Aboneaza-te la newsletter





Inițiative pentru întemeierea unui muzeu în Sălaj

Mai 2021

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar mai pregnant în ultimele două decenii ale sale, în rândul unei părți a elitelor societății ardelene încep să apară preocupări manifeste pentru colecționarea vestigiilor trecutului, pentru adunarea acestor „antichități” în cadrul unor colecții private. În același timp nu lipsesc nici inițiativele pentru întemeierea unor colecții publice de antichități, fie în cadrul unor instituții de învățământ, dar mai ales ca instituții muzeale ale comitatelor. Fostul comitat Sălaj (Szilágy vármegye)1 înființat în 1876, cu reședința la Zalău nu a dus lipsă de asemenea inițiative (Bejinariu 2017. 91-99; Pripon 2017. 143-152). Orașele comitatului au avut propria viață culturală, poate nu de anvergura marilor orașe transilvănene, dar cu siguranță racordată la noile trenduri ale spiritualității central-europene. Multe dintre spiritele elevate ale acelor vremuri de pe teritoriul Sălajului, fie intelectuali de la orașe, dar și familii cu ascendență nobiliară din mediul rural nu au ezitat să cheltuie sume însemnate pentru a achiziționa antichități descoperite întâmplător sau ajunse în posesia unor anticari ori comercianți de ocazie. În rândurile următoare dorim să prezentăm câteva date, atâtea câte am găsit din surse de arhivă sau informații documentare ori bibliografice despre personalitatea lui Szikszai Lajos, dar mai ales despre preocupările și rolul său în procesul de constituire a unei prime instituții muzeale de drept public în fostul comitat Sălaj. Fondarea în 1859 a Societății Muzeului Ardelean la Cluj a reprezentat un impuls pentru înființarea în deceniile ulterioare a altor instituții muzeale în diverse orașe ale Transilvaniei (Szabó 2017. 379; Gáll 2014. 224-227).

Szikszai Lajos – scurtă biografie

Szikszai Lajos s-a născut la 25 noiembrie 1825, la Șamșud/ Szilágysámson, într-o familie cu origini nobiliare. După perioada studiilor elementare din localitatea natală, urmează cursurile școlii superioare calvine de la Zalău. Mai apoi studiază dreptul la Cluj și Sibiu. Se înrolează ca simplu soldat în armata revoluționară maghiară în timpul evenimentelor din anii 1848 – 1849 și se distinge pe parcursul evenimentelor militare ajungând la gradul de căpitan. După revoluție, din 1862 a lucrat ca și avocat, iar din 1883 este numit vice-comite al Sălajului. Ca și om politic a fost de orientare liberală, fiind deputat pentru două mandate în Parlamentul de la Budapesta (1875-1881). Szikszai s-a implicat activ după înființarea comitatului Sălaj pentru desemnarea drept reședință a orașului Zalău, în dauna orașului Șimleu Silvaniei. În vremea mandatului său administrativ sunt edificate o serie de construcții publice, obiective economice și cu caracter edilitar în oraș. Moare la 27 august 1897 și este înmormântat la Zalău (Lakóné Hegyi 2002. 1-5).

