Aboneaza-te la newsletter





Preocupări muzeale sălăjene în prima jumătate a secolului XX

Mai 2021

Până la înființarea Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău, la 15 mai 1951 (la vremea respectivă muzeu raional, iar din 1968 muzeu județean), au existat numeroase inițiative și preocupări de a realiza un muzeu, sub diferite forme, începând cu expozițiile organizate cu diferite ocazii, muzee ale asociațiilor culturale sălăjene, din donațiile colecționarilor particulari, până la muzeele școlare, realizate de către dascălii sălăjeni. Un loc deosebit în cadrul acestor inițiative a revenit asociațiilor culturale sălăjene, precum despărțământul sălăjean al Astrei, Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni etc.
La început de secol XX, în cadrul adunării generale a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS) din Sâg, care a avut loc în data de 2 august 1900, vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu și-a exprimat dorința de a fi continuate eforturile pentru înființarea unui muzeu de port popular românesc1.
O primă manifestare expo-zițională a RFRS are loc chiar un an mai târziu, cu ocazia adunării generale a „Fondului de teatru român”, care și-a ținut lucrările la Șimleu Silvaniei, în perioada 1-3 august 1901. La eveniment a fost prezent, și a fost primit cu fastul cuvenit, academicianul Iosif Vulcan, președintele asociației care milita pentru înființarea unui teatru românesc și membru de onoare al RFRS.
Cu această ocazie, vrednicele femei din Sălaj au organizat o expoziție de manufacturi și țesături de port popular românesc, la realizarea ei participând mai mult de 50 de expozanți, „presentând publicului participător la acele serbări o icoană vie despre portul, lucrurile de mână de industrie de casă și despre țesăturile femeii române din teritoriul reuniunei”.
Alături de femeile române sălăjene, la cererea Elenei Hossu Longin, fiica lui George Pop de Băsești, au participat și 14 „exponente” din Hunedoara, a căror expoziție era cu vânzare, cu scopul nobil de a ajuta satul Vaideni, din comitatul Hunedoara, afectat de un incendiu devastator.
Al treilea segment al expoziției a fost organizat cu lucrările de mână, desene și alte lucrări ale elevelor de la școala de fete a RFRS din Șimleu Silvaniei, prin care s-a putut aprecia de către public „valoarea adevărată a instrucțiunei temeinice în lucrurile de mână” a tinerelor vlăstare.
Expoziția s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind și schițele pe care și le realizau femeile și fetițele din sate, participante la eveniment, „de pe celea mai frumoase țeseturi ca să le imiteze”.
Obiectele au fost evaluate de către un juriu compus din cinci membri, iar Reuniunea a oferit 19 premii, în bani și diplome „de laudă”. Dintre premiante, Ana Cherebețiu și Veronica Pop, protopopeasă în Sângeorgiu de Meseș, au donat cu bucurie galbenul primit pentru fondul RFRS, iar domnișoara Emilia Bran, din Țeghea, a vândut un obiect cu 3 coroane, pe care i-a donat reuniunii.
Pentru îmbogățirea colecțiilor muzeului de industrie textilă a reuniunii au fost alese mai multe obiecte și achiziționate de la femeile care le-au expus, ele intrând în patrimoniul muzeului.
Ziarul „Tribuna” publica și el un articol despre evenimentul de la Șimleu Silvaniei, subliniind că expoziția a fost „o frumoasă manifestare socială, prin care li-s-a oferit oaspeților prilejul de elevație sufletească”2.
Un moment deosebit pentru întreaga suflare românească l-a reprezentat organizarea Expoziției generale a României, la București, în anul 1906. Organizatorul și motorul acțiunii de adunare a pieselor și alcătuirea unei expoziții cu obiecte reprezentative pentru civilizația și cultura românească din Țara Silvaniei a fost Victor Deleu. Cu toate piedicile autorităților austro-ungare, în cele din urmă s-a reușit trimiterea obiectelor la București și etalarea lor în cadrul expoziției jubiliare, bucurându-se de un real succes, drept dovadă medaliile primite de către sălăjeni.
