Aboneaza-te la newsletter





Evoluția socială și demografică a Șimleului (II)

Iunie 2021

Continuăm studiul nostru dedicat evoluției demografice a orașului Șimleu Silvaniei, cu perioada de după Marea Unire, până în zilele noastre.
Conform recensământului din anul 1920, populația orașului Șimleu Silvaniei era de 6.926 locuitori, din care 1.792 români, 3.441 maghiari, 38 germani și 1.580 evrei1, restul, probabil, populație de etnie rromă. Se observă o creștere relativ scăzută față de perioadele precedente, dar trebuie ținut cont și de perioada Primului Război Mondial (1914-1918), care a însemnat pierderi de vieți omenești, natalitate scăzută, mortalitate foarte mare, în special cea infantilă foarte mare, boli, mizerie, sărăcie etc.
Informații mult mai vaste despre mișcarea populației orașului găsim pentru anii 1925-1926, publicate în presa șimleuană, pe baza informațiilor obținute de la oficiul stării civile. 
În anul 1925 s-au înregistrat în Șimleu 181 nașteri. Dintre copiii născuți, 179 s-au născut vii, iar doi morți. Pe sexe, s-au născut 94 băieți și 87 fete. Din căsătorie legitimă s-au născut 158, în afara căsătoriei sau ilegitimi au fost 23. După religie, s-au născut 4 ortodocși, 55 greco-catolici, 38 romano-catolici, 35 reformați și 49 evrei.
În decursul anului 1925 au decedat 115 persoane, dintre care 59 bărbați și 56 femei. După religie, au decedat 32 greco-catolici, 25 romano-catolici, 32 reformați și 26 evrei. Bolile care au cauzat moartea au fost: tuberculoză (oftica plămânilor) în 11 cazuri; nefrită (boală de rinichi) în 11 cazuri; pneumonie (aprindere de plămâni) în 12 cazuri; boală organică a inimii în 5 cazuri; catar al stomacului (enterită) în 4 cazuri, bătrânețe („marazmul senil”) în 26 cazuri; apoplexie în 11 cazuri, „înveninarea sângelui” în două cazuri; meningită („aprinderea pieliței creerilor”) în 5 cazuri; cancer (rac) al stomacului în 3 cazuri; arterio-scleroză un caz; ocluzie intestinală („ileus”) un caz; febră tifoidă un caz; atrofia măduvei spinării în două cazuri și peritonită („aprinderea, inflamația peritoneului, a pieliței stomacului”) un caz.
Așadar, prin nașteri, populația orașului Șimleu a sporit cu 66 persoane, dintre care 35 băieți și 31 fete.
Căsătoriile au fost în total 41, dintre care în 26 mirele și mireasa au fost de aceeași religie, în 15 cazuri de căsătorie au fost de confesiuni mixte. De aceeași religie au fost: romano-catolici – 7, reformați – 3, greco-catolici – 8 și evrei 8. Dintre cele 15 căsătorii mixte, între greco-catolici și ortodocși un caz, între greco-catolici și romano-catolici un caz, între ortodocși și romano-catolici tot un caz, între greco-catolici și reformați trei cazuri și între romano-catolici și reformați 9 căsătorii.
În privința religiei copiilor, au ajuns la înțelegere 10 cazuri și anume: un caz în favoarea religiei greco-catolice; în 6 cazuri în favoarea religiei romano-catolice; în două cazuri în favoarea religiei reformate și un caz în favoarea religiei ortodoxe.
În anul 1925, pe baza sentințelor judecătorești, s-au înregistrat 4 divorțuri de căsătorie.2 
În anul următor, în registrul stării civile pentru nașteri s-au înregistrat, în total, un număr de 177 nașteri, mai puține cu 4 decât în anul 1925. Dintre aceștia, născuți vii 170, născuți morți 7, legitimi 166, iar nelegitimi 11. Pe sexe, născuți vii 91 băieți și 79 fete. Pe religii, greco-catolici 58, romano-catolici 47, reformați 35, evrei 30. Parohia ortodoxă n-a înregistrat nici un caz de naștere.