Szikszai Lajos – om de cultură

Preocupările culturale ale lui Szikszai Lajos acoperă o paletă diversă. Este vorba despre implicarea sa în înființarea unor asociații culturale, pentru ridicarea unor monumente de for public (grupul statuar Wesselényi Miklós din centrul Zalăului), dar trebuie consemnate și contribuțiile publicistice în materie de istorie locală și genealogia propriei familii. Pasiunea și interesul pentru trecut s-a materializat însă și în alcătuirea și creșterea propriei colecții de mărturii ale trecutului: antichități, documente și diplome vechi și cărți, exponate paleontologice, monumente din piatră, statuete din bronz etc. S-a preocupat activ pentru documentarea și redactarea unei monografii a comitatului Sălaj și a găsit omul potrivit pentru a duce la bun sfârșit un atare demers în persoana lui Petri Mór, revizor școlar al Sălajului (László 2018).
Preocupările constante din ultimii ani ai vieții lui Szikszai în direcția constituirii unei instituții muzeale la Zalău transpar din studierea informației de arhivă existentă la Arhivele Statului, filiala județului Sălaj din Zalău, fond „Asociația muzeală” (Wagner 1980. 665-666). Această asociație („Szilágy vármegyei Múzeum – Egylet”) a fost înființată (după câteva demersuri anterioare derulate ulterior anului 1876) la inițiativa autorităților administrative ale comitatului, la 30 decembrie 1880, iar circa șase luni mai târziu (30 mai 1881) erau definite, prin statut, scopul și activitatea asociației. Cu ocazia ședinței de constituire a asociației, Szikszai Lajos, în calitate de membru declara că își donează definitiv colecția personală compusă din: documente, monete, ceramică, monumente din piatră și piese de bronz, respectiv exponate paleontologice. Oferta și donația lui Szikszai a fost acceptată de către membrii fondatori ai asociației muzeale, care l-au propus pe acesta în funcția provizorie de director, până la aprobarea Statutului. Prin Statutul asociației, aprobat în ședința din 30 mai 1881 se specifica scopul asociației: „... dezvăluirea trecutului istoric al județului Sălaj și perpetuarea prezentului care devine trecut; pentru aceasta să se cerceteze și să se adune la un loc tot ceea ce este remarcabil pe teritoriul comitatului Sălaj din punct de vedere al științei, artei, literaturii, meșteșugurilor și comerțului, a agriculturii, a vieții publice și politice, să se achiziționeze portrete, biografii ale personalităților comitatului, să se reprezinte portul popular prin veacuri schimbător prin piese originale sau fotografii, să se adune toate speciile zoo-botanice și geologice care se găsesc pe teritoriul comitatului; să se salveze de la distrugere monumentele istorice; să se exploreze și să se achiziționeze prin cumpărare sau donație, piesele arheologice dispersate, istorice, documentele imprimate, blazoanele nobiliare, sigiliile comunale, iar de pe obiectele neprocurabile să se efectueze copii...”. Cu această ocazie erau stabilite și sarcinile ce le reveneau celor angrenați în conducerea asociației. Era prevăzută și funcția de director al muzeului ce avea să fie înființat pentru a fi expuse piesele descoperite, donate ori achiziționate, precizându-se și sarcinile ce-i reveneau, între care clasificarea și inventarierea obiectelor deținute sau nou intrate. Directorului îi revenea și sarcina de a efectua cercetările istorice și săpăturile arheologice, la indicația consiliului de conducere (Wagner 1980. 675). La ședința din 26 septembrie 1881, Szikszai Lajos este ales director al „Asociației muzeale a comitatului Sălaj”. Cu ocazia acestei ședințe sunt donate asociației o serie de antichități de către văduva lui Cserey János, cu promisiunea unor alte donații viitoare, iar din partea lui Torma Károly sunt trimise asociației câte un exemplar din cărțile de arheologie scoase de savantul transilvănean. Din poziția pe care a deținut-o se pare că Szikszai Lajos a efectuat inclusiv o serie de „săpături arheologice” la Porolissum, din dorința probabil de a obține noi piese arheologice care să fie expuse în muzeu (Gudea 1989. 34).
