Aboneaza-te la newsletter





Malaxorul de iunie

Iunie 2021

■ La Editura Pandaprint din Baia Mare a văzut lumina tiparului cartea Ospeţele fantomelor, de Paul Beldi Ladislau. Scriitorul stabilit în Cehu Silvaniei înfățișează „o poveste posibil reală, eventual într-un aşa numit: «Stat paralel» din minunata noastră ţară!”. În prefață, profesorul universitar Nicolae Iuga, precizează că romanul reprezintă „o lungă naraţiune introspectivă, rememorativă şi confesivă, aparţinând unui singur personaj central”. Cartea urmărește cariera unui personaj fictiv, Nicu Râmiţean, ofiţer în serviciile secrete românești ante și post decembriste. „Performanța lui Paul Beldi Ladislau este aceea de a mânui cu un succes de ordin cinematografic arta suspansului şi de a reconstitui din clişee de memorie istorică ştiinţa introspecţiei”, arată Iuga. În postfață, poetul Zorovavel Petrehuș susține că romanul lui Paul Beldi Ladislau constituie o carte incitantă care te va pune pe gânduri: „Autojustificare, remușcări sau spovedania din al 12-lea ceas? Din maldărul de cioburi ale memoriei, este devoalată o viață de om și un sistem aflat la hotarul dintre realitate și ficțiune, care încearcă din răsputeri să nu moară. O viață de om în slujba unui sistem închis și bine alcătuit, care aplică aceleași reguli: «omerta», ca un reflex de supraviețuire, schimbându-și doar culorile drapelului. Fantomele nu mor”.

■ La Editura Jacques André din Lyon a apărut recent antologia bilingvă română-franceză de poeme, Le chant du village/ Cântecul satului de regretatul poet Vasile Dâncu. Prezentarea bardului din Runc, „din satul minunilor”, a fost făcută de Jean Poncet, poet și lingvist, traducerea de Jean Poncet și Liliana Șomfălean, profesoară de limba franceză, iar ilustrațiile au fost realizate de Pierre Guimet, artist plastic și pictor. „Ascultându-l pe Vasile Dâncu, ceea ce te frapa era atașamentul său față de valorile țărănești, față de pământ și de muncă, pentru el izvoare ale oricărei etici, deși nu încetase niciodată să viseze la altundeva. Acest altundeva, neputând să-l acceadă fizic – țăranii nu călătoresc niciodată sau niciodată prea departe – el l-a cunoscut prin cărți, mai întâi pe cele care, copil fiind, le aducea în traistă de la biblioteca orășenească, apoi pe cele pe care, mai târziu, le va aduna pe rafturile casei sale. Runc, satul său poartă valori morale pe care el nu a încetat să le afirme ca fiind condiția umanității noastre. Runc nu mai este astfel un sat transilvănean supus timpului oamenilor, el este satul în atemporalitatea sa metafizică. Poezia lui Vasile Dâncu caută tocmai această veșnicie. Pentru ca ea să trăiască în noi”, arată Jean Poncet, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România.

(A.-B.K.)


■ Pink Freud – Gabriel Bota, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021. „Poeme care-ți frâng sufletul – și ți-l reconstruiesc la loc. Precum marile cărți ale copilăriei, de la Micul Prinț la Cuore și la Singur pe lume – dar trecute prin ceva ce seamănă și cu confesivii americani, și cu neorealiștii italieni, și cu noul ruralism românesc. Și, uneori, cu Antologia inocenței a lui Iordan Chimet. E o carte doldora de poeme cu bunici, cu mame, cu câini care mor ajutați de copilul care-i iubește. O carte bună precum feliile de pâine cu apă și zahăr adorate în câteva poeme. Pe scurt, o carte pentru care sufletul există.” (Radu Vancu)

■ dopuri de plută – Soril Miavoe, Grupul Editorial Rocart, 2021. „Un ceas electronic alături/ de mașina de scris electronică,/ poetul electronic stă cu luleaua/ electronică între dinți scoțând/ rotocoale perfecte de fum, uneori/ chiar și pătrate, perfecte, romburi,/ trunchiuri de con, bastonașe./ Numai aburii cafelei. Și harbuzul/ de-un roșu carnal, sâmburii negri. Elena/ Negri. Hopa, inspirația/ își scoate cornițele/ și o ia încet la drum, lăsând urme mucilaginoase/ peste pectoralii/ unui poem imaginat/ cât un munte. Și începe cu dinții de lapte,/ cu măseaua de minte/ să roadă, pătimaș, tenace, metodic,/ tot ce este dușmănos/ destinului său electronic.” (Soril Miavoe)

