibilitatea economică, socială și politică, haosul legislativ, cultivarea unei logici exclusiv economice bazată pe principiul „cultura trebuie vândută”, slaba valorizare a preocupării pentru formarea unui orizont intelectual consistent, proliferarea, prin intermediul mass-media și social media, a pseudo-modelelor de succes bazate exclusiv pe valorizarea banului și a acumulărilor materiale rapide, o periculoasă acreditare a ideii că nu ai nevoie de prea multă educație ca să te descurci, concurența formelor facile de petrecere a timpului liber fără o componentă de educare în spiritul principiilor și valorilor autentice. Toate acestea sunt provocări la care muzeele vor trebui să facă față, pornind de la utilitatea lor socială, ca instituții depozitare a tot ceea ce societatea a creat mai valoros în timp și ceea ce îi configurează identitatea. Sigur că un prim aspect este legat de finanțarea de care va beneficia în viitor muzeul, aceasta fiind condiția bunei funcționări, dar și a unei dezvoltări instituționale. A privi muzeele într-o logică exclusiv economică este o perspectivă îngrijorătoare, chiar în condițiile în care noi realmente ne străduim să generăm și venituri proprii din activitățile specifice. Dar evident că societatea românească nu este încă pregătită să plătească pentru actul cultural (sau să plătească la nivelul costurilor reale), oricât de atractivă și creativă ar fi oferta, iar pericolul alunecării către o zonă doar de entertainment, de consum facil, este unul de care trebuie să ținem seama.
Apoi foarte important este ca legislația privind patrimoniul cultural să fie una coerentă, aplicată în mod real și unitar. În ceea ce ne privește avem o lege a muzeelor învechită, care nu acoperă toate nevoile și provocările instituțiilor muzeale, nemaivorbind de funcțiile pe care un muzeu trebuie să le îndeplinească actualmente. În egală măsură, este importantă și creditarea specialiștilor din muzee, mai ales de către actorii din zona factorilor de decizie. Va fi foarte dificil ca muzeele să reziste în condițiile asaltului autorităților asupra acestora (așa cum deja în țară se întâmplă!) pe fondul neînțelegerii utilității lor sociale. Mai mult, încercările de politizare ale managementului, lipsa de interes a politicului față de performanța profesională a instituției (singurul criteriu care ar trebui să primeze în analiza și selecția managementului) sunt aspecte ce pot influența negativ evoluția muzeelor. De altfel, în parcursul nostru instituțional am trăit astfel de experiențe care s-au dovedit falimentare, deci semnalarea mea e făcută în deplină cunoștință de cauză.
Și, în final, nu e de neglijat contextul global, criza economică, reașezarea socială pe care pandemia a provocat-o și ale cărei efecte se vor vedea și în viitor. De aceea, este dificil de anticipat unde se va situa muzeul peste cinci ani, dar speranța mea e că vom putea continua trendul profesional ascendent, mai ales că vom beneficia de reabilitarea totală și modernizarea Galeriei de Artă „I. Sima”, ceea ce ne va permite organizarea la un alt nivel a activităților cu publicul. În mod personal sper să convingem tot mai mult comunitatea că suntem o instituție preocupată să ofere un act cultural de calitate, să cerceteze și să livreze informații corecte și necesare nu doar pentru noi, cât mai ales pentru cei ce ne vor urma.

Autor: Alexandru-Bogdan Kürti