În registrul stării civile pentru morți s-au înregistrat 128 cazuri, dintre care de moarte naturală 126, iar prin sinucidere două cazuri. Pe sexe, au decedat 70 bărbați și 58 femei, iar după religie 28 greco-catolici, 42 romano-catolici, 31 reformați, 26 evrei, ortodocși un caz.
Căsătorii în cursul anului 1926 s-au înregistrat 40, mai puțin cu una decât în anul precedent. Dintre perechile înregistrate de aceeași religie, ambii soți, au fost 24 de perechi, de diferite religii 16 perechi. De aceeași religie a ambilor soți au fost 8 perechi de greco-catolici, 4 romano-catolici, reformați 5 perechi și evrei 7 perechi.
Din cele 16 perechi de căsătoriți de diferite religii s-au înregistrat următoarele cazuri: greco-catolici cu romano-catolici 5 perechi; greco-catolici cu reformați 3 perechi; romano-catolici cu reformați 8 perechi.
Pe baza sentințelor judecătorești ridicate la valoare de drept s-au înregistrat 6 cazuri de divorț, mai mult cu două decât în anul 1925.3
În perioada interbelică, populația orașului a crescut constant, ajungând la 7.320 locuitori în anul 1928, și la 7.997 în anul 1937. La populația locală s-au adăugat și o serie de funcționari și profesori stabiliți în Șimleu, iar aceasta se poate observa la apartenența religioasă a populației, cei veniți fiind, în marea lor majoritate, ortodocși.
În ceea ce privește natalitatea, în perioada 1928-1937, cel mai mare număr de copii s-a născut în anul 1929, când s-au înregistrat 179 născuți vii și doi morți. De asemenea, în anul 1930, când s-au înregistrat 179 născuți vii și 5 morți. Cel mai mic număr de născuți s-a înregistrat în anul 1933, respectiv 152 născuți vii și 8 morți.
În privința mortalității, cel mai mare număr de decedați s-a înregistrat în anul 1929, respectiv 158 de persoane, iar cel mai mic număr în anul 1928, 83 de decese. Mortalitatea infantilă cea mai ridicată s-a înregistrat în anul 1929 (31 de decese), iar cea mai mică în anul 1933, când au decedat 13 copii. Pe sexe, la bărbați, cele mai multe decese s-au înregistrat în anul 1929, 76 decese, iar cele mai puține în anul 1930, 46 decese. La femei, cele mai multe decese s-au înregistrat în anul 1932, 88 de decese, iar cele mai puține în anul 1928, respectiv 38 decese. În acest context, excedentul natural cel mai mare s-a înregistrat în anul 1936, 68 de persoane, iar cel mai mic în anul 1929 (179 născuți vii și doi morți, 158 decese).4 
În ceea ce privește cauzele deceselor, cele mai numeroase decese se înregistrau din cauza pneumoniilor. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în anul 1929 – 24 cazuri, iar cele mai puține în anul 1936 – 5 cazuri. Alte boli cauzatoare de moarte des întâlnite erau: tuberculoza aparatului respirator – 12 cazuri în 1930 și 11 în 1936; celelalte tuberculoze – cele mai multe cazuri în 1929 (11 cazuri); cancer și alte tumori – cele mai multe în anul 1936 – 8 cazuri. Sinucideri s-au înregistrat aproape în fiecare an: 2 în 1928; 1 – 1929; 3 – 1931; 2 – 1934; 1 – 1936. De asemenea, în perioada 1928-1937 s-au înregistrat și 3 omucideri: un caz în anul 1928 și două cazuri în anul 1930.