■ Poeme canibale – Ion Cristofor, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021. „Uneori/ în nopțile cu lună plină/ sătul de atâta singurătate/ bunul Dumnezeu/ dă norii adunați pe cer într-o parte/ ca pe halatul de mătase al unei/ femei/ lăsându-ne să ne bucurăm/ că zărim pentru câteva clipe/ sânul lunii.// În timp ce grăbită trece pe stradă/ călugărița cea tânără târând/ un geamantan de carton/ în care duce capul tăiat/ al sfântului Ioan Botezătorul.” (Ion Cristofor)

(C.Ș.C.)


■ Noi aventuri astrale. În 2021, Silvia Cinca a publicat simultan, în limba română şi în limba engleză, un nou roman de călătorii astrale: „Astrid-Aurora”, eveniment care mi-a adus aminte de prima carte horror citită în copilărie, acum 50 de ani: „Trenul fără staţii” (Editura Ion Creangă, 1971). Copilul atacat de roiuri de lilieci şi de o caracatiţă cu ochi de foc va fi cel care va înfrunta frigul, lipsa de alimente şi întreruperile de curent electric din anii `80. Nu-i de mirare că, după declanşarea „revoluţiei culturale” („mai mult optimism, tovarăşă!”), autoarea a fugit în străinătate în 1977 şi a devenit redactor la „Europa liberă”. „Trenul fără staţii” este un vector care ne poartă pe fiecare pe steaua lui, în întunericul nopţii, protejaţi de benefica Zână Buburuză, locul unde ne trăim visele. Cartea a fost minunat ilustrată cu desene în două culori de Ecaterina Draganovici, graficiana talentată care a realizat şi grafica din „Cavalerul albastru” de Nicolae Cochinescu sau „Prietena mea Cateluţa” de Călin Gruia. Silvia Cinca este una dintre autoarele din diaspora care merită să fie recitită, mai ales pentru tonul polemic al textelor. Ele ne întristează, ne avertizează, nu sunt destinate deconectării. „Astrid-Aurora” este o operă spaţială, o subspecie narativă care revine acum în atenţia fanilor SF, poate şi datorită îndelungatei perioade de izolare în casă, impuse pe plan global. Deci: să pornim către stele, depăşind dificultăţile!

■ Noroc cu grupurile de socializare. Mulţumesc celor care au semnalat pe Facebook, la mai bine de un an după lansare (17 ianuarie 2020), volumul lui Nelu Stamate, „J. R. R. Tolkien, făuritorul de universuri”, publicat la Editura Europlus din Galaţi. Altminteri, datorită zăpăcelii din cultură, nici biblioteca naţională, nici ANAF nu au o imagine clară a dinamicii noutăţilor, aşa că tot „telefonul fără fir” rămâne principala sursă de informare. Nelu Stamate e gălăţean, lucrează la Universitatea „Dunărea de Jos” şi are 52 de ani. Conform postării de pe blogul lui Dan Manole, autorul a trudit patru ani la documentare şi șase ani la redactare. A rezultat un volum de peste 700 de pagini despre biografia şi opera autorului englez. La 15 ani după redactarea „Enciclopediei lumii lui J. R. R. Tolkien” (Editura Galaxia Gutenberg, 2007), este un studiu bine venit, mai ales că înglobează şi prezintă o serie de texte inedite, apărute între timp. Partea analitică este structurată în patru secţiuni: „Scrieri filologice şi de critică literară”, „Scrieri despre Pământul-de-Mijloc”, „Alte scrieri referitoare la Pământul-de-Mijloc” şi „Alte lucrări literare”. Textele tolkieniene sunt repovestite pe scurt şi însoţite de câte un comentariu. O bibliografie de 10 pagini ne trimite să consultăm o varietate de surse, cărţi şi articole, multe dintre ele apărute după 2000. Ultimele pagini cuprind planşe color: hărţi ale Ardei în diferitele Evuri, inscripţia de pe Inelul Suveran şi alfabetul elfesc Tengwar.