Ziarul șimleuan „Gazeta de Duminecă” anunța structura pe care urma să o aibă pavilionul organizat de către românii transilvăneni: „I. Situația etnografică; II. Locuințele poporului nostru; III. Industria de casă; IV. Portul și obiceiurile poporului nostru; V. Agricultura; VI. Industria; VII. Istoria poporului nostru; VIII. Știința și literatura; IX. Secțiunea retrospectivă; X. Artele frumoase; XI. Industria de artă; XII. Biserica ortodoxă română; XIII. Biserica unită română; XIV. Școalele române; XV. Instituțiunile noastre culturale; XVI. Băncile române”.
Pentru o bună organizare a sălăjenilor, în vederea participării la expoziție, conducerea despărțământului Șimleu al Astrei a ales un Comitet de organizare, alcătuit din următorii fruntași sălăjeni: Maria Cosma n. Dragoș, președinta Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), soția lui Andrei Cosma, Emilia Pop Mărcuș, Veronica Boroș, Eugenia Barboloviciu, Lucreția Sima, soția protopopului din Sângeorzul de Meseș, Vasile Pop, Laura Dr. Pop, soția lui Gheorghe Pop de Oarța, George Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român din Transilvania, Alimpiu Barboloviciu, vicarul greco-catolic al Silvaniei, Andrei Cosma, Gavril Trif, Vasile Pop, Dr. Victor Deleu, Dr. Coriolan Meseșian, Ioan P. Lazăr, Ioan Deleu, Teodor Pop din Ortelec, protopop greco-catolic al tractului Bred, Vasile Pop, protopop greco-catolic din Sângeorzul de Meseș, Matei Moldovan, preot în Agrij, Augustin Vicaș, protopop în Hidig (Măieriște), Vasile Pătcaș, preot în Hotoan, L. Oros, pretorul plasei Tășnad, Dr. Coriolan Steer, avocat în Tășnad și Vasile Simboan, fierar în Șimleu Silvaniei. Președinte al comitetului a fost numit vicarul Alimpiu Barboloviciu, iar secretar Victor Deleu3. În realitate, vicarul era președinte onorific al comitetului, iar cel care s-a ocupat efectiv de buna organizare a expoziției a fost tânărul avocat Victor Deleu.
Comitetul de organizare a luat decizii importante în cadrul ședințelor sale din 28 ianuarie și 6 februarie, care erau aduse la cunoștință publicului, prin intermediul ziarului șimleuan. Astfel, aflăm că s-a discutat și hotărât programul de acțiune pentru a aduna obiecte pe secțiuni. Pentru secțiunea etnografică: a) fotografia satului Bocșa, cu monumentul ridicat în memoria marelui înaintaș Simion Bărnuțiu; b) fotografia satului Guruslău și a câmpului unde Mihai Viteazul a câștigat bătălia din 3 august 1601, împotriva lui Sigismund Báthory; fotografia satului Moigrad. Pentru secțiunea dedicată locuințelor țărănești s-a hotărât căutarea a trei fotografii din zone diferite ale despărțământului șimleuan. De secțiunea industriei de casă urma să se îngrijească RFRS prin colectarea de obiecte. Secțiunea portul și obiceiurile urma să fie combinată cu secțiunea caselor țărănești. La secțiunea Agricultură se puteau pune la dispoziție grâu, orz, ovăz, porumb, vin și tutun. La secțiunea Industrie urma să participe fierarul Vasile Simboan din Șimleu, cu o inscripție de fier, o piuă în miniatură și o pălărie de paie. Pentru secțiunea Istoria politică s-a publicat un apel către publicul român sălăjean. De asemenea, urmau a fi trimise imagini cu monede romane descoperite pe Măgura Șimleului. La secțiunea Știință și literatură urmau a fi trimise următoarele cărți și reviste: Gramatica Maghiară-Română, autor A. Cosma; Aritmetica, de Gavril Trif; Carte de rugăciuni, de Vasile Pătcaș; Scrierile profesorului Victor Rusu; exemplare din „Gazeta de Duminecă” și „Păstorul Sufletesc”. Pentru secțiunea retrospectivă s-a hotărât trimiterea fotografiilor fondatorilor sălăjeni Dr. Ioan Nichita, Demetriu Suciu, George Filep, Ioan Galliani, Vasile Marincaș și Szilágyi. Biserica greco-catolică urma să trimită o fotografie a bisericii din Cizer, în combinație cu secțiunea dedicată caselor țărănești și datelor istorice. Pentru secțiunea dedicată școlilor a fost lansat un apel protopopilor de pe teritoriul despărțământului. De asemenea, către băncile românești, care reprezentau ultima secțiune a expoziției. În finalul articolului, Alimpiu Barboloviciu și Victor Deleu subliniau faptul că acesta era, în linii mari, programul de acțiune al comitetului organizator și că el se putea extinde și asupra altor obiecte sau secțiuni, dacă în decursul activității sale comitetul va avea ocazia de a primi și alte obiecte de interes pentru vizitatorii expoziției4.