În privința bolilor contagioase, au existat ani în care s-au înregistrat epidemii de rujeolă (155 cazuri în 1937 și 114 în 1930, nici un caz în 1031-1933, un caz în 1936). Scarlatina înregistra și ea numeroase cazuri în fiecare an, cele mai multe cazuri înregistrându-se în anul 1935 – 53 cazuri. De asemenea, au existat doi ani în care a izbucnit epidemia de gripă: 1935 – 1.156 cazuri și 1937 – 147 cazuri.
Era o epocă în care mai bântuiau și maladiile sociale, precum sifilisul (cele mai multe cazuri în anul 1928 – 37 cazuri și un singur caz în anul 1934), tuberculoza (până la 10 cazuri pe an), malaria (până la 7 cazuri pe an), cancerul (până la 7 cazuri/an).5 
Pe sexe, în anul 1938, din totalul populației de 7.997 persoane, 3.868 erau bărbați și 4.129 femei, iar după starea civilă, 1.186 erau căsătoriți, 6.534 necăsătoriți, 263 văduvi, 14 divorțați. 
Pe grupe de vârstă, se înregistra următoarea situație: 0-1 ani = 166; 1-4 = 450; 5-9 = 440; 10-14 = 420; 15-19 = 400; 20-24 = 380; 25-34 = 995; 35-44 = 980; 45-54 = 970; 55-64 = 960; 65-74 = 920; peste 75 = 926.6 Sintetizând pe trei categorii de vârstă, respectiv copiii până la 20 de ani, populația activă și pensionarii, avem următoarea situație: 0-19 = 1.876 persoane; 20-64 = 4.285 persoane; peste 64 de ani 1.846. Așadar, se poate observa că predomina categoria populației active, implicate în producție, dar și creșterea speranței de viață a populației, față de începutul secolului XX.
După religie, la începutul anului 1938 situația se prezenta astfel: ortodocși – 162; greco-catolici – 2.399; romano-catolici – 1.806; reformați – 1902; unitarieni – 2; baptiști și adventiști – 12; mozaici – 1.702; necunoscută – 4; la 10 persoane nu se înțelege exact religia.
După naționalitate, în orașul Șimleu Silvaniei trăiau în bună conviețuire 2.561 români, 3.720 maghiari, 1.702 evrei, patru germani, alții – 10 persoane.7
Densitatea populației, se spune în „Monografia sanitară” a Șimleului, întocmită de către doctorul Nicolae Cotoi, era mai mare în centrul orașului, față de cartierele periferice, în medie de casă/familie 5-6 persoane.
Starea de sănătate a populației era influențată de gradul de civilizație, igienă, serviciile sanitare, apa de băut etc. Față de mediul rural, în orașe, în general, starea de sănătate era mai bună. Orășenii din zona centrală aveau locuințe confortabile, camere mari, lumină electrică, sobe de zid sau fier, apă de băut din fântâni proprii. Se ocupau mai îndeaproape de igiena personală, iar vara mergeau mulți dintre ei la „băi”.8
Tot la modul general vorbind, pentru orășenii care făceau parte din elita societății românești, spălatul devenise un ritual. Pentru cei din zona mediană a orașelor, sau orașelor de provincie, cum era și Șimleul, locuitorii se preocupau de igiena locuinței și de o alimentație rațională. Cam o dată pe lună, mergeau cu întreaga familie la baia comunală, în cazul Șimleului la baia rituală evreiască. Acești cetățeni își cumpărau medicamente, iar în situații critice se prezentau la doctor.
Cei mai mulți dintre locuitorii de la periferia orașului trăiau în sărăcie. Dimineața se spălau cu apă dintr-un lighean din tablă, vara dezbrăcându-se până la brâu, iar pasta de dinți era pentru ei o raritate.