Date despre „antichitățile” aflate în colecția lui Szikszai și ulterior donate muzeului comitatului se găsesc în unele dintre volumele de arheologie apărute la finele secolului al XIX-lea, dar și din câteva mențiuni apărute în paginile revistei „Archaeológiai Értesitő”. Astfel J. Hampel menționa și ilustra o serie de piese de bronz provenind de la Crasna și Valea Pomilor, Horoatu Cehului și Treznea, respectiv un vas ceramic (din epoca bronzului) găsit de la Moigrad (Hampel 1886. 73, 92-93, 106-109, pl. XII/4, XXVII/7, LXXII/4). Cea mai completă descriere îi aparține lui Fetzer J. Ferencz, profesor al Colegiului Minorit din Șimleu Silvaniei. Fetzer menționa că este vorba despre piese preistorice, artefacte romane și din vremea migrațiilor, arme medievale și obiecte moderne. Epocii pietrei îi sunt atribuite: un nucleu de obsidian provenit de la Zalău și unul de silex de la Cehu Silvaniei. De la Dragu este menționat un topor de piatră, de la Borla trei dălți de piatră, iar de la Șamșud o piesă de același fel și un ciocan de piatră (Fetzer 1897. 356). Din „epoca cuprului” sunt menționate ca aparținând colecției lui Szikszai două „târnăcoape” (topoare cu brațele în cruce) ce provin de la Romita și Lupoaia, de pe Valea Agrijului (Fetzer 1897. 356-357). Piesele atribuite epocii bronzului sunt prezente într-un număr sporit. Este vorba despre o spadă din bronz de la Guruslău, un topor cu aripioare și un celt de mici dimensiuni de la Șamșud, și un depozit de piese de bronz de la Horoatu Cehului, două depozite descoperite la Treznea, brățări de bronz descoperite la Năpradea, două topoare provenind de la Valea Pomilor, un depozit de la Nadiș, unul de la Crasna și un altul de la Căuaș, precum și vase ceramice descoperite la Șimleu Silvaniei, pe dealul „Măgura” (Fetzer 1897. 358-359). Se poate observa că printre piesele ajunse în colecția lui Szikszai în decursul timpului sunt și câteva din afara comitatului Sălaj, de pe teritoriul altor comitate ardelene. Este cazul, bunăoară al „antichităților” provenite de la Dragu. Descoperiri arheologice întâmplătoare din zona satului Dragu sunt cunoscute în mențiuni arheologice încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea (Roska 1942. 69-70, nr. 66), într-o vreme când preocupările de colecționar ale lui Szikszai erau bine cunoscute și în afara Sălajului, probabil fiind căutat de către cei care ofereau spre vânzare „antichități”. Printre piesele de mare valoare ale colecției se număra o inscripție romană de la Porolissum și monumentul funerar epigraf al unei tinere romane (Ghergariu 1978. 390). 
Personalitatea și preocupările culturale ale lui Szikszai Lajos sunt evocate și în monografia comitatului Sălaj apărută la început de secol XX (Petri 1901. 31, 43, 665-666), fiind ilustrate și câteva dintre obiectele colecției sale de antichități, preluate însă din ilustrația monografiilor lui Hampel. Trebuie să menționăm că într-o scrisoare adresată conducerii comitatului, la aproape zece ani după moartea colecționarului, în anul 1906, Téglás Gábor menționa expres că a început cercetarea valului roman de pe Meseș la îndemnul lui Szikszai, care milita în ultimii ani ai vieții sale pentru realizarea unei monografii a comitatului Sălaj (Wagner 1980. 679). Mărturia lui Téglás este și ea o dovadă a interesului manifestat de Szikszai față de vestigiile trecutului și mai ales a faptului că era la curent cu preocupările arheologilor contemporani, dar mai ales cu noile trenduri ale școlii germane de arheologie în materie de cercetare a limess-ului Imperiului Roman (Gáll 2014. 268-270).
Destinul colecției lui Szikszai după donația făcută în scopul întemeierii unui muzeu al comitatului este mai puțin cunoscut. Se cunoaște că obiectele donate au fost expuse ulterior în patru vitrine, fiecare cu dimensiunile de 2,50 m x 1,25 m, iar vitrinele au fost amplasate în sala mică de ședințe a fostei prefecturi. Obiectele au fost determinate și etichetate, iar în vitrine erau repartizate pe epoci: epoca pietrei, epoca bronzului, epoca fierului și vestigii romane. Există o mențiune scurtă despre colecție în programul festivităților Asociației ASTRA, desfășurate la Șimleu Silvaniei în anul 1908, unde era prevăzută pentru participanți o excursie la Moigrad, prilej cu care urma să fie vizitat și muzeul lui Szikszai, „azi al comitatului” (Ghergariu 1978, 390). Din păcate, se pare că în vâltoarea evenimentelor, uneori dramatice, desfășurate la finele Primului Război Mondial, care nu au ocolit și zona Sălajului, o parte a pieselor aflate în muzeu au fost înstrăinate. Ceea ce a mai rămas s-a păstrat în aceeași sală până în anul 1929. Leontin Ghergariu, ajuns în anul 1928 în fruntea