Conducerea RFRS anunţa primirea unor obiecte „de mare valoare” din partea unor distinse femei sălăjene, soții sau fiice de preoți: Valeria P. Papp (Domnin), Emilia Criste (Giurtelec), Veturia Dragomir (Lupoaia), Maria Simion (Drighiu), Eugenia Butean (Supurul de Sus) și Lucreția Sima (Sâg)5. De asemenea, au trimis obiecte domnișoarele Tămaș din Popești (Bihor), iar directoratului despărțământului șimleuan al Astrei i-au fost trimise o serie de artefacte de mare valoare (săbii, lănci, monede, puști etc.) din partea eruditului preot din Agrij, Matei Moldovan6.
Sub rezerva proprietății, și cu condiția de a le fi înapoiate după închiderea expoziției, românii sălăjeni au trimis curatorului Diaconovich următoarele obiecte:
1. Din partea preotului Matei Moldovan din Agrij: a) 9 monede de aramă și argint din timpul împăraților Antoninus, Maria Tereza sau a principelui Sigismund Báthory, descoperite pe teritoriul localității Bozna; b) mai multe piese de armament roman (un vârf de lance, de săgeată, săgeată de fier, spadă de bronz, o suliță gotică); c) sabie și teacă cu inscripția „Vincere aut mori” și un cap de turc imprimat; d) sulița țăranului Danciu, folosită în timpul Revoluției de la 1848; e) „Protocolul vicariatului greco-ortodox din Sibiu”, din anul 1780; f) o cazanie (imitație de tipar), din anii 1847-1848; g) două diplome preoțești de pe vremea episcopului Novacovici, din anul 1762; h) un manuscris al preotului Mihai Moldovan din Cicud din anul 1820; i) diplomă pentru credincioșii din Agrij, de la împăratul Ferdinand I;
2. Vasile Pop, avocat în Șimleu Silvaniei, soțul Emiliei Mărcuș și tatăl adoptiv al lui Grațian Mărcuș, rămas orfan de mic copil, a trimis o copie de pe banii romani descoperiți de Teodor Bucur, fratele său și Petre Bocica, ciobani, în Șimleu, în anul 1798.
Au fost expediate, apoi, cu destinația finală de a intra în proprietatea muzeului Astrei din Sibiu, următoarele obiecte și cărți: preotul greco-catolic din Cățelul – român (Meseșenii de Sus), Grațian Flonta a trimis o carte veche de rugăciuni din arhiva parohiei; preotul greco-catolic din Hotoan, Vasile Pătcaș a trimis o carte de rugăciuni, compoziție proprie, intitulată „Icoana Sufletului”; eruditul profesor Gavril Trifu, secretar de bancă în Șimleu, a trimis cartea „Aritmetică poporală”, compoziție proprie și primul număr al ziarului pedagogic „Învățătorul Român”, editat tot de către el; Victor Russu, profesor la Budapesta, sălăjean de origine, a trimis volumul intitulat „Suspinele silvelor”; Dr. Coriolan Steer, avocat în Tășnad a trimis câte două tablouri cu vederi din Santău, Căuaș și Tășnad și câte un tablou din Hotoan și Sărăuad; Dr. Ioan Suciu, avocat în Zalău a trimis o vedere a castrului roman de la „Porolissum”; Ioan P. Lazăr a trimis lucrările tipărite la editura sa din Șimleu, „Victoria”, și colecția ziarelor „Gazeta de Duminecă” și „Păstorul Sufletesc”; Despărțământul șimleuan al Astrei a trimis două tablouri cu vederi din localitatea Răstolț.