Un aspect important pentru o igienă sănătoasă a locuitorilor era spălarea lenjeriei de pat și a celei intime, care cădea în „fișa postului” femeii. La vremea respectivă nu existau mașini de spălat, așa că această activitate era una foarte istovitoare pentru femei.9
În orașul Șimleu Silvaniei exista un medic de oraș pentru 8.000 locuitori. De asemenea, 6 moașe, dintre care una de stat. Exista și un oficiant sanitar la serviciul sanitar al orașului, pregătirea personalului fiind considerată una bună. Exista un spital, înființat de vrednicul de pomenire doctor Ioan Bârcă, organizat pe secții, într-o clădire dată statului de către conducerea județului. Mai exista un dispensar condus de către doctorul Nicolae Cotoi.
Ca măsuri de profilaxie, se făceau ocazional la cerșetori și la azilul de bătrâni, cu etuva orașului, care era însă foarte veche și se deteriora repede. Cuptor de deparazitare nu era, deși s-a propus să se construiască unul.
Controlul alimentelor se făcea des în măcelării sau abator. Laptele se controla zilnic în piață cu densimetrul. De asemenea, fructele și legumele erau controlate în piață și prăvălii.
În privința cantității de băuturi consumate, în Șimleu predomina vinul, consumându-se în medie 751 hl anual, 46 hl bere, 71 hl țuică, alte băuturi 11 hl.
În privința ocrotirilor sociale, în oraș exista un orfelinat de fete, înființat de către Cornelia Maniu, sora lui Iuliu Maniu, care avea în îngrijire 10 fete orfane. El era susținut de către Centrul de Ocrotire din Oradea și de către Reuniunea Femeilor Române Sălăjene.
Bugetul serviciului public de sănătate, în anul 1937 a fost cheltuit în felul următor: 16.000 lei pentru personal, 120.000 spitale, 12.000 ajutoare, 6.000 lei pentru copiii părăsiți, 2.500 lei pentru I.O.V.R. (invalizi, orfani și văduve de război), orfelinate 2.000, combatere epidemii 2.000, salubritate 125.000 lei. Costul sănătății per capita era de 43 lei. 
Alimentarea cu apă a orașului se făcea din fântâni particulare și publice, cele mai noi fiind construite din tuburi de beton sau piatră. În Șimleu existau 367 fântâni cu grinzi de lemn, 98 cu grinzi de piatră sau ciment, iar 90 erau cu pompă. Dintre cele 555 fântâni, 531 erau situate la case, iar 24 erau publice. Calitatea apei era „mulțumitoare”.10
Clădirile și edificiile publice erau corespunzătoare din punct de vedere igienic. Școlile erau igienice și cu un cubaj corespunzător de aer.
În oraș exista o baie rituală evreiască cu 12 cabine, care era și la dispoziția populației creștine, a școlilor secundare etc. Clădirile nou construite erau prevăzute cu baie. Se prevedea ca și în școli să fie construite băi, care să fie dotate cu dușuri.
Canalizare nu exista în oraș, decât câteva canale colectoare de ape murdare, care erau deversate în râul Crasna. 
Cimitirele erau situate la marginea orașului, împrejmuite cu gard, „frumos îngrijite”, și nu aveau în apropiere surse de apă, pe care să le infesteze.
Viața de zi cu zi nu era una ușoară. Mari proprietari erau 184, iar populația săracă trăia în cartierele mărginașe. Pentru cei care munceau ca zilieri, ziua de lucru era de 10-12 ore, câștigând, în medie, 50 lei/zi.
Ocupațiile principale erau cele de comercianți și industriași (263 persoane), agricultori 184, funcționari 172.11
La începutul anului 1938, în Șimleu Silvaniei existau 1.400 case, din care 1.228 erau din zid, 135 din pământ, 22 din lemn și mai erau încă 15 bordeie. Cu o singură cameră erau 60 de case, cu două camere 706, cu trei camere 344, cu patru sau mai multe camere 290 de case. Ferestrele erau mobile la 1.376 case, și doar 24 case mai aveau ferestre fixe. Acoperișul era din tablă la 58 case, țiglă sau olane la 1.277, cu șindrilă nu era acoperită nici o casă, iar cu paie mai erau acoperite 70 de case. Sobele erau din fier, la 1.152 case, din zid la 188, iar 60 de case mai aveau încă vatră. Gradul de civilizație reiese și din numărul latrinelor pe care le aveau casele. Astfel, în Șimleu 1.305 case aveau latrină, dar 95 încă nu aveau. Totuși, față de zona rurală, situația se prezenta bine. 
