Aboneaza-te la newsletter





O editură, trei autori

Iunie 2021

■ Lucian Ciuchiță – Povești de iubire în vremuri de război – Ecou Transilvan
Cea mai veche întreprindere a omului din toate timpurile, de a înfrunta vremelnicia cioplind în piatra memoriei colective evenimentele la care a fost martor cu diverse instrumente, a avut dintotdeauna nevoie de sprijinul unui martor. În prima parte a „Poveștilor de iubire în vremuri de război”, Lucian Ciuchiță este observatorul peren de serviciu, care ne poartă prin istoria ultimilor 3.000 de ani fixând într-un insectar erotic conflictele cele mai cunoscute ale umanității. Cupluri celebre, de la Paris și Elena din Troia la Henry al VIII-lea și Anne Boleyn, de la Bonaparte și Maria Walewska la Mihai Viteazul și Velica, de la Adolf Hitler și Eva Braun până la Yoko Ono și John Lennon, sunt radiografiate în contextul belicos al evenimentelor pe care le-au marcat. Prezentul recent este menționat în două povești de iubire ale autorului, una din timpul Revoluției din ’89 și a doua, inevitabil, din zodia pandemiei. În partea a doua, scenaristul Ciuchiță revine pe tărâmul cinematografic și, pornind de la J`Accuse (1919) și Cavalcada (1927), ajunge la realizări epice din mileniul actual, ca Pearl Harbour sau Charlotte Gray, ambele apărute în 2001, cu prezentări exhaustive și aparent seci, de bisturiu, din care transpare discret căldura din ochii spectatorului avizat, amintindu-ne că „Undeva, la hotarul de răsărit al unei țări din Europa Continentală... stă Scriitorul.” 

■ Mircea Moț – O capodoperă în șapte lecturi – Ecou Transilvan
 „O capodoperă în șapte lecturi” este expresia unei admirații incontestabile a reputatului Mircea Moț pentru nuvela transcedentală a lui Mircea Eliade, „La țigănci”, în care eseistul brașovean caută cu înfrigurare infinitul profesorului Gavrilescu, Optul ∞ pe care Eliade nu i-l acordă tristului personaj, ci i-l limitează prin obsesiva repetiție a numărului lucrurilor știute, biblic, în carte: Șapte. La fiecare lectură dintre cele șapte pe care ni le înfățișează în expozeul său critic, Mircea Moț feliază simbolurile care-l întrupează pe protagonistul nuvelei, titlul și constructul lucrării fiind, ele însele, tributare simbolului indus de Mircea Eliade prin vârsta profesorului Gavrilescu, de 49 de ani (7x7). În prolog, cu siguranță, nu întâmplător, Mircea Moț amintește tot de un număr de șapte critici care s-au aplecat asupra textului vizat: I. Negoițescu, Sorin Alexandrescu, Eugen Simion, Ștefan Borbély, Gheorghe Glodeanu, Lăcrămioara Berechet și Monica Borș. Deși la sfârșitul enumerării acestora recurge la concesivul „și alții”, existența à priori a simbolismului cifrei lui Dumnezeu sau a Spiritualului definește cheia în care trebuie răs-citit eseul, cu ochii minții larg deschiși. „O capodoperă...” reprezintă, dincolo de un omagiu în cel mai curat grad adus, o revizuire care nu își dorește să lămurească cititorii lui Eliade, ci, dimpotrivă, să-i îndemne la o nouă lectură a experienței pitagoreice a profesorului Gavrilescu, de data aceasta înarmați cu un șperaclu semiotic de excepție. 

■ George Vigdor – Pastile metafizice – Ecou Transilvan
Ca un pod viu între două lumi, poetul și jurnalistul George Vigdor juxtapune în „Pastile metafizice” o serie de pledoarii ba complementare, ba antagonice, care câștigă substanță prin tușa groasă de amărăciune regăsită în fragmentele de laudatio de sine autoironic, frizând jurnalul de introspecție. Progresismul neoliberalist etalat și tinderea către statutul de cetățean universal sunt sprijinite de experiența propriei sale vieți, trăită în România, Israel și Ungaria, dar și de formația tehnică și periplul profesional preponderent corporatist al autorului. Ineditul situațiilor și evenimentelor cu impact regional și, uneori, global, pe care ni le prezintă ca trăitor implicat al acestora, îl scot din capcana mizantropică în care l-ar putea duce structura cărții, ajungând să edifice un echilibru între linia melancolică și pesimist-revanșardă din „De două mii de ani” a lui Mihail Sebastian și „Jurnalul” lui Eugen Barbu, pe de o parte, și credo-ul jurnalistului prezent și implicat, ce transpare din aproape fiecare pagină scrisă, pe de altă parte. Lectura se materializează într-un veritabil montagne russe stilistic, întrucât George Vigdor știe să coboare adesea de pe stânca aridă a știrilor în lanul cu maci al poeziei pe care o intercalează, inevitabil, printre „Pastilele metafizice”.  

Autor: Silviu Tudor