Conducerea Comitetului sălăjean, prin Victor Deleu și Coriolan Meseșian a luat legătura cu organizatorii expoziției din București, pe care i-au rugat să trimită sălăjenilor care au participat cu obiecte medaliile comemorative puse în circulație cu această ocazie. De asemenea, au întrebat ce facilități pe mijloacele de transport primeau participanții, în cazul în care intenționau să plece la București, cu scopul de a viziona expoziția. Comisarul de expoziție, dr. C. Diaconovici le răspunde că atât guvernul român cât și cel ungar ridicau obligativitatea pașapoartelor pentru vizitatorii expoziției și că eventuale alte înlesniri vor fi transmise de către organizatori7.
Reuniunea Femeilor Române Sălăjene a trimis, la rândul ei, obiecte de industrie casnică deosebite, care au fost premiate în cadrul expoziției.
Organizatorii au oferit distincții tuturor celor care s-au remarcat în organizarea expoziției jubiliare. Astfel, Maria Cosma, n. Dragoș, președinta Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS) a fost distinsă din partea juriului Expoziției generale din București cu „Medalia de aur cu diplomă specială”, pentru lucrurile de masă trimise la expoziție. Aceeași distincție a fost acordată RFRS, iar Lucreția Sima din Sâg și Valeria P. Pop măritată Muste din Domnin au fost distinse cu „Medalia de argint cu diplomă specială”8. De asemenea, Institutul tipografic „Victoria” din Șimleu Silvaniei a primit „Medalia de bronz cu diplomă specială”, pentru „frumoasele sale lucrări în arta tipografiei”9.
După Marea Unire, în perioada interbelică, problema înființării unui muzeu în județul Sălaj este reluată tot de către Astra, în special după înființarea despărțământului Zalău, în anul 1923. În cadrul șezătorilor organizate de către Casina Română din Zalău, Dr. Nicodim Cristea, președintele despărțământului zălăuan și primar al orașului Zalău, a susținut o amplă și interesantă conferință despre necesitatea înființării unui muzeu sau Palat Cultural în orașul-capitală de județ. Mulți priveau cu sarcasm și ironie problema muzeelor, fără a fi conștienți de importanța lor: „Ironia și sarcazmul obișnuit la noi în materii foarte importante din punct de vedere național – spune Nicodim Cristea – cum este și problema muzeelor românești, te fac să meditezi adânc asupra ei și să aperi cu toate puterile instituția aceasta indispenzabilă în istoria țărilor și popoarelor civilizate”. Pe baza informațiilor obținute din cartea reputatului istoric și etnograf, Dr. Coriolan Petran, „Muzee din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș”, Nicodim Cristea trece în revistă toate muzeele existente la momentul respectiv, cu informații privind anul înființării, evoluția lor și a colecțiilor. Deși era venit de puțin timp în Zalău, din funcția de prim-pretor al plasei Hida, se implică foarte mult în problemele culturale ale Zalăului, exprimându-și părerea de rău că urbea de la poalele Meseșului nu avea un muzeu județean, care să conserve și promoveze patrimoniul local: „Este dureroasă pentru fiii Sălajului constatarea lipsei unui muzeu județean sau palat cultural în vreun centru al acestui județ. Numai 5 județe din Transilvania sunt în starea aceasta, lipsind muzeul în comunele urbane: Bistrița, Dej, Diciosânmartin (Târnăveni – n.n.), Făgăraș și Zălau”. Consideră că era timpul ca și Zalăul să intre în rândul orașelor civilizate: „Drept aceea este timpul, să