O mare parte din casele șimleuanilor aveau și grădină de zarzavat (1.202), iar 600 case aveau și pomi fructiferi.12 
A venit, însă, vara anului 1940, cea mai neagră din istoria României, când, pe lângă Basarabia și nordul Bucovinei cedate URSS, și Cadrilaterul cedat Bulgariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei horthyste.
La un an după ocuparea județului Sălaj, a fost efectuat recensământul populației, din păcate viciat de presiunile noilor autorități. Astfel, din cei 7.448 locuitori, doar 1.523 se declarau români (față de 2.561 în 1938), 7.328 maghiari (față de 3.720 în 1938), 32 germani, 81 evrei (față de 1.702 în anul 1938!), 27 țigani, 41 slovaci.13
Din analiza acestor cifre se poate observa „creșterea” spectaculoasă a populației de origine maghiară, marea majoritate a evreilor și mulți dintre români fiind forțați să se declare maghiari. De asemenea, foarte mulți dintre intelectualii români, în frunte cu Ioan Ossian, profesori, avocați, medici, dar și cetățeni de rând, s-au refugiat în România, sau au fost expulzați de către noile autorități.
După cel de-al Doilea Război Mondial începe o nouă etapă în evoluția socio-demografică a orașului Șimleu Silvaniei, în special după anul 1948, când țara noastră intră definitiv în sfera de influență sovietică și în „noaptea totalitară”.
În acest context, la debutul regimului totalitar comunist, în anul 1948, populația orașului Șimleu Silvaniei a ajuns la 7.931 locuitori, din care 3.275 români, 4.189 maghiari, 15 germani, 311 evrei (câți au mai scăpat cu viață din lagărele de exterminare naziste, din cei 1.702 evrei câți trăiau în Șimleu în anul 1938).   
La recensământul populației din anul 1956, Șimleul avea 8.560 locuitori, o creștere destul de importantă, respectiv 629 locuitori în doar opt ani. Una dintre explicații ar fi aceea că după septembrie 1950, când este adoptată noua lege administrativ teritorială, după model sovietic, Șimleul devine centru de raion și aparținea de regiunea Oradea. Practic, în anul 1950, județele au fost desființate, locul lor fiind luat de regiuni și raioane.
După naționalitate, din cei 8.560 locuitori ai Șimleului 3.950 erau români, 4.489 maghiari, 7 germani, 106 evrei și 11 slovaci.14
În deceniul următor se înregistrează o creștere a populației și mai spectaculoasă. Explicația ar fi că după încheierea procesului de colectivizare forțată a agriculturii în 1962, țăranii rămași fără pământ au migrat masiv spre orașe, în căutarea unui loc de muncă, în contextul unei industrializări forțate, care s-a făcut tot pe spinarea țăranului român, dezrădăcinat și ajuns acum „proletar”. Astfel, conform recensământului populației din anul 1966, orașul Șimleu avea o populație de 10.452 locuitori (1.892 de locuitori în plus față de anul 1956), dintre care 5.733 români, 4.507 maghiari, 13 germani, doar 8 evrei, 143 țigani, un ucrainean, doi sârbi și 40 de slovaci.15 Tot în contextul exodului populației rurale și al industrializării forțate, se observă că, pentru prima dată în istoria Șimleului, numărul populației de etnie românească îl depășește pe cel al populației de etnie maghiară.