■ Apa trece, punțile rămân. Se pare că, în premieră absolută, îmi revine plăcerea să semnalez cititorilor sălăjeni apariţia singurului Mureşan scriitor de la noi (aşa, cu M mare, deoarece e Viorel Mureşan) într-o antologie bilingvă a confraţilor mureşeni (da, da, de-acolo, din judeţ), coordonată de Eugeniu Nistor: „Apa şi puntea”/„A folyó és a híd” (Editura Ardealul, 2019). Descoperirea a venit să aline lipsa tradiţionalului Festival „Primăvara Poeziei” 2021 din Zalău, amânat din cauza molimei. Între timp, ne-am despărţit şi de Teodor Borz, unul dintre cei 26 de autori selecţionaţi să fie prezentaţi cu câte două poezii (de ce nu trei, ca să fie mai original?). „Mă uit la cărţi,/ la biblioteca-nvechită/ din care prietenii// mă strigă toţi.// Şi-atunci aprind o lumânare./ Nu ştiu/ de-i pentru vii ori pentru morţi.” Sau, ca un ison la melopee, să cităm din versurile lui Simonfy József, un sătmărean originar din Zalău: „sufletul se desprinde de trup/ fructul de ram/ deznădăjduită nădejde/ timpul mi-a trecut peste tâmple”. Şi, pentru că toate (bune sau rele) vin câte trei, să menţinem tonalitatea pesimistă citându-l pe Markó Béla: „e ridicolă promisiunea că vom învia,/ şi sufletul se duce plutind ca foaia/ uşoară de hârtie în vântul de afară”. No, ennyi elég, de-aici încolo, optimism! Punţile peste apele tulburate de urmaşii Securităţii sau de ultranaţionaliştii năimiţi de alte puteri au fost clădite de traducătorii Demény Ferenc şi Kocsis Francisko. Fie ca poezia să refacă şi podul care va reda circulaţia feroviară între Szeged, Tiszasziget, Kikinda, Jimbolia şi Timişoara.

(G.-D.G.)


■ Cea mai nouă apariție a revistei „Secolul 21” este numărul dublu, 7-8/2020. Tema numărului, una cât se poate de captivantă, apare încă de pe copertă: Poezia, o miză comună. O sinteză a sumarului găsim în „Argumentul” semnat de Alina Ledeanu, directorul publicației: „Mai mult decât în alte numere, poezia este, aici, suverană. Începând cu Premiul Goncourt pentru Poezie, acordat în acest an lui Michel Deguy, ineditele acestuia trimit la «însoțitorul» său de-o viață – Paul Valéry –, îl citează pe Hölderlin și stau alături de sonete shakespeariene. Poezia inundă și celelalte spații literare din volum: critica, drama. Poemul lui Doinaș deschide, goethean, capitolul alcătuit în pregătirea centenarului I. Negoițescu, nu doar critic literar, ci și poet” (p. 6). În privința lui Michel Deguy, ilustrăm și noi „Arca poeziei” din acest număr al „Caietelor Silvane” cu un poem al său. Centenarul nașterii lui I. Negoițescu (1921-1993) se răsfrânge asupra întregului Cerc Literar de la Sibiu. Astfel, Ion Vianu publică un eseu despre „Manifestul cerchist”, stabilind locul tinerilor scriitori ardeleni, în descendență maioresciană. Același autor, sub titlul Cerchiștii, în panică de destin, reia un amplu fragment din romanul său autobiografic, Amor intellectualis, în care surprinde relațiile extrem de complexe dintre câțiva membri ai Cercului Literar, ajunși la București, și Tudor Vianu. Sunt reluate, de asemenea, Prefața la Istoria literaturii române și textele unei mese rotunde de la Universitatea din Heidelberg în jurul aceleiași cărți a lui I. Negoițescu. În intervenția sa, autorul precizează că și-a scris cartea, căutând să cunoască, prin scriitorii români, poporul, mentalitatea lui, gândirea, comportamentul social-istoric. Și mai adaugă: „Eu n-am privit literatura română dinlăuntrul limitelor ei, deși am trăit totdeauna înlăuntrul literaturii române, eu însumi fiind scriitor român. Am dorit însă să privesc din afară, cum ar vedea-o un european care o cunoaște bine și trăiește, în același timp, în ea”. Ultima secțiune cuprinde o dezbatere în jurul personalității teatrologului George Banu, la care participă, alături de cel omagiat, Constantin Chiriac, Marina Constantinescu, Mihai Măniuțiu, Tompa Gábor, Alina Ledeanu, Sofia Oprescu, moderator fiind Sever Voinescu. Calitatea înaltă a publicației e susținută și de 7 picturi, Convorbiri cu Goethe, ale artistului Iosif Király. 

(V.M.)

Autor: Redacția