ne dăm seama cu mic cu mare de aceasta lipsă, căutând să facem și noi începutul stăruințelor pentru soluționarea acestei chestiuni”. Între timp, multe din descoperirile arheologice efectuate în Sălaj, la Porolissum, Crasna sau Șimleu Silvaniei mergeau spre alte muzee din Cluj, Budapesta etc. De asemenea, mulți intelectuali aveau colecții particulare de mare valoare, „cari nefiind îngrijite sistematic și de un expert, se strică și azi mâine nu mai au nici o valoare”. Toate obiectele existente în cele 240 de sate sălăjene puteau constitui baza unui muzeu județean, cu sediul în Zalău. Pentru început, propune să fie organizat în două săli din cadrul Primăriei Zalău, „și după cum se va manifesta interesul intelectualilor noștri pentru acest așezământ de cultură, am avea atâtea modalități pentru asigurarea mai multor camere în acest oraș și cu timpul pentru edificarea unui palat cultural îndată ce starea materială a orașului ne va permite aceasta”. Face apel „la simțul de bun Român” al tuturor intelectualilor din județ să trimită pe adresa Comitetului Despărțământului Astra obiectele pe care le donau pentru muzeu. Își lua angajamentul de a deschide o rubrică în ziarele din județ, în care să publice toate donațiile, „servind aceste donațiuni ca pildă pentru toată lumea, căreia îi incubă datorința a sprijini înființarea grabnică a acestui așezământ de cultură, ce va păstra cu sfințenie toate obiectele importante din acest județ fără a escepționa primirea obiectelor națiunilor conlocuitoare cu noi, cari vor să-și dea concursul la îmbogățirea acestui muzeu”10.
Din activitatea deosebită depusă de directorul despărțământului Zalău al Astrei, dr. Nicodim Cristea, în primul an de activitate, remarcăm și acțiunea sa pentru strângerea obiectelor de valoare din județul Sălaj, colectând 100 de obiecte pentru a se înființa un muzeu. A primit un sprijin deosebit și din partea prof. univ. Tzigara Samurcaș, care a donat în acest scop suma de 5.000 lei11.
Pentru adăpostirea bibliotecii, a obiectelor adunate pentru muzeu, pentru ținerea ședințelor comitetului de conducere al despărțământului, redacția și administrația gazetei „Meseșul” și agendele de birou, Dr. Nicodim Cristea, ajuns în funcția de prefect al județului Sălaj, în perioada aprilie 1926 – iunie 192712, a obținut o cameră în clădirea Prefecturii județului Sălaj (clădirea actualei Primării)13.
În perioada 12-14 septembrie 1926, la Zalău are loc adunarea generală a Astrei, care poate fi considerat, credem noi, evenimentul cultural cel mai important al perioadei interbelice organizat în județul Sălaj.
În cadrul evenimentelor organizate cu această ocazie, la loc de cinste se înscrie și o expoziție de etnografie, în care erau reprezentate toate zonele etnografice ale județului Sălaj. Dintr-un dosar existent la arhivele din Zalău reies eforturile deosebite ale directorului despărțământului Zalău al Astrei, dr. Nicodim Cristea, care îndeplinea, în acea perioadă, funcția de prefect al județului Sălaj, pentru a aduna exponatele din satele sălăjene. La realizarea expoziției au contribuit 25 de sate din zonele Meseș, de peste Meseș, de sub Rez, de sub Codru și din zona de câmpie a Careiului (care intrase în componența Sălajului prin reforma administrativ-teritorială din anul 1925). Au fost expuse peste 300 de obiecte, curatori ai expoziției fiind profesorii zălăuani Grațian Capătă și Nicolae Oșian.