Până în anul 1977, populația orașului Șimleu a ajuns la 12.532 locuitori, dintre care 7.766 români, 4.615 maghiari, 19 germani, 5 evrei, 79 țigani, 3 ucraineni, 3 sârbi și 29 slovaci.16
În anul 1987 nu a mai fost efectuat recensământul general al populației din România, el fiind realizat abia în anul 1992. Conform recensământului, orașul Șimleu Silvaniei a ajuns la o populație de 15.233 locuitori, din care 10.018 români, 4.885 maghiari, 25 germani, 232 țigani, un ucrainean, 6 sârbi și 59 slovaci. Împreună cu satele aparținătoare (Bic, Cehei și Pusta), Șimleul a ajuns la 17.642 locuitori, din care 11.472 români, 4.894 maghiari, 25 germani, 1.117 țigani, 3 ucraineni, 6 sârbi și 59 slovaci.17
La recensământul populației din anul 2002, orașul Șimleu avea o populație de 13.547, în scădere evidentă față de 1992 (1.686 locuitori mai puțin în doar 10 ani), din care 6.552 de sex masculin și 6.995 de sex feminin. Împreună cu satele aparținătoare avea 16.066 locuitori, din care 10.553 români, 4.010 maghiari, 1.425 țigani (marea lor majoritate din localitatea Pusta), 2 ucraineni, 14 germani, 1 turc, 3 sârbi, 39 slovaci, 2 evrei, 1 ceh, 3 italieni, 12 alte etnii și 1 de etnie nedeclarată. Pe confesiuni, situația se prezenta în felul următor: 9.998 ortodocși, 1.577 romano-catolici, 985 greco-catolici, 2.580 reformați, 2 evanghelici luterani, 6 unitarieni, 8 creștini de rit vechi, 764 baptiști, 40 penticostali, 57 adventiști de ziua 7, 1 creștin după evanghelie, 1 musulman, 29 alte religii, 6 fără religie, 1 ateu și 11 de religie nedeclarată.18 
Scăderea drastică a populației continuă, astfel că la recensământul populației din anul 2011, Șimleul, împreună cu satele aparținătoare, avea 14.436 locuitori, din care 60,47% români, 20,78% maghiari, 8,94% rromi, iar pentru 9,47% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (51,96%), reformați (13,38%), romano-catolici (8,76%), baptiști (7,68%), greco-catolici (5,76%), penticostali (1,58%), 9,84% apartenență necunoscută.
În anul 2019, conform unor date estimative publicate de către Primăria orașului Șimleu Silvaniei, populația orașului era de 12.276 locuitori, din care 11.240 români, 3.553 maghiari, 2.439 rromi, 25 slovaci.19


Note:
1 Varga E. Arpad, Syilágy megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemyetiségi) adatai.
2 Plugarul, nr. 2-3, 16-23 ianuarie 1926, p. 1.
3 Poporul sălăjan, nr. 4-5, 31 ianuarie 1927, p. 2.
4 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (în continuare S.J.A.N. Sălaj), fond Prefectura județului Sălaj. Monografii sanitare, dosar 210/1938, tabela III și V.
5 Ibidem, tabela VI.
6 Ibidem, tabela I.
7 Ibidem, tabela II.
8 Ioan Scurtu, Istoria civilizației românești. Perioada interbelică (1918-1940), București, Editura Enciclopedică, 2012, p. 214.
9 Ibidem, p. 215.
10 S.J.A.N. Sălaj, fond Prefectura județului Sălaj. Monografii sanitare, dosar 210/1938, tabela IX.
11 Ibidem, capitolele Geniul sanitar și administrația sanitară. 
12 Ibidem, tabela X.
13 Varga E. Arpad, op. cit.
14 Ibidem.
15 Ibidem.
16 Ibidem.
17 Ibidem.
18 Gheorghe Chende-Roman, Dicționar etimologic al localităților din județul Sălaj, Zalău, Editura Silvania, Editura Caiete Silvane, 2006, p. 274.
19 Site-ul oficial al Primăriei Șimleu Silvaniei.

Autor: Marin Pop