Aboneaza-te la newsletter





Poeme de Vasile Hatos

Iunie 2021

Moartea morții*

M-apropii încet de Sacru
Trăiesc în visuri
Urcând spre înălțimi
Zburând spre vechile lumini.
O duioșie stranie
Mă întâmpină râzând
Că-n fața lumii
Mă simt mereu străin.
Mereu mi-apar umbre
Cătând să mor în vis
Un ultim gând al celui
Ce caută un Paradis,
Ce caută în sine
Calea spre adevăr.
Un ultim gând al vieții,
Că-n moarte nu mai sper,
Că-i ceva frumos și blând
Moartea nu există
Pentru cei ce o întâmpină surâzând!
M-apropii încet de tine,
Te înțeleg de ce?
Apari ca o lumină 
Dar moartea nu mai e!
S-a spulberat în mine
Lăsând-o ca să moară
Căci moartea morții este
În suflet o povară!


Ce-mi trebuie pentru a învăța să sufăr…

Ce-mi trebuie pentru a-nvăţa să sufăr?
Sau pentru a-nvăţa să mor?
Ce-mi trebuie pentru a-nţelege
Speranţa ce mi-e dată, uneori?!
Ce-mi trebuie parale, cărţi ori divertisment,
Când sufletul nu ştie s-asculte mai atent,
Acele voci divine, cu iz de Orient
Ce vin din clipele uitării, din clipele trăirii,
Când timpul din clepsidră se scurge-ncet, încet.
Iar tu dansezi cu dânsul în ritm de menuet…
Dar ca să treci prin timp şi timpul peste tine,
Trebuie să înveţi a-l descifra mai bine,
Trebuie să înveţi a asculta tăcerea,
Să ştii ce înseamnă adesea şi durerea
Bogat, sărac, devii un om puternic,
A deveni o stâncă înseamnă a fi vrednic
De clipele trăite, de clipele uitate,
Un călător prin viaţă-nsetat de libertate!


Să înveți

Să înveţi să porneşti
pe un drum ascendent
Care duce spre pace şi linişte,
Spre apusuri  cu lumini colorate,
Acolo e-o lume aparte.
Păşesc prin torente de lacrimi amare,
O lacrimă-mi pică, îmi pare că are
Acea duioşie de visuri albastre,
Păşesc ca un zeu, ca un sfânt printre astre.
Mi-e greu să privesc la ziua de mâine,
o zi ca o lume ce-n viaţă-mi apune.

* Poezia Moartea morții din volumul „Întâlniri cu Dumnezeu” a luat un premiu important în Italia.

Autor: Vasile Hatos