Reputatul profesor și jurnalist Alexandru Lupeanu Melin o considera ca „una dintre cele mai alese și mai prețioase manifestații ale poporului sălăjean”, în acele zile de „praznic național” și îi făcea o descriere din care transpare talentul său jurnalistic, dar ne oferă și o imagine a bogăției culturale pe care o avea Sălajul: „Pereții și mesele sălilor de expoziție înfățișează un admirabil caleidoscop de culori, de brâiețe, de puișori și de ciurele, pe cari acul harnic și suveica măiestră a țărancelor sălăjene le-au vrăjit pe câmpul alb al pânzei aspre și al bumbacului. Căpătâiere și țolișoare minunate te întâmpină la tot pasul. Ii și cămăși migălite cu răbdare multă în zile de iarnă, ori în după-amiezi dalbe de vară în umbra dudului din curte, îți râd discret și atrăgător, din fiecare colț. Motive grele, lucrate în uimitoare dărnicie de arniciu, te fac să constați simțul de jertfă al țărancei noastre, când este vorba de frumos și de podoaba casei sale.
În arta țărănească a Sălajului se pot urmări distinct două grupe de motive, determinate de așezarea cătunelor și satelor: de la munte și calea dinspre șes. Muntencele au în opera lor artistică ceva din nostalgia zărilor de amurg sau din umbra poenițelor de codru, predominând culoarea galbenă a apusului de soare după culmi, ori petelor de întuneric din desișuri de codru. Fiicele câmpiei sunt înșirate de bogăția variată a covoarelor de flori din livezi, de maci, ori ochișorii mărunți și visători ai garoafelor sălbatece de prin ierburi. Sălajul este apoi țara florii soarelui, care împânzește toate colinele și marginile de porumbiște. Ați remarcat poate, că velințele și covorașele expuse la școala normală prezintă toate un ansamblu de galben roșietic, pătat de negru și de verdele deschis al plantei îndrăgostite de soare”.
Realmente impresionat de expoziție, Alexandru Lupeanu Melin realizează și o clasare a obiectelor. Astfel, pe primele trei locuri, el diferențiază următoarele obiecte, pe care le propune spre premiere: 1) O ie cu altiță pe umăr, guleraș îngust și decoruri în roșu și negru, prezentând forme arhaice, expusă de Onica Iosip a lui Vasile din Bicaz; 2) O foaie de pernă țesută cu negru, cu forme discrete și de o înaltă armonie, cu motive românești, expusă de Anisia Mărcean din Chechiș; 3) Un ștergar cu motive românești pe fond negru, expus de Silvia Gherman a lui Teodor din Chechiș. Remarcă, apoi, hărnicia preoteselor sălăjene, pe învățătorul Gavril Gâlgău și soția sa, din Halmășd, care aveau un atelier de îndrumare, olarii din Tihău și Băița, împletiturile de nuiele din Var și expoziția de covoare a atelierului de țesătorie din Carei14. 
De problema muzeelor, așa cum spuneam la începutul articolului, s-au preocupat și vrednicii dascăli sălăjeni, conștienți de valoarea lor instructiv-educativă. Printre primii dascăli care și-au îndemnat colegii să înființeze muzee școlare, oferind un adevărat îndrumător, în acest sens, s-a numărat și Leontin T. Turcu, inspector școlar de control. El publică un articol în revista cultural-pedagogică „Școala Noastră”, în care subliniază că scopul înființării muzeelor școlare era acela de a face învățământul cât mai interactiv și intuitiv. Pentru realizarea acestor obiective, spune el, se simțea nevoia de a aduna și grupa în colecții diferite obiecte, plante, insecte, minerale, tablouri, aparate etc., după „notele comune ce le caracterizează”, ele urmând a fi depuse într-un loc special amenajat pentru păstrarea lor, iar într-o sală pregătită cu mobilierul necesar să fie organizat muzeul. Este de părere că prin aceste obiecte „se reoglindește totul ce s-a perândat și produs natura de secoli, precum și ce a produs geniul omenesc de la existența sa pe pământ”. În opinia sa, muzeul reprezintă „adevărata carte a trecutului, care arată precis adevărul și istoria vremurilor”.