filialei județene Sălaj a Asociației ASTRA s-a implicat în deschiderea unui nou muzeu județean, solicitând și obținând de la Prefectura județului ceea ce a mai rămas din colecția lui Szikszai. Între 1940-1944, Zalăul a făcut parte din teritoriul cedat Ungariei de către Regatul României în urma Arbitrajului de la Viena (30 august 1940). Încercări de deschidere a unui muzeu la Zalău au avut loc și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, într-o sală primită din partea Colegiului „Wesselényi”. Într-o pledoarie scrisă în acest sens, M. Roska, director al Muzeului Ardelean din Cluj propune inclusiv preluarea colecției contelui Teleki, o altă valoroasă colecție privată (Wagner 1980. 700-702). Există informații (orale!) referitoare la unele piese ale colecției muzeale din Zalău care ar fi fost duse în timpul războiului la MNM, la Budapesta, însă majoritatea ar fi fost preluate de către Colegiul „Wesselényi” (Ghergariu 1978, 392). Într-o scurtă informare apărută în revista acestui colegiu, din anul școlar 1942-1943, se menționează foarte clar că o parte a fostei colecții de antichități a lui Szikszai a ajuns în proprietatea ASTREI sălăjene, iar cel care a preluat și îngrijit, ca și custode după septembrie 1940, ceea ce a mai rămas din colecție a fost Szekély Bela, profesor de istorie și geografie (*** Ziláhi Évk. 1943. 25). O parte dintre piesele colecției Colegiului „Wesselényi” se pare că dispar în împrejurările evenimentelor din toamna anului 1944, când frontul ajunge în zona Sălajului (Gudea 1989. 22, 37). După război, în 1951, obiectele aflate în colecția Liceului de cultură generală (noua titulatură a colegiului) sunt cedate noului muzeu din Zalău. Astfel, un număr de 178 de piese, dintre care 75 preistorice reintră în circuitul public, însă la acel moment, se pare că a fost imposibil de precizat care anume dintre piesele preluate au aparținut colecției inițiale a lui Lajos Szikszai și care au făcut parte din colecția vechiului Colegiu „Wesselényi”. Printre obiectele de factură arheologică preluate de către muzeul din Zalău se numără, alături de obiecte preistorice din piatră și metal, piese de factură romană (ceramică, tegule, tuburi ceramice, fragmente de mozaic care ar proveni de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa, mărgele de la Pompei, opaițe, arme și unelte, statuete de bronz). Acestora li s-au alăturat piese medievale și moderne, precum arme și pinteni de cavalerie.
Frecventele mutări ale pieselor care au aparținut colecției lui Szikszai, integrarea lor în alte colecții, precum cea a societății culturale ASTRA și, ulterior cea a Colegiului Reformat „Wesselényi” din Zalău, cel mai adesea fără a exista mărturii scrise au determinat amestecul pieselor. Nu știm dacă în anul 1951, când ultima colecție menționată a fost preluată de către muzeul din Zalău au existat și informații referitoare la proveniența pieselor. Ele au fost inventariate și descrise foarte sumar în Registrul secției de istorie (R.S.I.) al muzeului și, ulterior, în decursul timpului apar menționate în repertorii sau volume tematice de arheologie. În anul 2008 am publicat un studiu despre colecția de bronzuri preistorice deținută de Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, în care se regăsesc obiectele preluate în anul 1951, dar și piesele altor colecții particulare, donate muzeului sau achiziționate de acesta în decursul timpului, precum și descoperirile „izolate” de piese de bronz. Am încercat, pe baza descrierilor mai vechi și a unor ilustrații, foarte puține, să identific măcar o parte a bronzurilor preistorice care ar fi aparținut colecției vice-comitelui Sălajului din perioada austro-ungară, Szikszai Lajos. Din păcate, așa cum subliniam și cu acea ocazie (Bejinariu 2008. 53-55), amalgamarea informației produsă chiar la autorii care au preluat la scurt timp date de la Hampel și Fetzer, suprapusă peste amestecul pieselor din colecții diferite a făcut acest demers aproape imposibil de materializat în cazul bronzurilor preistorice ale colecției, vizate în mod direct de demersul nostru.
Rămâne însă să consemnăm pentru posteritate contribuția și preocuparea lui Szikszai pentru adunarea mărturiilor moștenirii culturale sălăjene într-o colecție muzeală, destinată publicului, iar această latură a personalității întregește imaginea rolului său, drept „arhitect” al orașului Zalău.