Școala fiind „primul așezământ de cultură” era chemată , „chiar în interesul său”, să organizeze muzee școlare. Ca membru al corpului didactic, și ca unul care dorea să contribuie „cu ceva la marea operă de reclădire a Țării și învățământului”, se simte dator „a da la lumină” un model de organizare a muzeelor școlare pentru învățământul primar. Acesta trebuia să pornească de la viața internă a școlii, extinzându-se treptat-treptat la viața comunei și județului. Pornind de la arhivarea activităților școlare (fotografii din cadrul activităților școlare, lucrări de artă, de lucru manual etc.), muzeul urma să colecționeze obiecte de artă bisericească, artă casnică, industrială, economică, obiecte istorice, etnografice, arheologice etc., din întreaga comună. Pe lângă piesele care fac parte din patrimoniul material, îi îndeamnă să nu neglijeze pe cel imaterial: „Nu vom lăsa nicio doină, ghicitură, chiuitură, bocet, legendă, credințe, obiceiu etc. nescris pentru a salva ce se mai poate, barem în ceasul ultim marea comoară națională: Literatura poporală”. Folclorul se putea aduna și prin elevi, care să primească temă de vacanță, să scrie toate colindele pe care le știau ei sau le auzeau la bătrânii satului.
Realizarea unui astfel de muzeu necesita timp, „osteneală, grijă, pricepere și muncă intenzivă, fără cari acest muzeu nu va progresa și înflori”. Însă, odată realizat, muzeul școlar reprezenta „o oglindă vie, o carte de istorie a dezvoltării și istoricul comunei”.
Cel chemat să înființeze muzeul școlar era învățătorul, care trebuia să se folosească de orice moment potrivit pentru a colecționa obiecte. El trebuia să aibă „o voință de fier și să fie adânc pătruns de însemnătatea și foloasele muzeului în munca ce dezvoltă”, fiindcă numai astfel va putea să ducă la bun sfârșit o astfel de inițiativă. Totodată, atrage atenția asupra faptului că obiectele colecționate trebuiau păstrate în condiții speciale, „în cea mai perfectă ordine și curățenie”. Să fie depuse în dulapuri curate, sub sticlă, în rame, cutii etc., să fie frumos aranjate, „cu gust artistic și nu la voia întâmplării”. De asemenea, obiectele trebuiau etichetate și inventariate, oferind un model de inventariere, pe colecții, sub formă de tabel. În încheierea articolului, Leontin Turcu propune ca, pe lângă muzeele școlare comunale, să fie organizat un muzeu școlar județean, ca o sinteză a celor sătești15.
Îndemnul lui Leontin Turcu a avut ecou în rândul dascălilor sălăjeni, care au înființat o serie de muzee școlare, precum cele din Jibou, Sârbi, Tihău, Bălan etc.16
Înscris ca membru în Asociația culturală a românilor transilvăneni – Astra, încă de la venirea sa în Zalău, Leontin Ghergariu a fost ales în fruntea despărțământului Zalău, în anul 1928, iar în anul 1932 a fost ales președinte al despărțământului central al județului Sălaj. Primul obiectiv pe care și l-a fixat a fost obținerea unui local pentru Casa Culturală a „Astrei”, unde urma să înființeze un muzeu istorico-etnografic al Sălajului. A închiriat de la Primăria Zalăului etajul din aripa dreaptă al clădirii Transilvania. În partea dinspre stradă a amplasat biblioteca despărțământului „Astrei”, o sală de lectură și „săli de distracții” (șah, domino etc.), iar în sălile dinspre curte a început organizarea unui muzeu. În acest sens, a obținut de la Prefectura județului ceea ce a mai rămas din colecția lui Szikszai Lajos. De asemenea, împreună cu elevii săi de la liceu a început ample campanii pentru a aduna piese arheologice17. 
În coloanele periodicului zălăuan „Gazeta Sălajului”, continuatorul „Meseșului”, ambele înființate de către Leontin Ghergariu, regăsim și eforturile de a înființa un muzeu județean, cu scopul „de a salva ceea ce se mai poate și de a fi la îndemâna celor ce se interesează de istoria acestui colț de țară”. Inițiativa înființării unui muzeu județean a pornit de la despărțământul zălăuan al Astrei, în speță de la eruditul profesor Leontin Ghergariu, care „cu cheltuieli personale” a adunat o serie de obiecte pentru acest muzeu. În anul 1938, muzeul se afla încă în proces de organizare, iar Ghergariu se plângea că de unul singur nu putea să realizeze acest obiectiv cultural și istoric foarte important pentru Sălaj, cerând concursul tuturor sălăjenilor. 
Face un apel către toți cei care dețineau obiecte istorice găsite pe teritoriul județului Sălaj, să le doneze muzeului Astrei din Zalău. Conducerea Astrei zălăuane, în frunte cu Leontin Ghergariu, se obliga să inventarieze și să păstreze aceste obiecte în muzeu. De asemenea, să treacă pe ele numele donatorului. Erau dispuși să facă și unele achiziții, „pe preț potrivit”, pentru „obiecte de importanță mai mare”. Se spera ca în acest mod să se poată înființa un muzeu „vrednic de importanța istorică a Sălajului”, care urma să fie, în opinia sa, „o oglindă fidelă și a istoriei județului nostru”, dar și „un certificat al intelectualității noastre”17.
În anii 1939-1940, despărțământul Zalău al Astrei „a căutat de asemenea, să se mențină pe linia unei glorioase tradiții, cu toate piedecile de care s-a izbit”, cu concentrări neîntrerupte și sate „copleșite de armată”. Despărțământul Zalău, care era și despărțământ central județean, în frunte cu Leontin Ghergariu a menținut legătura cu despărțămintele de plasă și a încercat să anime viața culturală românească a Zalăului, având la dispoziție o Casă Națională, situată în actualul sediu al clădirii Transilvania. O atenție specială a fost acordată, în continuare, muzeului arheologic și etnografic, pentru care s-au realizat și săpături arheologice la castrul roman și cetatea dacică de la Moigrad, sub conducerea reputatului profesor universitar clujean, Constantin Daicoviciu. De asemenea, s-a reușit să se mai adune un bogat material etnografic din comunele județului18.
Din păcate, au venit anii grei și tulburi ai celei de a doua conflagrații mondiale, când au dispărut multe dintre obiecte, iar cele care s-au mai păstrat au constituit baza înființării Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău, în anul 1951.

Note:
1 Augustin Vicaș, XXV ani din viața Reuniunii Femeilor Române Sălăgiene. 1881-1906, Șimleu Silvaniei, 1906, p. 60.
2 Ibidem, pp. 64-66.
3 Gazeta de Duminecă, nr. 2, 21 ianuarie, 1906, p. 5.
4 Idem, nr. 6, 18 februarie 1906, p. 5.
5 Idem, nr. 14, 15 aprilie 1906, p. 10.
6 Idem, nr. 16, 26 aprilie 1906, p. 4.
7 Idem, nr. 23, 17 iunie 1906, pp. 3-4.
8 Idem, nr. 50, 23 decembrie 1906, p. 6.
9 Idem, nr. 52, 6 ianuarie 1907, p. 9.
10 Școala Noastră, nr. 6/1924, p. 87.
11 Transilvania, nr. 10-11, octombrie-noiembrie 1925, pp. 474-475.
12 Dănuț Pop, Doru E. Goron, Prefecții județului Sălaj. O istorie în documente, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2007, p. 57.
13 Transilvania, nr. 12, decembrie 1928, pp. 969-970.
14 Școala Noastră, nr. 17-18/1924, pp. 328-331.
15 Idem, nr. 7-8, 1-15 aprilie 1926, pp. 115-128.
16 Leontin Ghergariu, Preocupări muzeale în Sălaj, în Acta Mvsei Porolissensis, II, Zalău, 1978, p. 391.
17 Ibidem.
18 Gazeta Sălajului, nr. 5, 29 ianuarie 1938, p. 1.
19 Transilvania, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1940, p. 207.

Autor: Marin Pop