Bibliografie:
Bejinariu 2008
Ioan Bejinariu: Bronzuri preistorice din Sălaj (Colecțiile Szikszai, Wesselényi – Teleki, Aszodi și descoperiri izolate aflate în colecția Muzeului din Zalău). Ed. Mega, Cluj-Napoca 2008.
Bejinariu 2017
Ioan Bejinariu: Fetzer J. Ferencz (1856 – 1939) and the Archaeology from Sălaj. In: Adalbert Cserni and his Contemporaries. The Pioneers od Archaeology in Alba Iulia and Beyond. Bibliotheca Musei Apulensis XIX. Eds. Csaba Szabó – Viorica Rusu-Bolindeț – Gabriel Tiberiu Rustoiu – Mihai Gligor. Editura Mega, Cluj-Napoca 2017, 91-99.
Fetzer 1897
Ferencz J. Fetzer: Szilágysági régiségekről. ArchÉrt, 17. 1897. 356-359.
Finály 1904
Gábor Finály: A Limes Dacicus és a Pogujori Földvár. ArchÉrt, 24. 1904, 9-15. 
Gáll 2014
Erwin Gáll: Precursorii arheologiei profesioniste din Transilvania. Gábor Téglás. SCIVA, 65, 3-4, 2014. 219-293.
Ghergariu 1978
Leontin Ghergariu: Preocupări muzeale în Sălaj, Acta MP, II, 1978. 389-392. 
Gudea 1989
Nicolae Gudea: Porolissum – un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman. Cercetări și descoperiri arheologice până în anul 1977. I. Acta MP, XIII, 1989.
Hampel 1986
Jozsef Hampel: A bronzkor emlékei Magyarhonban. I. Rész – Képes atlasz, Budapest 1886. 
Lakóné Hegyi 2002
Éva Lakóné Hegyi 2002: A városépitő Szikszai. HepeHupa, 1, 2002. 1-5.
László 2018
László László: Personalități de seamă – personalități maghiare din Sălaj (6), Magazin Sălăjean, 15 noiembrie 2018.
Petri 1901
Mór Petri: Szilágy vármegye monographiája, I. Budapest 1901.
Pripon 2017
Emanoil Pripon: Dr. Mártonfi Lajos (1857 – 1908), a precursor of Transylvanian museology. In: Adalbert Cserni and his Contemporaries. The Pioneers od Archaeology in Alba Iulia and Beyond. Bibliotheca Musei Apulensis XIX. Eds. Csaba Szabó – Viorica Rusu-Bolindeț – Gabriel Tiberiu Rustoiu – Mihai Gligor. Editura Mega, Cluj-Napoca 2017, 143-152.
Roska 1942
Márton Roska: Erdély régészeti repertóriuma I. Őskor, Koloszvár 1942.
Szabó 2017
Csaba Szabó: Histories of archaeology in Transylvania. A short overview. In: Adalbert Cserni and his Contemporaries. The Pioneers od Archaeology in Alba Iulia and Beyond. Bibliotheca Musei Apulensis XIX. Eds. Csaba Szabó – Viorica Rusu-Bolindeț – Gabriel Tiberiu Rustoiu – Mihai Gligor. Editura Mega, Cluj-Napoca 2017, 373-400.
Wagner 1980
Ernest Wagner: Preocupări de arheologie în județul Sălaj oglindite în documente din anii 1870-1950. Acta MP, IV, 1980. 665-703.
*** Ziláhi Évk. 1943
*** A Ziláhi Református Wesselényi-Kollégium Évkönyve, Zilah, 1942-1943 (1943).


Notă:
1 În alcătuirea administrativă din perioada austro-ungară, fostul comitat Sălaj avea o structură teritorială ușor diferită de cea actuală, cea a județului Sălaj de după 1968. Comitatul Sălaj includea părți din Satu Mare și Maramureș, în schimb lipseau zonele de la răsărit de Meseș și cea mai mare parte a „Culoarului Someșan” până la marele cot al râului din zona orașului Jibou – https://ro.wikipedia.org/wiki/Comitatul Sălaj.

Autor: Ioan Bejinariu